NEPI vrea să ramburseaze credite şi să facă achiziţii cu cele 100 de milioane euro din majorarea de capital

Fondul sud-african NEPI, unul dintre cei mai activi investitori de pe piaţa imobiliară românească, intenţionează să folosească jumătate din suma de 100 de milioane de euro obţinută prin majorare de capital pentru a rambursa credite, urmând ca diferenţa să fie alocată pentru achiziţii.

142 afișări
Imaginea articolului NEPI vrea să ramburseaze credite şi să facă achiziţii cu cele 100 de milioane euro din majorarea de capital

NEPI vrea să ramburseaze credite şi să facă achiziţii cu cele 100 mil. euro din majorarea de capital

NEPI nu a are, la acest moment, angajamente ferme pentru achiziţii, se arată într-un document transmis Bursei de Valori Bucureşti.

"Se presupune că încasările din oferta ABB vor fi folosite parţial pentru rambursarea împrumuturilor bancare scadente în următoarele 12 luni (50 milioane euro), diferenţa fiind destinată finanţării unor achiziţii profitabile (49,5 milioane euro). Totuşi, la această dată nu există angajamente ferme pentru destinaţia acestor fonduri, prin urmare nu există suficiente informaţii financiare despre potenţialele investiţii. Luând în calcul cele de mai sus, se presupune că 49,5 milioane euro vor fi păstrate în numerar şi echivalente de numerar", se arată în raportul NEPI, în care sunt prezentate efectele financiare ale ofertei, dar şi ipoteze privind utilizarea fondurilor obţinute.

NEPI a atras săptămâna trecută 100 de milioane de euro prin vânzarea de acţiuni noi pe Bursa din Johannesburg (Africa de Sud). Suma atrasă este cu circa un sfert mai mare faţă de 80 de milioane de euro, cât viza compania iniţial.

Fondul de investiţii imobiliare a anunţat la începutul săptămânii trecute că încasările aferente majorării de capital ar urma să fie folosite parţial pentru a finanţa proiectele de dezvoltare existente, precum şi pentru potenţiale oportunităţi de achiziţii şi dezvoltări.

Costurile aferente ofertei prin care s-a desfăşurat majorarea de capital sunt estimate de NEPI la 500.000 de euro.

La sfârşitul primului semestru, datoriile NEPI se ridicau la peste 283 milioane de euro, potrivit raportului financiar al fondului, publicat la finele lunii iulie.

NEPI este primul fond de investiţii imobiliare listat la Bursa de Valori Bucureşti, pe segmentul de piaţă creat pentru Real Estate Investment Trusts (REITs). Fondul mai este listat la bursa de valori de la Londra, pe segmentul AIM.

Compania a atras, în noiembrie 2013, aprilie şi iunie 2014, prin majorări de capital, un total de peste 140 milioane euro, bani utilizaţi pentru finanţarea proiectelor.

NEPI are în România un portofoliu de active evaluate la finele lunii iunie la 1,2 miliarde de euro, faţă de 700 milioane de euro în perioada similară a anului trecut.

În primul semestru, profitul atribuibil acţionarilor a totalizat 30,3 milioane euro, cu 40% peste câştigul din perioada similară a anului trecut, de 21,7 milioane euro.

Fondul a raportat în perioada analizată venituri nete din chirii de peste 30 de milioane de euro, cu 60% mai mult faţă de acelaşi interval din 2013. Datoriile NEPI se ridicau la peste 283 milioane de euro la sfârşitul primului semestru.

În prezent, NEPI gestionează în România Promenada Mall Brăila, Ploieşti Shopping City, Retail Park Auchan Piteşti, Deva Shopping Centre, Severin Shopping Center, dar şi clădirile de birouri Floreasca Business Park, The Lakeview în Bucureşti şi City Business Centre Timişoara.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici