Noul Ford Focus, disponibil în România cu preţuri pornind de la 16.000 euro

Compania Naţională de Vânzări Ford va lansa săptamana viitoare la vânzare noul model Focus, care va fi disponibil cu preţuri care pleacă de la 16.000 euro cu TVA, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii companiei.

379 afișări
Imaginea articolului Noul Ford Focus, disponibil în România cu preţuri pornind de la 16.000 euro

Noul Ford Focus, disponibil în România cu preţuri pornind de la 16.000 euro (Imagine: Constantin Ciobanu/Mediafax Foto)

Clienţii vor putea opta pentru şapte variante de motorizări, trei pe benzină şi patru diesel. Toate versiunile pe benzină au motoare de 1,6 litri, în timp ce variantele pe motorină beneficiază şi de două propulsoare de 2 litri.

Preţul noului Focus, de 16.000 euro, este cu câteva sute de euro mai mare faţă de generaţia anterioară.

Lansarea oficială a noului Ford Focus în România va avea loc luni seară, după ce prezentarea mondială a modelului a avut loc la Salonul Auto Internaţional de la Detroit, la începutul acestui an.

Vânzările Ford pe piaţa românească au scăzut anul trecut cu 21%, la 10.982 unităţi.

Compania Naţională de Vânzări Ford este parte a producătorului auto Ford România, iar în august 2010 a preluat operaţiunile de vânzări ale mărcii pe plan local de la importatorul Romcar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici