Economic

Criza din Crimeea ieftineşte hotelurile de 5 stele din destinaţiile de vară

O parte din turiştii din Rusia renunţă la rezervările făcute la hoteluri de 5 stele din Grecia şi Turcia, pe fondul crizei din Crimeea, iar hotelierii au reacţionat deja şi au scăzut preţurile cu până la 20%, a declarat agenţiei MEDIAFAX Cristian Pandel, proprietarul agenţiei Christian Tour.

Rusia ameninţă misiunea diplomatică a SUA, după ce JPMorgan a blocat o plată a unei ambasade ruse

JPMorgan Chase a blocat o tranzacţie între ambasada Rusiei în Kazahstan şi compania Sogaz Insurance, unul dintre partenerii Bank Rossiya, invocând sancţiunile SUA împotriva băncii, decizie caracterizată de ministerul Afacerilor Externe de la Moscova drept "ilegală şi absurdă".

Băsescu: La Summitul UE-Africa vor fi discuţii despre consolidarea cooperării politice şi economice şi despre migraţie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că va participa, miercuri şi joi, la Summit-ul Uniunea Europeană - Africa, obiectivul acestui eveniment fiind consolidarea cooperării politice şi economice dintre Uniunea Europeană şi statele africane, dar şi elemente ce ţin de migraţie şi protejarea mediului.

OMV Petrom a investit 18 milioane de euro în modernizarea unui depozit de carburanţi

OMV Petrom (SNP) a finalizat modernizarea depozitului de carburanţi de la Bacău, în urma unei investiţii de circa 18 milioane de euro, fiind a patra unitate de stocare a produselor petroliere modernizată de companie în ultimii cinci ani.

Cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul a crescut în februarie cu 7,5%

Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut în luna februarie atât faţă de ianuarie cât şi faţă de luna corespunzătoare de anul trecut, cu 1,3%, respectiv 7,5%, în principal pe segementul produselor nealimentare, potrivit datelor publicate de INS.

Băsescu i-a scris lui Zgonea, cerând Camerei să respingă OUG privind acciza la combustibil. Voi transmite o scrisoare fiecărui deputat

Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, miercuri, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, scrisoarea în care solicită respingerea prevederilor referitoare la acciza de 7 eurocenţi din proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 111/2013. Preşedintele a declarat, la aeroport, înainte de plecarea la Summit-ul UE-Africa, că va transmite câte o scrisoare fiecărui deputat, similară celei transmise preşedintelui Camerei Deputaţilor.

Favoritul la alegerile prezidenţiale din Ucraina îndeamnă Germania să boicoteze gazul rusesc

Miliardarul ucrainean Petro Poroşenko, favorit în sondajele pentru alegerile prezidenţiale din 25 mai, îndeamnă Germania, într-un interviu care va apărea în ediţia de miercuri a cotidianului Bild, să boicoteze gazul rusesc, pentru a protesta faţă de anexarea Crimeei de către Rusia.

Congresul american a aprobat planul de ajutorare a Ucrainei, inclusiv sancţiunile împotriva Moscovei

Congresul american a aprobat marţi, după o săptămână de discuţii intense, planul de ajutorare a Ucrainei, care cuprinde, totodată, sancţiuni împotriva Moscovei, ca represalii la alipirea Peninulei ucrainene Crimeea de către Rusia.

Băsescu despre bugetul Apărării: Ar trebui adăugaţi 0,3% la rectificare, depinde de premier

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că Ministerul Apărării ar trebui să primească la rectificarea bugetară 0,3% din PIB, dar asta depinde de premier, şi a adăugat că toţi şefii de Guvern de până acum "au avut obtuzitatea să înţeleagă", ca şi Ponta, că securitatea ar fi gratis.

Hollande ar putea intra în conflict cu Comisia Europeană, din cauza nerespectării ţintelor bugetare

Preşedintele francez Francois Hollande vrea o nouă prelungire a termenului de reducere a deficitului bugetar, deja amânat, intenţie care ar putea provoca un conflict cu Comisia Europeană şi parteneri precum Germania şi Finlanda, state susţinătoare ale disciplinei fiscale.

Băsescu: Ordonanţa privind acciza este o crimă împotriva economiei. Politica fiscal-bugetară generată de Guvern şi acceptată de FMI pentru România este greşită

Politica fiscal-bugetară generată de Guvernul Ponta şi acceptată de FMI pentru România este greşită şi trebuie imediat ajustată, a declarat, marţi seară, preşedintele Traian Băsescu, el precizând că are pregătită o scrisoare pentru Parlament în care cere respingerea introducerii accizei la carburant.

CFR SA are un nou director general interimar

Conducerea CFR SA a fost preluată interimar de Macarie Alexandru Moldovan, director general adjunct la direcţia tehnică în cadrul companiei care administrează infrastructura feroviară, care îl înlocuieşte în această poziţie pe Ionel Voicu.

Răzvan Nicolescu: La o parte din consumatorii casnici vor fi scăderi la gaz, în special în Bucureşti

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a declarat, marţi, la o dezbatere PDL pe tema energiei, că este nevoie de o strategie energetică a României "adoptată sau revizuită prin consens politic" şi a vorbit despre faptul că preţul la gaz la consumatorii casnici poate scădea.

FMI este îngrijorat că Guvernul ar putea rata obiectivele fiscale din cauza presiunilor electorale

FMI este îngrijorat că Guvernul ar putea relaxa ţintele fiscale prin creşterea cheltuielilor şi reducerea taxelor în contextul presiunilor electorale, mai ales al alegerilor prezidenţiale, în timp ce puternice grupuri de interese ar putea exercita presiuni pentru întârzierea reformelor.

Mircovici: Declaraţia privind relaxarea fiscală, cerută de PNL, are acordul liderilor de grup

Secretarul Camerei Deputaţilor, Niculae Mircovici, a declarat, marţi, după şedinţa conducerii acestui for, că Declaraţia privind susţinerea măsurilor de relaxare fiscală şi de stimulare economică solicitată de PNL are acordul liderilor de grup şi va fi prezentată plenului săptămâna viitoare.

Şova: Tronsonul 3 al autostrăzii Orăştie – Sibiu va fi finalizat în noiembrie. Constructorii nu mai cer bani în plus

Contractul cu italienii de la Impregilo - Salini pentru construcţia lotului 3 al autostrăzii Orăştie - Sibiu, cu o lungime de 22 kilometri, nu a fost reziliat de Compania de Drumuri, constructorii asumându-şi finalizarea lucrării până la 15 noiembrie fără costuri suplimentare.

Cât pierde bugetul statului după restituirea unei sume din acciza la carburant

Restituirea către transporatori a unei sume din acciza suplimentară introdusă la carburant începând 1 aprilie va genera la bugetul de stat un minus de venituri colectate din accize de 353 milioane lei pentru acest an, conform estimărilor guvernamentale.

FMI preferă reducerea CAS din 2015, dar nu exclude o tăiere din vară dacă se iau măsuri de compensare

FMI apreciază că cel mai potrivit moment pentru reducerea CAS ar fi anul viitor, întrucât impactul este semnificativ, arătând că este dispus să negocieze şi în vară dacă Guvernul găseşte măsuri de compensare în privinţa deficitului bugetar.

Parlamentul a adoptat numirea lui Mişu Negriţoiu la şefia ASF. Ciorbea, numit membru neexecutiv

Plenul comun al celor două Camere a aprobat, marţi, cu 333 de voturi "pentru" şi 9 voturi "împotrivă", numirea lui Mişu Negriţoiu în funcţia de preşedinte, membru executiv al Consiliului ASF şi a lui Victor Ciorbea în funcţia de membru neexecutiv al Consiliului ASF.

Daimler analizează dacă să producă automobile Mercedes în Rusia

Grupul german Daimler analizează dacă să fabrice automobile Mercedes în Rusia, în cadrul unui plan de creştere a capacităţii de producţie la nivel mondial şi de asamblare a mai multor vehicule aproape de pieţele unde acestea sunt cumpărate.

Şova: BEI şi BERD vor asumarea mai multor riscuri din partea constructorului Comarnic-Braşov

CNADNR, consorţiul Vinci-Strabag-Aktor şi instituţiile financiare internaţionale discută o serie de modificări contractuale pentru proiectul autostrăzii Comarnic - Braşov, a declarat ministrul Transporturilor, Dan Şova, precizând că BEI şi BERD vor asumarea mai multor riscuri de către constructor.

Şova: Acciza este pentru cofinanţări sau lucrări noi, Parlamentul şi Guvernul decid anual proiectele

Banii colectaţi din acciza suplimentară la carburanţi, de 7 eurocenţi pe litru, vor putea fi utilizaţi atât pentru cofinanţări, cât şi pentru lucrări noi de autostrăzi, a declarat marţi ministrul Transporturilor, Dan Şova, care a precizat că proiectele vor fi decise anual de Guvern şi Parlament.

FMI: Orice exceptare de la creşterea accizei la carburanţi trebuie compensată prin alte măsuri

Orice exceptare acordată de la plata accizei suplimentare la carburanţi introdusă de la 1 aprilie trebuie compensată prin măsuri "cu impact puternic", astfel încât să nu pună în pericol ţinta de deficit bugetar asumată de Guvern, a declarat şeful misiunii FMI în România, Andrea Schaechter.

Fostul preşedinte al ASF Dan Radu Ruşanu este obligat de ASF să facă ofertă de preluare la Comat Met

ASF a stabilit că fostul său preşedinte Dan Radu Ruşanu şi alte persoane acţionează concertat la firma de închiriere a spaţiilor pentru birouri şi depozitare Comat Met Bucureşti (COMT) şi a dispus ca aceştia să lanseze o ofertă de preluare deoarece deţin peste 33% din acţiuni.

Rusia A MAJORAT cu 44% preţul gazelor livrate Ucrainei

Rusia a crescut marţi cu 44% preţul gazelor naturale livrate Ucrainei, după expirarea unui discount acordat la sfârşitul anului trecut, sporind presiunile financiare asupra autorităţilor de la Kiev, care aşteaptă un program de asistenţă financiară internaţională.

Retailerul belgian Delhaize vinde cele 39 de magazine pe care le deţine în Bosnia-Herţegovina

Grupul belgian de retail Delhaize, prezent şi în România, a semnat un acord cu Tropic Group privind vânzarea celor 39 de magazine pe care le deţine în Bosnia-Herţegovina.

Astra a depus singura ofertă pentru poliţa de răspundere civilă faţă de terţi a ROMATSA

Astra Asigurări a depus singura ofertă pentru furnizarea unei poliţe de răspundere civilă faţă de terţi a Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA, prima de asigurare fiind estimată la 8,47 milioane de lei, pentru perioada 1 aprilie 2014-30 martie 2016.

ARPIM cere publicarea listei de compensate; procesul de transparenţă decizională s-a încheiat

Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) solicită publicarea listei actualizate de medicamente compensate şi gratuite, în contextul în care procesul de transparenţă decizională s-a încheiat în 27 martie.

Vânzările Dacia înregistrează cel mai puternic avans în Franţa atât la trimestru, cât şi în martie

Înmatriculările de autoturisme noi Dacia în Franţa au înregistrat în primul trimestru o creştere de 25,5%, cea mai puternică în rândul mărcilor de volum, la 28.349 unităţi, susţinută de un avans de peste 50% în luna martie, de asemenea cel mai ridicat de pe piaţa franceză.

Camera respinge reexaminarea ordonanţei care permite majorarea indemnizaţiilor din AGA

Camera Deputaţilor a respins, marţi, cererea de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu la ordonanţa care permite majorarea indemnizaţiilor membrilor AGA ale societăţilor în care statul e acţionar majoritar şi asimilarea remuneraţiilor membrilor CA cu cele din companiile cu managament privat.

Sistem de pornire a iluminatului public de pe laptop sau smartphone, la Timişoara

Un sistem de eficientizare energetică va fi folosit la Timişoara în premieră naţională, primăria anunţând că a plătit unei firme din Olanda peste 80.000 de lei pentru o aplicaţie care va permite închiderea şi deschiderea iluminatului public dintr-un parc cu ajutorul unui laptop sau smartphone.

Rezervele BNR au scăzut în martie cu 377 milioane euro, la 31,27 miliarde de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României au scăzut în martie cu 377 milioane euro, la 31,27 miliarde euro, după ce au avut loc ieşiri de 2,11 miliarde euro care au inclus plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută.

Roşia Montană Gold Corporation disponibilizează aproximativ 80% dintre angajaţi, 1.000 de familii din Apuseni vor fi afectate

Aproximativ 1.000 de familii din zona minieră Apuseni vor fi afectate de reducerea activităţii companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), care a anunţat că va disponibiliza aproximativ 80 la sută dintre angajaţi.

Şomajul din zona euro stagnează la 12% şi subliniază divergenţe economice pe axa nord-sud

Şomajul din zona euro a stagnat în februarie la 11,9%, situaţia din piaţa forţei de muncă subliniind evoluţiile economice divergente pe axa nord-sud, Germania continuând să câştige teren în timp ce în Italia rata şomajului a ajuns la un nou nivel record.

Un nou concept de magazine în România: Carrefour va lansa Supeco, prezent doar în Spania

Grupul Carrefour pregăteşte lansarea pe piaţă românească a conceptului de magazine Supeco, situat între discounter şi cash&carry şi care mai există doar în Spania, retailerul începând procesul de recrutare de manageri de magazine pentru Giurgiu, Râmnicu Vâlcea şi Târgovişte.

MFE a transmis, luni, Comisiei Europene Acordul de Parteneriat

Ministerul Fondurilor Europene a trimis, luni, oficial propunerea de Acord de Parteneriat 2014-2020 Comisiei Europene, prin sistemul informatic de comunicare - Structural Funds Communication (SFC), informează MFE.

Companiile americane au acumulat rezerve de aproape 1.000 mld. dolari în conturi offshore

Companiile americane au acumulat rezerve de aproape 1.000 de miliarde de dolari în paradisuri fiscale, pentru a evita plata taxelor mai mari din SUA, conform unei analize a Moody's, citată de Financial Times.

Ordonanţa de Urgenţă privind intrarea în vigoare la 1 aprilie a accizei la benzină şi motorină, retrimisă la comisia de specialitate

Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, retrimiterea la comisia de specialitate a OUG 111/2013 care prevede intrarea în vigoare a majorării accizei la benzină şi motorină de la 1 aprilie, la propunerea liderului grupului PNL, George Scutaru.

Scutaru: PNL nu va vota acciza pe benzină şi motorină impusă de Guvernul Ponta

Liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, a declarat, marţi, că PNL nu va vota acciza pe benzină şi motorină impusă de Guvernul Ponta, el arătând că nu există garanţii privind modul în care Executivul doreşte să utilizeze aceşti bani.

Încheierea acordului Portugaliei cu UE şi FMI, întârziată de alegerile europarlamentare

Creditorii internaţionali ai Portugaliei au amânat până la sfârşitul lunii iunie plata ultimei tranşe din acordul de finanţare externă încheiat de stat cu UE şi FMI, pentru a evita o discuţie privind un nou acord până după alegerile europarlamentare, din luna mai.