Economic

Dosarul evaziunii de 35 de milioane de euro: Patroni ai unor firme care au contracte cu autorităţile din Prahova, urmăriţi penal

Mai mulţi patroni ai unor firme care au contracte cu autorităţile din Prahova au fost puşi sub urmărire penală pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, în dosarul evaziunii de 35 de milioane de euro, în care fostul angajat al SGG Marcel Păvăleanu este arestat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Protejarea băncilor va fi în centrul planului de reformă al premierului Cameron pentru tratatul UE

Protejarea centrului financiar londonez va fi baza planului premierului David Cameron în privinţa reformării Tratatului Lisabona, afirmă ministrul de Finanţe George Osborne, care consideră că în lipsa schimbărilor ţările non-euro vor trebui să opteze între adoptarea monedei unice şi ieşirea din UE.

Peste 1.000 de IMM-uri au depus cereri pentru ajutorul de minimis, jumătate în primele două ore

Aproape 1.040 de firme mici şi mijlocii au depus până la ora 18:00 cereri pentru ajutorul de minimis, mai mult de jumătate din înscrieri realizându-se în primele două ore de la deschiderea sesiunii, respectiv ora 10:00.

Misiunea FMI vine marţi la Bucureşti pentru o dublă evaluare care se va încheia pe 3 februarie

Echipa de experţi FMI, CE şi Banca Mondială va sosi la Bucureşti marţi, 21 ianuarie, pentru a doua evaluare a acordului încheiat la mijlocul anului trecut şi completarea primei evaluări, misiune care se va încheia în 3 februarie, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

Ministrul Bugetului, interviu pentru Bloomberg: România vrea să vândă obligaţiuni în euro pe pieţele externe în prima jumătate a anului

România vrea să revină pe pieţele internaţionale în prima jumătate a anului pentru a vinde obligaţiuni denominate în euro şi cu scadenţă la 10 ani, după ce a atras marţi 2 miliarde de dolari, a declarat ministrul Bugetului, Liviu Voinea.

Marea Britanie s-ar putea retrage din UE dacă aceasta nu se va reforma. Avertizarea ministrului britanic al Finanţelor

Ministrul britanic al Finanţelor, George Osborne, a avertizat Uniunea Europeană că trebuie să se reformeze, în caz contrar existând riscul ieşirii Marii Britanii prin referendumul promis până în anul 2017.

Grampet: Privatizarea HZ Cargo continuă, dar preluarea depinde de situaţia financiară a firmei croate

Privatizarea HZ Cargo din Croaţia este în desfăşurare, potrivit Grampet, care infirmă informaţiile legate de încetarea procesului, dar precizează că preluarea se va încheia dacă situaţia transportatorului feroviar de marfă croat este conformă cu strategia grupului deţinut de Gruia Stoica.

Rusia suferă de stagflaţie, marcată de stagnare economică şi inflaţie ridicată

Rusia suferă de stagflaţie, situaţie caracterizată de stagnare economică şi inflaţie ridicată, a declarat miercuri Ksenia Iudaieva, vicepreşedinte la banca centrală rusă.

Duster s-a plasat în 2013 pe locul patru pe piaţa din Rusia, cu 83.700 vehicule vândute

Duster s-a plasat anul trecut pe locul patru pe piaţa din Rusia, cu 83.702 de vehicule comercializate, în creştere cu 77% faţă de 2012, iar Logan şi Sandero au ocupat poziţiile 13 şi 14 în rândul celor mai bine vândute 25 de modele, potrivit datelor Asociaţiei Companiilor Europene din această ţară.

Guvernul a amânat aprobarea hotărârii care avizează memorandumul cu Rompetrol

Guvernul a amânat aprobarea hotărârii care avizează memorandumul convenit cu Rompetrol, pentru o şedinţă viitoare, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale.

Guvernul va elabora săptămâna viitoare calendarul proiectelor de investiţii convenite cu China

Premierul Victor Ponta a anunţat că, săptămâna viitoare, Executivul va începe redactarea unui calendar al implementării proiectelor de investiţii convenite cu Guvernul Chinei în luna noiembrie, cu prilejul summit-ului China - Europa Centrală şi de Est.

Ponta către Şova: În aprilie trebuie să ne urcăm pe buldozer şi să înceapă lucrările la autostrada Comarnic-Braşov

Premierul Victor Ponta i-a transmis ministrului delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, că, în aprilie, trebuie "să se urce pe excavator sau pe buldozer" pentru a începe lucrările la autostrada Comarnic-Braşov, precizând că, joi, se va întâlni cu constructorii care au câştigat licitaţia

Guvernul se va reuni în şedinţă specială pe tema Acordului de Parteneriat 2014-2020

Guvernul se va reuni, săptămâna viitoare, în şedinţă specială pe tema Acordului de Parteneriat care stabileşte modul de atragere de fonduri europene în perioada 2014-2020, a anunţat premierul Victor Ponta.

GM anunţă dividende pentru prima dată de la criză

General Motors (GM) a anunţat că va plăti un dividend de 30 de cenţi pe acţiune aferent celui de-al patrulea trimestru al anului trecut, pentru prima dată în ultimii cinci ani, după ce compania s-a prăbuşit în urma crizei financiare, a fost salvată cu bani publici şi a reuşit o revenire rapidă.

Băsescu: Va mai dura câţiva ani până să adoptăm Euro. Progresele sunt semnificative

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, în cadrul întâlnirii anuale cu misiunile diplomatice acreditate la Bucureşti, că va mai dura câţiva ani până ca România să adopte Euro, dar că progresele pentru îndeplinirea criteriilor sunt semnificative.

Hollande promite reducerea taxelor pe muncă plătite de companii cu 30 miliarde euro

Preşedintele francez Francois Hollande va încerca să revigoreze economia prin reducerea taxelor pe forţa de muncă plătite de companii, cu un impact total de 30 miliarde euro, şi a promis că va încerca să scadă taxa pe profit, să amelioreze birocraţia şi să relaxeze reglementările pe piaţa muncii.

Banca Mondială: Creşterea economică a României va fi de 2,5% în acest an, similară cu cea din 2013

Banca Mondială anticipează pentru acest an o creştere de 2,5% a economiei României, similară cu cea estimată pentru 2013, indicatorul urmând să accelereze uşor anul viitor, la 2,7,%, potrivit Prognozei Economice Globale a instituţiei financiare internaţionale.

Voinea: Creşterea economică a României a fost anul trecut „mai aproape” de 3%

Creşterea economică a României a fost anul trecut probabil "mai aproape" de 3%, peste estimarea Guvernului, ca urmare a recuperării consumului în trimestrul al patrulea, a declarat ministerul Bugetului, Liviu Voinea.

Popa: BNR mai are spaţiu de reducere a dobânzii, dar limitat faţă de ajustarea de până acum

BNR mai are oarecare spaţiu suplimentar pentru a reduce în continuare dobânda de politică monetară, însă limitat faţă de ajustarea care a avut loc deja, întrucât inflaţia urmează să se accelereze în a doua parte a anului, a declarat viceguvernatorul BNR Cristian Popa.

Rusia ar putea împrumuta Ungariei până la 10 miliarde de euro pentru construcţia a două reactoare nucleare

Rusia ar putea împrumuta Ungariei până la 10 miliarde euro pentru finanţarea construcţiei a două reactoare noi la centrala nucleară din apropierea oraşului Paks, potrivit unei înţelegeri între premierul ungar Viktor Orban şi preşedintele rus Vladimir Putin.

România a atras 2 miliarde dolari din vânzarea de obligaţiuni pe 10 ani şi 30 de ani

România a atras 2 miliarde dolari de pe pieţele internaţionale prin două emisiuni de obligaţiuni, cu maturităţi de 10 şi 30 de ani, la randamente sub nivelurile indicative prezentate investitorilor.

SOCAR va majora cu 35 milioane de euro capitalul firmei cumpărate de la acţionari români

Copania azeră de stat SOCAR a cumpărat de la soţii Iulian şi Doina Berescu restul de 10% din acţiunile SOCAR Petroleum, fosta Romtranspetrol, achiziţionată în proporţie de 90% în 2011, şi va majora capitalul social al firmei cu 35 milioane de euro.

România vrea să atragă 2 miliarde de dolari de pe pieţele externe, cu scadenţă la 10 şi 30 de ani

Ministerul Finanţelor a ieşit pe pieţele internaţionale pentru a atrage până la 2 miliarde de dolari, prin două emisiuni de obligaţiuni, cu maturităţi de 10 şi 30 de ani.

INTERVIU: Isărescu – Decizii politice care să cauzeze mişcări bruşte şi masive de capital, cel mai mare pericol. Ce spune şeful BNR despre o posibilă candidatură la Preşedinţie

Decizii politice interne care să nu fie înţelese bine pe plan extern şi să determine mişcări bruşte şi masive de capital reprezintă principalul pericol pentru economie în acest an electoral, afirmă şeful BNR, care mizează pe reluarea creşterii creditării şi vede oportune investiţiile imobiliare

Samsung a pierdut 28 de miliarde de dolari din capitalizare în şase săptămâni, iar declinul va continua

Samsung Electronics a pierdut 28 miliarde de dolari din capitalizare în şase săptămâni, iar declinul va continua în condiţiile în care Apple şi companiile chineze îşi măresc cota pe piaţa telefoanelor, consideră Adnaan Ahmad, analist la compania Berenberg în Londra.

Laptele şi brânzeturile din pieţe se vor scumpi cu peste 20% din luna februarie

Producătorii care vând lapte în pieţe au de ales între a dispărea sau a scumpi marfa cu peste 20% din luna februarie, după ce normele europene care îi obligă să facă buletine lunare de analiză a laptelui şi care costă 180 de lei au intrat în vigoare, potrivit patronatului din domeniu.

UE va face recomandări „minime” în domeniul fracturării hidraulice – proiect

Uniunea Europeană intenţionează să facă recomandări "minime" privind folosirea fracturării hidraulice pentru forajele de petrol şi gaze la zăcămintele de şist, tehnologie controversată care a adus Statele Unite aproape de independenţa energetică, potrivit unui proiect obţinut de Bloomberg.

Tranzacţiile imobiliare în Europa Centrală şi de Est au urcat cu 31% în 2013. România, pe locul 5 din 9 după volumul atras

Investiţiile în achiziţii de proprietăţi imobiliare în Europa Centrală şi de Est (ECE) au crescut anul trecut cu 31%, la peste 10 miliarde de euro, Polonia şi Rusia fiind principalii beneficiari, cu peste 80% din total, în timp ce România se află pe locul 5 din nouă pieţe analizate de CBRE.

Guvernatorul Mugur Isărescu, despre pericolele din 2014 şi candidatura la Preşedinţie

Marele pericol care pândeşte România în 2014, ce schimbări vor aduce reglementările în sistemul financiar, posibila sa candidatură şi oportunităţile de investiţii în piaţa românească veţi afla dintr-un interviu acordat MEDIAFAX de guvernatorul Mugur Isărescu, material ce va fi publicat la ora 14:00.

Grupul japonez Suntory a preluat producătorul whisky-ului Jim Beam, pentru 13,6 miliarde de dolari

Grupul japonez Suntory Holdings a preluat compania americană Beam, producătorul whisky-ului Jim Beam, pentru 13,6 miliarde dolari în cash, după o revenire puternică în ultimul deceniu a bourbon-ului american, care a ajuns în 2012 la cea mai ridicată producţie din 1973.

Congresul SUA a aprobat un buget de 1.000 de miliarde de dolari, dar nu şi majorarea capitalului FMI

Congresul SUA a aprobat luni seara, pentru prima oară din 2009, un acord amplu referitor modul în care va fi cheltuit bugetul în valoare de 1.012 miliarde de dolari, dar a refuzat să ratifice o majorare a capitalului FMI, prevăzută într-o reformă convenită în 2010.

Radu Soviani va încasa aproape un milion de lei de la ASF pentru servicii de comunicare

Firma RST Media, controlată integral de purtătorul de cuvânt al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Radu Soviani, va furniza instituţiei servicii de management în domeniul comunicării şi relaţiilor publice, valoarea contractului fiind de 992.000 lei (220.000 euro), cu TVA, pentru trei ani.

A doua mare tranzacţie a Google în doi ani: Compania a preluat Nest Labs pentru 3,2 miliarde de dolari

Google a preluat pentru 3,2 miliarde de dolari în cash compania americană Nest Labs, care produce senzori şi automatizări pentru locuinţă, precum termostate şi detectoare de fum conectate la WiFi.

Rompetrol a luat „toate măsurile” pentru a investi 350 milioane dolari după aprobarea memorandumului

Rompetrol a luat "toate măsurile pregătitoare" pentru a investi 350 milioane dolari în România, într-o centrală pe platforma Petromidia şi extinderea reţelei de benzinării, în baza acordului cu Guvernul prin care statul va primi 200 milioane dolari pentru un pachet de acţiuni la companie.

Chevrolet a obţinut premiile de maşina anului şi camioneta anului în America de Nord

Brandul Chevrolet al General Motors (GM) a obţinut premiile de maşina anului şi camioneta anului, cu automobilul sport Corvette Stingray şi modelul pickup Silverado, la salonul auto de la Detroit.

Ponderea românilor care cumpără alimente online a crescut. Ce magazine mari din România vând produse alimentare pe internet

Ponderea românilor care cumpără alimente online a crescut de la 4,8% în 2011 la 7,2% anul trecut, potrivit Daedalus Millward Brown, care arată că 75% dintre participanţii la un studiu realizat de firmă intenţionează să cumpere produse din magazinele online ale hipermarketurilor şi supermarketurilor.

Financial Times: Londra promite primăriilor care aprobă proiecte de gaze de şist că vor păstra taxele colectate

Guvernul britanic încearcă să calmeze opoziţia din teritoriu faţă de explorarea zăcămintelor de gaze de şist prin fracturare hidraulică oferind consiliilor locale care aprobă astfel de proiecte posibilitatea de a păstra toţi banii colectaţi prin taxarea proprietăţilor respective, potrivit FT.

BMW a înregistrat vânzări record şi rămâne lider pe piaţa maşinilor de lux, în faţa Audi şi Mercedes

Vânzările mărcii germane BMW au crescut anul trecut cu 8%, la 1,66 milioane de unităţi, un nou record, iar grupul auto s-a menţinut pentru al nouălea an consecutiv lider pe piaţa autoturismelor de lux, în pofida intensificării concurenţei din partea rivalilor Audi şi Mercedes-Benz.

Divizia aeriană a grupului TUI ar putea muta o parte dintre posturile de mentenanţă în România

Compania aeriană Tuifly ar putea muta în România o parte dintre cele 350 de posturi de mentenanţă pentru aeronave, parte a unui program de reducere de costuri derulat de turoperatorul german TUI, proprietarul Tuifly.

Numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut în 2013. Avansul este la jumătatea celui din 2012

Numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut anul trecut cu circa 8%, la 432.000, iar valoarea impozitului încasat de stat pe veniturile din transferurile de proprietăţi a urcat tot cu 8%, la 493 milioane lei (111,6 milioane euro), arată datele notarilor publici transmise la solicitarea MEDIAFAX.