O misiune comună FMI-CE-BM vine la Bucureşti pe 25 octombrie pentru a treia evaluare a acordului

O misiune comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale se va afla la Bucureşti în perioada 25 octombrie - 7 noiembrie pentru a treia evaluare a acordului de tip preventiv, a anunţat luni FMI.

278 afișări
Imaginea articolului O misiune comună FMI-CE-BM vine la Bucureşti pe 25 octombrie pentru a treia evaluare a acordului

O misiune comună FMI-CE-BM vine la Bucureşti pe 25 octombrie pentru a treia evaluare a acordului (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Misiunea se va întâlni cu autorităţile, dar şi cu reprezentanţii partidelor politice, sindicate, patronate, bănci şi reprezentanţi ai societăţii civile. Concluziile vizitei vor fi prezentate la finalul misiunii", a declarat într-un comunicat Tonny Lybek, reprezentantul regional al FMI pentru România şi Bulgaria.

Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks a declarat pentru MEDIAFAX că în timpul vizitei vor discuta cu autorităţile şi motivele pentru care au fost încetinite anumite reforme în ultimele trei luni, în principal în domeniul privatizării şi restructurării companiilor de stat.

Consiliul Director al FMI a aprobat joi a doua evaluare a acordului de tip preventiv şi a pus la dispoziţia României încă o tranşă, a treia, în valoare de 480 de milioane de euro.

Autorităţile de la Bucureşti au decis în luna martie să prelungească înţelegerea existentă cu FMI, printr-un acord de tip preventiv în valoare de 3,09 miliarde DST (circa 3,5 miliarde de euro).

Acordul cu FMI este însoţit de un sprijin preventiv de 1,4 miliarde euro de la Uniunea Europeană şi de un împrumut de 400 milioane de euro de la Banca Mondială.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici