Merkel: O creştere economică "pe credit" ar agrava criza Europei

Cancelarul german, Angela Merkel, a avertizat, joi, în Bundestag că "o creştere pe credit" ar împinge Europa şi mai adânc în criză, declaraţia fiind un răspuns la apelurile opoziţiei şi unor state UE pentru măsuri de stimulare economică bazate pe noi datorii.

134 afișări
Imaginea articolului Merkel: O creştere economică "pe credit" ar agrava criza Europei

Angela Merkel (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

De la alegerea socialistului Francois Hollande ca preşedinte al Franţei duminică, Merkel se află sub presiune pentru a accepta o relaxare a măsurilor de austeritate, prescrise de cea mai mare economie a zonei euro drept remediu la criza datoriilor.

Merkel a declarat în discursul din parlament că reducerea datoriilor şi încurajarea creşterii sunt "stâlpi gemeni" ai politicii europene şi nu căi alternative.

"Creşterea prin reforme structurale este logică, importantă şi necesară. Creşterea pe credit ne-ar împinge înapoi la începutul crizei, iar acesta este motivul pentru care nu trebuiesă o facem şi nu o vom face", a spus cancelarul.

Încurajată de victoria lui Hollande, opoziţia de centru-stânga din Germania cere un "pact al creşterii" pentru Europa, care să fie adăugat pactului fiscal pentru disciplină bugetar, semnat de 25 din cele 27 de state UE. Pactul fiscal trebuie, încă, ratificat de o mare parte a parlamentelor statelor care l-au semnat.

Vorbind după Merkel, liderul social-democrat, Frank-Walter Steinmeier, a acuzat guvernul de "letargie politică" şi a afirmat că Germania a rezistat bine crizei pentru că a introdus "un mix de politici de austeritate şi creştere".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici