Magazinul Cocor va fi redeschis în mai sau septembrie

Magazinul Cocor din Bucureşti, închis în 2008 pentru extindere şi modernizare, va fi redeschis în luna mai, dacă gradul de închiriere va fi de peste 85%, în caz contrar urmând să fie relansat în septembrie.

98 afișări
Imaginea articolului Magazinul Cocor va fi redeschis în mai sau septembrie

Magazinul Cocor va fi redeschis în mai sau septembrie

Decizia acţionarilor Cocor Bucureşti (COCR), firma care deţine centrul, a fost transmisă, luni, Bursei de Valori Bucureşt, printr-un comunicat.

Cocor a închis în mai 2008 centrul comercial pentru extindere şi modernizare, alocând în acest sens un buget de investiţii de aproape 26 milioane euro, fără TVA. După deschidere, centrul se va numi Cocor Luxury Store. Iniţial, magazinul urma să fie redeschis în noiembrie 2009.

De asemenea, acţionarii au aprobat diminuarea unui credit cu aproximativ un milion de euro, la 18 milioane de euro, şi modificarea graficului de rambursare a împrumutului.

Totodată, va fi constituită o societate comercială cu răspundere limitată, controlată integral de Cocor, cu un capital social de 1.000 de lei, care va opera un centru spa.

În ceea ce priveşte indemizaţiile membrilor CA ai firmei, acţionarii au dispus păstrarea acestora la nivelul brut, fără TVA, aprobat anterior. În cazul preşedintelui CA, indemnizaţia va fi redusă la 42.000 lei/lună brut, fără TVA, în timp ce indemizaţiile membrilor Comitetului de Audit au fost majorate la 4.000 lei/lună.

"Se aprobă amânarea plăţilor indemnizaţiilor suplimentare ale administratorilor SC Cocor SA (...), cu excepţia unor sume de 280.000 lei net care se vor plăti fiecărui administrator executiv şi membrilor comitetului de audit neconfirmaţi, în funcţie de disponibilităţile financiare în cursul anului 2010", se arată în comunicat.

Firma Cocor a avut anul trecut un profit net preliminar de 7,5 milioane lei (1,7 milioane euro), faţă de pierderile de 13,4 milioane lei din 2008, după ce a vândut SIF Transilvania (SIF3) un pachet de acţiuni la o societate hotelieră.

Cifra de afaceri a avansat de la 11 milioane lei în 2008 la 11,4 milioane lei (2,6 milioane euro). Valoarea de anul trecut este cu 10% mai redusă comparativ cu cifra estimată în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli, de 12,7 milioane lei.

Cocor are un capital social de 12 milioane lei, divizat în 301.691 de acţiuni cu o valoare nominală de 40 de lei.

Potrivit celor mai recente raportări, SIF Transilvania are 10,25% din titluri, iar SIF Muntenia (SIF4) deţine 10% din acţiuni. În acţionariat se mai regăsesc fondul de investiţii Broadhurst Investments (13,32%), Daniel Stoica (14,66%) şi Liviu Ursan (14,83%).

Cea mai recentă tranzacţie cu acţiunile Cocor a fost realizată pe 27 ianuarie, când preţul a scăzut cu 4,55%, la 210 de lei. La această cotaţie, firma are o capitalizare de 63,3 milioane lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici