Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică un proiect de reorganizare: Numărul de posturi creşte cu 24

Ministerul Finanţelor a lansat în dezbatere publică proiectul de reorganizare a MFP, anunţat de ministrul Florin Cîţu, ce stabileşte numărul maxim de posturi al aparatului propriu al ministerului la 1.917 posturi, cu 24 mai multe decât la ultima reorganizare făcută de Eugen Teodorovici.

6819 afișări
Imaginea articolului Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică un proiect de reorganizare: Numărul de posturi creşte cu 24

MInisterul Finanţelor a pus în dezbatere public un proiect de reorganizare: Numărul de posturi creşte cu 24

Proiectul abrogă prevederile din recenta reorganizare care suplimenta cu 14 posturi de tip contractual, pe perioadă determinată, până la 31 august 2019, numărul maxim de posturi (exclusiv demnitarii) din MFP, având în vedere încetarea exercitării de către România a preşedinţiei Consiliului UE.

Concret, în comparaţie cu organigrama ministerului din martie 2018 de pe website-ul propriu, nu multe se schimbă, ci doar se mută un număr de direcţii aflate anterior în apajanul secretarilor de stat în subordinea directă a ministrului, printre acestea Direcţia de analiză şi eficientizare a cheltuielilor publice şi Biroul implementare şi monitorizare proiecte fonduri europene.

Proiectul mai prevede că numărul maxim de posturi de la ANAF rămâne la fel, la 27.582 de posturi. Totuşi, schema de personal suferă modificări întrucât Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) se va muta la Secretariatul General al Guvernului (SGG). ANAP avea 433 de angajaţi la reorganizarea din martie 2018.

Ministerul Finanţelor va avea tot 6 secretari de stat, din care în prezent un singur post este ocupat, de Atilla Gyorgy, care coordonează un număr de 4 direcţii şi birouri la MFP şi este la minister din 2014. Restul posturilor de secretari de stat sunt încă vacante. Funcţia de secretar general la MFP este preluată de Mihai Diaconu, fost secretar general adjunct în ministerul lui Teodorovici.

Proiectul de reorganizare a ministerului a fost anunţat de ministrul Florin Cîţu încă de joi, 14 noiembrie, oficialul spunând atunci că vrea să aibă un minister modern şi suplu, care, de exemplu, să includă un departament de economist-şef, "aşa cum au toate ministerele de finanţe din lume", departament ce nu se regăseşte însă în organigrama anexată la proiectul de reorganizare.

Totodată, potrivit proiectului de act normativ, MFP va prelua în subordine Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc şi Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor din subordinea Guvernului şi va mai renunţa la Compania Naţională Loteria Română, care trece sub autoritatea Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici