MOL va investi pentru explorarea unui perimetru petrolier în Oman

Grupul ungar de petrol şi gaze MOL, prezent pe piaţa distribuţiei de carburanţi din România, va investi până la 30 de milioane de dolari pentru explorarea unui perimetru petrolier concesionat în Oman, stat în care MOL este prezent din 2006.

151 afișări
Imaginea articolului MOL va investi pentru explorarea unui perimetru petrolier în Oman

MOL va investi pentru explorarea unui perimetru petrolier în Oman (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Perimetrul are o suprafaţă de aproape 4.900 kilometri pătraţi şi este situat la graniţa cu Arabia Saudită, iar lucrările de explorare vor dura şase ani, se arată într-un comunicat al MOL.

Rezervele de ţiţei estimate ale blocului menţionat sunt de 200 de milioane de barili.

MOL a început activităţile de explorare în Oman în 2006, investind până în prezent 60 milioane de dolari într-un alt perimetru.

"Scopul nostru este să construim un portofoliu semnificativ de explorare şi producţie, conform strategiei grupului MOL de creştere organică. Pentru a atinge acest scop, suntem în continuă căutare de oportunităţi de investiţii", a declarat în comunicat Sandor Fasimon, vicepreşedintele executiv al MOL şi responsabil al diviziei de explorare şi producţie a grupului ungar.

Grupul MOL deţine în România 130 de benzinării. În primul semestru al anului în curs MOL a vândut în România 220.000 tone de carburanţi, în urcare cu 5% faţă de perioada similară a anului trecut.

Acţionarii grupului MOL sunt statul ungar (24,6%), investitori străini, în principal instituţionali (25,6%), firma Oman Oil Limited, înregistrată la Budapesta (7%), CEZ MH, filială a grupului ceh CEZ (7,3%), Magnolia Finance Limited (5,7%), ING Bank (5%), Crescent Petroleum şi Dana Gas (3% fiecare), UniCredit Bank (3,4%), OTP Bank (5,4%).

Restul acţiunilor, reprezentând 4,9% din companie, sunt deţinute de investitori privaţi şi instituţionali din Ungaria.

Statul Oman asigură aproximativ 1% din consumul global de petrol, livrând zilnic peste 800.000 de barili.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici