„Ministerul Energiei a luat act de decizia companiei Sinteza SA de a renunța la implementarea proiectului de creare a unei capacități de producție de baterii, parte a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), notificare primită oficial în data de 20 mai 2025. În acest context, Ministerul Energiei a inițiat imediat un dialog cu beneficiarul finanțării, în vederea identificării celor mai potriviți pași de urmat pentru a asigura continuitatea obiectivelor asumate la nivel național în cadrul PNRR, măsura I4.1 – Sprijinirea investițiilor în întregul lanț valoric al bateriilor (producție și/sau asamblare și reciclare). Deși compania Sinteza SA a decis oprirea proiectului, Ministerul rămâne angajat în promovarea și susținerea apelului dedicat producției de baterii în România”, potrivit comunicatului de presă.
Potrivit sursei citate, până la acest moment, Ministerul Energiei nu a efectuat plăți către Sinteza SA, astfel că nu se înregistrează un impact financiar negativ asupra fondurilor gestionate prin PNRR.
„Ministerul Energiei își reafirmă angajamentul de a sprijini dezvoltarea unei capacități industriale naționale competitive în domeniul bateriilor, un sector strategic pentru viitorul energetic al României și pentru atingerea țintelor de decarbonizare. Vom continua eforturile de identificare și susținere a proiectelor viabile, astfel încât România să își reducă dependența de importuri și să contribuie activ la autonomia energetică a Uniunii Europene”, se menționează în finalul comunicatului.
Compania din industria chimică Sinteza Oradea (simbol bursier STZ) a anunţat pe 20 mai retragerea din proiectul de investiţii pentru dezvoltarea unei capacităţi de producţie şi reciclare a electroliţilor pentru baterii industriale, cofinanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Decizia vine în urma unei analize de fezabilitate şi aliniere strategice cu Lockheed Martin, conform unui raport publicat la BVB.