Năsui anunţă că România va fi pe "harta lumii în ceea ce priveşte producţia de baterii". Compania ca va exploata resursele de grafit ale ţării

România va fi pe harta lumii în ceea ce priveşte producţia de baterii, iar resursele de grafit ale ţării vor fi exploatate prin Salrom, anunţă ministrul Economiei, Claudiu Năsui.

1947 afișări
Imaginea articolului Năsui anunţă că România va fi pe "harta lumii în ceea ce priveşte producţia de baterii". Compania ca va exploata resursele de grafit ale ţării

Năsui anunţă că România va fi pe "harta lumii în ceea ce priveşte producţia de baterii". Compania ca va exploata resursele de grafit ale ţării

„România va fi pe harta lumii în ceea ce priveşte producţia de baterii. Resursele de grafit ale ţării vor fi exploatate prin Salrom. Unele companii de stat au mult potenţial. În ciuda influenţei negative politice, încă au şansa să devină mari companii de succes ale României. Una dintre ele este Salrom. Compania deţine monopolul pe exploatarea sării din România şi e una dintre puţinele companii profitabile din ministerul economiei, tocmai graţie acestui monopol”, transmite Claudiu Năsui.

El arată că a vizitat salina Ocna Dej, „de departe cea mai productivă mină din cele 7 ale Salrom”.

„În subteran, lucrurile merg în parametri buni, exploatarea fiind făcută cu utilaje moderne şi cu un impact redus asupra mediului. Problemele sunt când ieşim la suprafaţă. Precum în multe companii de stat, presiunea politicului a fost să fie angajaţi oameni care nu fac nimic, dar care au îngroşat rândurile a ceea ce englezii numesc <middle management>. Pe scurt, activ de partid, angajat la stat. Aici e un loc mare de eficientizare posibilă pentru companie. Nu avem nevoie de armate de directori puşi politic. Rolul companiilor de stat nu e să plătească salarii directorilor. Nu voi tolera vehicule de salarii pentru sinecurişti. Scopul nostru este să închidem toate găurile negre şi să permitem acestor companii să se dezvolte la maximum. Fix asta vom face”, adaugă Năsui.

Ministrul Economiei precizează că a numit un nou consiliu de administraţie, în urmă cu câteva luni, „compus numai din oameni care şi-au demonstrat competenţele în mediul privat”.

„Este extrem de activ şi a reuşit în scurt timp să descâlcească nodul administrativ care a constrâns această veritabilă mină de aur a României să rămână blocată. Tot ei pregătesc lansarea proiectului pentru exploatarea grafitului. Un proiect care va relansa o industrie întreagă în România. Noul consiliu de administraţie are tot sprijinul meu în planul său de a moderniza Salrom şi de a închide toate robinetele prin care se scurg inexplicabil bani care ar trebui să fie ai românilor. Bani cu care s-ar putea face spitale, grădiniţe, şcoli sau drumuri. Vă reamintesc că nu mai departe de această primăvară am reuşit fix cu ajutorul acestui consiliu să blocăm un tun imobiliar. Grafitul este o materie primă esenţială pentru fabricarea bateriilor, una dintre cele mai dinamice industrii din lume la această oră. România va fi pe harta lumii în ceea ce priveşte producţia de baterii”, cochide Năsui.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici