Ministerul Muncii: Retragerea a maximum 30% din pensia privată reprezintă o facilitate, nu o restricție. La ce vârstă se pensionează de fapt românii
Reprezentanții Ministerului Muncii aduc precizări, la solicitarea Mediafax, cu privire la modul în care românii care contribuie la fondurile de administrare a pensiilor private își vor încasa banii la momentul împlinirii vârstei de pensionare.
Proiectul legii de plată a pensiilor private, adoptat de Guvern joi, 21 august, după aproape două săptămâni de discuții aprinse în spațiul public, este pe drum spre dezbaterea Parlamentului într-o formă în care, față de varianta ajunsă pe masa Executivului pe 8 august, a fost mărit procentul maxim al unei retrageri și a fost mărită perioada minimă în care se poate eșalona pensia privată.
Actualele norme
În fondurile de pensii private obligatorii sunt înscriși 8,3 milioane de români, adică majoritatea populației active a țării. Mai bine de jumătate (4,5 milioane) contribuie regulat, lună de lună, cu 4,75% din venitul brut, ca parte a contribuției de asigurări sociale CAS de 25%.
Conform prevederilor inițiale, legea de plată a pensiilor private trebuia adoptată din 2011, după trei ani de la înființarea fondurilor de pensii private în 2008.
Potrivit legislației în vigoare, Pilonul 2 face plăți către beneficiari în trei situații:
- când participantul obține decizia de pensionare pentru limită de vârstă din sistemul public;
- când participantul obține decizia de pensionare pentru invaliditate din sistemul public (indiferent de gradul de invaliditate);
- în cazul decesului participantului, situație în care activul acumulat de participant în contul personal din Pilonul 2 este plătit către moștenitorii săi legali sau testamentari.
Normele tranzitorii actuale permit încasarea banilor într-o tranșă, printr-o plată unică, sau pe 5 ani, în 60 de tranșe lunare.
Cei mai mulți beneficiari de plăți din Pilonul 2 au fost cei pensionați pentru limită de vârstă (65%), iar plata unică a fost modalitatea preferată de a primi banii (74%), în perioada 2008 – 2024, potrivit datelor oficiale ale APAPR Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), cei responsabili de gestionarea și creșterea contribuțiilor virate de contribuabili.
Potrivit celor mai recente date anuale publicate de APAPR, la 17 ani de existență a Pilonului 2 de pensii private, 238.000 de români şi-au primit deja banii, valoarea totală a plăților către beneficiari (contribuabili sau moștenitori) fiind de 3,8 miliarde de lei.
În luna august 2025 a fost depășit pragul psihologic de 1 miliard de euro la nivelul plăților deja efectuate către beneficiarii din Pilonul 2 și 3 de pensii private, astfel:
- cca. 4.2 mld. lei plătiți către cca. 250.000 de beneficiari din Pilonul 2 obligatoriu;
- cca. 890 mil. lei plătiți către cca. 97.000 de beneficiari din Pilonul 3 facultativ.
Cum s-a ajuns la procentul de 30%
Oficialii au detaliat pentru Mediafax resorturile deciziei de a elimina plata unică, cu excepția activelor foarte mici, așa cum se poate în prezent, conform normelor tranzitorii, și de a propune un procent maxim de 30%.
La solicitarea făcută în ziua în care a intrat în primă lectură în Guvern, reprezentanții Ministerului Muncii au răspuns, luni, 25 august, detaliind proiectul adoptat joi.
Astfel, oficialii menționează că, potrivit proiectului de lege, pensia privată este definită ca fiind suma plătită lunar membrului, beneficiarului sau supraviețuitorului, după caz, conform contractului de plată, în mod suplimentar și distinct de cea furnizată de sistemul public, în conformitate cu dispozițiile acestei legi, iar membrul unui fond de plată poate primi maximum 30% din valoarea activului său personal transferat către fondul de plată, la cerere, o singură dată, sub formă de plată unică acordată înaintea începerii plății pensiilor lunare.
„Soluția cu privire la retragerea de către un membru al unui fond de plată a unui procent de maximum 30%, înainte de intrarea în plată a sumei lunare, reprezintă o facilitate, nu o restricție. Potrivit informațiilor disponibile cu privire la sistemele de pensii private din statele OCDE, rezultă că procentul de plată unică este cuprins între 15% – 30%, forma de plată pentru restul activului acumulat fiind cu frecvență lunară”, au transmis reprezentanții MMSS.
Așa cum este prevăzut în proiectul legii, retragerea întregului activ, ca sumă unică, este permisă doar dacă acesta este foarte mic și insuficient pentru a asigura o pensie lunară pentru o perioadă rezonabilă.
Pragul actual până la care se încasa printr-o plată unică, confirm actului normativ trecut de Guvern este de 15.372 de lei, echivalentul a 12 indemnizații sociale pentru pensionarii din sistemul public de pensii care este de 1.281 de lei (12 x 1.281 de lei = 15.372 de lei.)
Proiectul a fost pus pe traseul legislativ în contextul în care elaborarea acestei ultime etape a reformei sistemului de pensii este parte din demersurile pentru aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Termenul asumat oficial de statul român este sfârșitul anul 2026.
„Există o recomandare prioritară din partea OCDE privind acest aspect. O recomandare prioritară înseamnă practic o condiționalitate, deci nu e o recomandare, o faci dacă vrei, nu o faci dacă nu vrei, este o condiționalitate ca să închei procesul de aderare”, a declarat Luca Niculescu pentru Mediafax.
Câți români intră la pensie la limită de vârstă
Oficialii Ministerului Muncii au furnizat pentru Mediafax și cele mai noi cifre privind vârsta reală de pensionare. Răspunsul a venit la solicitarea privind realizarea unei simulări privind impactul asupra sistemului de pensii în cazul continuării aplicării unor dispoziții tranzitorii, respectiv cele referitoare la plata unică, potrivit informațiilor primite de la Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).
Astfel, în sistemul public de pensii, pensia pentru limită vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare – așa cum sunt prevăzute în anexa nr. 5 din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii.
Potrivit Ministerului Muncii, există însă anumite prevederi care fac referire la reducerea vârstei standard de pensionare:
- persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare contributiv au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare, în situaţia persoanelor care au realizat stagii de cotizare în condiţii deosebite de muncă/speciale de muncă (conform art. 48 din Legea nr.360/2023);
- persoanele care au depăşit stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut în anexa nr. 5 cu cel puţin 5 ani de stagiu de cotizare pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 5 la lege (conform art. 56 din Legea nr. 360/2023);
- femeile care au realizat stagiul complet de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5 la lege (conform pevederilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 360/2023);
- persoanele care au realizat un stagiu de cotizare contributiv, în condiţii de handicap, beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 5, în funcţie de gradul de handicap, dovedit cu certificat de încadrare în grad şi tip de handicap cu valabilitate permanentă, în condiţiile Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (conform prevederilor art. 52 din Legea nr. 360/2023);
De asemenea, în situația în care sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă există și cazuri în care, potrivit legislației aflată în vigoare, persoanele în cauză își pot continua activitatea fără să solicite pensie pentru limită de vârstă.
„Având în vedere cele precizate mai sus și faptul că pensiile de limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare se acordă numai la cerere, apreciem că nu se poate face o estimare a numărului celor care vor beneficia, în viitor, de pensie pentru limită de vârstă”, au transmis oficialii Ministerului Muncii.
Potrivit celor mai recente date oficiale citate, procentul persoanelor pentru limită de vârstă este mai mic de mai mic de 60% și este chiar în scădere
„Totodată, precizăm că din rapoartele statistice generate de CNPP rezultă că în anul 2024, din totalul înscrierilor noi, de 199.061, înscrieri la pensie pentru limită de vârstă au fost 112.833. În semestrul I al anului 2025, din totalul înscrierilor noi de 138.044, 75.757 sunt înscrieri la pensie pentru limită de vârstă”, a transmis ministrul.
Astfel procentul pensionaților la limită de vârstă din 2024, de 56,58%, a scăzut la 54,87% în primul semestru din 2025.
Care e vârsta standard de pensionare
Pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare, așa cum sunt prevăzute în anexa nr. 5 din Legea nr. 360/2023
Persoanele asigurate în sistemul public de pensii care îndeplinesc condiţiile de înscriere la pensie pot opta între acordarea pensiei pentru limită de vârstă şi continuarea activităţii, cu acordul anual al angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.
- Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, acestea din urmă putând ieși la pensie la 63 de ani. Atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa citată.
- Stagiul minim de cotizare contributiv este de 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.
- Stagiul complet de cotizare contributiv este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Atingerea acestui stagiu se realizează prin creşterea stagiului complet de cotizare, conform eşalonării prevăzute în document.
Mai concret, în luna august ar putea intra la pensie pentru limită de vârstă femeile născute în martie 1963, la 62 ani și 5 luni, cu un stagiu complet de 33 de ani și o lună și un stagiu minim de 15 ani.
Primele femei care ajung la vârsta standard de pensionare de 65 de ani sun cele născute în ianuarie 1970 și se aplică din ianuarie 2035.
În cazul bărbaților, vârsta standard este de 65 de ani, încă din 2015.