Mănescu despre acţiunile autorităţilor la Administraţia Porturilor Maritime: Autorităţile locale au 20%, vi se pare că nu au destul?

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a spus, întrebată despre faptul că autorităţile locale doresc mai multe acţiuni la Administraţia Porturilor Maritime (APM), că "Portul Constanţa este un obiectiv strategic de interes naţional" şi că cele 20 de procente deţinute în prezent sunt "suficiente".

124 afișări
Imaginea articolului Mănescu despre acţiunile autorităţilor la Administraţia Porturilor Maritime: Autorităţile locale au 20%, vi se pare că nu au destul?

Mănescu despre acţiunile autorităţilor la APM: Autorităţile locale au 20%, vi se pare că nu au destul? (Imagine: Adrian Pogingeanu/Mediafax Foto)

Ministrul Ramona Mănescu a fost întrebată, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, ce părere are despre faptul că autorităţile locale doresc mai multe acţiuni la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, ea răspunzând că "Portul Constanţa este un obiectiv strategic de interes naţional", transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Părerea mea este că Portul Constanţa este un obiectiv strategic de interes naţional şi cu asta cred că am spus tot", a declarat Ramona Mănescu.

Ulterior, întrebată din nou despre acest subiect, Ramona Mănescu a precizat: "Autorităţile locale au 20 la sută, vi se pare că nu au destul?", iar răspunsul din sală a fost: "Ba da!", replica ministrului fiind: "Şi mie".

Ministrul Transporturilor a precizat că va avea o întâlnire cu premierul Victor Ponta pentru a discuta despre acest subiect.

La aceeaşi conferinţă de presă a participat şi subsecretarul de stat din Ministerul Transporturilor Constantin Matei, care a fost întrebat când vor fi listate la Bursă cinci la sută din acţiunile Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, el spunând că această procedură a tot fost amânată, iar un nou termen pentru realizarea acestui demers este până la sfârşitul anului.

"Am prelungit de mai multe ori această urcare pe Bursă a unor pachete de cinci la sută nu numai de la port, ci şi de la aeroporturi, porturile dunărene. Procedura este destul de complicată pentru că trebuie făcută o evaluare cu foarte mare atenţie atunci când se pot urca pe Bursă şi ultimul termen obţinut din Parlament. Această operaţiune se face cu aprobarea Parlamentului, prin lege, avem termen sfârşitul acestui an", a explicat Constantin Matei.

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, susţinea, în 18 septembrie, că autorităţile locale ar putea primi încă 15 la sută din acţiunile pe care statul le deţine la Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, urmând ca alte 15 la sută din acţiuni să fie listate pe Bursă.

"Am discutat cu premierul ca să scoată 15 la sută pe Bursă ca să fie cât mai transparent şi 15 la sută să revină Consiliului Local şi statul să rămână cu 30 la sută. Aceasta este forma agreată cu premierul pentru moment, vedem după aia cum funcţionează. În momentul când statul are 30 la sută, o să fie pe Bursă, o să fie Consiliul Local, o să fie Fondul Proprietatea, totul va fi transparent, nu va mai fi ca acum în coordonare, în subordine, nu se ştie, acolo e o situaţie complicată în portul ăla pentru că cei de la minister consideră că ei sunt în continuare jupâni pe portul respectiv, dar ei, de fapt, nu mai au decât 60 la sută, ei sunt într-o societatea comercială, nu e clar, în momentul când pleacă 15 la sută pe Bursă totul e la vedere, că intră sub incidenţa unei altei legi, a companiilor care sunt listate şi nu mai poate să vină nimeni de la minister, cu nu ştiu ce mandat să ia el, să vadă, să controleze şamd", declara Radu Mazăre.

În toamna anului trecut, primarul Constanţei anunţase că cele 60 de procente deţinute de Guvern la Administraţia Porturilor Maritime Constanţa vor fi împărţite între Primăria Constanţa, Primăria Năvodari, Primăria Mangalia şi Consiliul Judeţean Constanţa.

În prezent, statul deţine 60 la sută din acţiunile APMC, 20 la sută Fondul Proprietatea şi 20 la sută Consiliul Local Municipal Constanţa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici