Economic

Directorul Romaero: Vom angaja 1.000 de oameni şi vom investi 100 milioane euro în tehnologie / Cum va rezolva compania datoria de aproape 90 milioane euro

Romaero va angaja 1.000 de oameni în următorii cinci ani, dintre care 500 până la finalul lui 2019, şi va investi 100 de milioane de euro în sectorul tehnologic, pentru a moderniza divizia de fabricaţie de componente de aerostructuri, a declarat, pentru Mediafax, directorul general Remus Vulpescu.

OTP va cumpăra Banca Românească de la National Bank of Greece

Banca ungurească OTP a fost de acord să cumpăre Banca Românească de la National Bank of Greece (NBG), potrivit unor surse citate vineri de Reuters.

FOTO | Banca Mondială: Parteneriatele public-private au succes în reţelele de utilităţi. Exemplul Apa Nova

Contractele de concesiune încheiate în regim de parteneriat public-privat dau randament în special în dezvoltarea reţelelor de utilităţi publice, se arată într-o analiză privind acest tip de parteneriate realizată de Banca Mondială, având ca exemplu istoricul Apa Nova – Compania de Ape Bucureşti.

BNR va lansa monede dedicate împlinirii a 100 de ani de la victoriile de la Mărăşti, Mărăşeşti,Oituz

Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic un set de trei monede (din aur, argint şi tombac cuprat), precum şi o monedă din alamă, pentru colecţionare, dedicate împlinirii a 100 de ani de la victoriile armatei române de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz.

Noi pârghii de finanţare pentru românii din străinătate, aprobate de Guvern. Ce trebuie să ştie antreprenorii din Diaspora

Guvernul a modificat, în şedinţa de joi, cadrul legislativ privind procedura de acordare a finanţărilor nerambursabile pentru sprijinirea activităţii românilor din Diaspora şi a lansat o campanie de informare pentru românii care doresc să muncească în afara graniţelor.

Cât trebuie să plăteşti ca să îţi repari maşina pe propria RCA la una dintre cele mai mari companii de asigurări generale

Ca să îţi repari maşina pe propria RCA la una dintre cele mai mari companii de asigurări generale trebuie să scoţi din buzunar câteva sute de lei pe an.

Drama României: 200.000 de români au plecat din ţară în 2016. Economia României pierde încă 2 miliarde euro pe an din plecările în străinătate ale românilor

Peste 200.000 de români au plecat din România în 2016, în contextul în care în ultimii ani companiile au fost nevoite să majoreze salariile pentru a reţine o parte dintre angajaţi, pe fondul deficitului tot mai accentuat de personal.

România, printre cele mai mici datorii publice din PIB în primul trimestru din 2017, la nivelul UE

România ocupă printre cele mai favorabile poziţii din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte rata datoriei publice din produsul intern brut (PIB), în primul trimestru din 2017, raportând o scădere uşoară a ratei faţă de trimestrul trecut, potrivit unui raport publicat joi de Eurostat.

SUA: ExxonMobil penalizată pentru încălcarea sancţiunilor impuse Rusiei

Compania petrolieră ExxonMobil, a fost amendată, joi, cu două milioane de dolari de către Departamentul american al Trezoreriei deoarece în 2014, corporaţia al cărei director executiv era atunci actualul Secretar de Stat al SUA, Rex Tillerson, a ignorat sancţiunile impuse Rusiei, informează agenţia de ştiri TASS.

Şeful Direcţiei Antifraudă a fost demis de premier/ Bogdan Stan, fostul preşedinte ANAF, a fost numit vicepreşedinte al Fiscului

Şeful Direcţiei Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF, Marin Marius Florea, a fost schimbat din funcţie, joi, în locul său fiind numit Daniel Mihai Tudor, potrivit deciziilor premierului Mihai Tudose publicate în Monitorul Oficial.

Premierul Tudose a discutat cu reprezentanţii Dacia despre dezvoltarea investiţiilor în industria auto

Premierul Mihai Tudose a analizat joi, cu reprezentanţii Dacia perspectivele de dezvoltare a investiţiilor în industria auto din România, el prezentând câteva dintre măsurile pe care Guvernul le are în vedere, legate de infrastructura rutieră, printre care finalizarea autostrăzii Piteşti-Sibiu.

Guvernul a decis: Angajaţii care au contracte part-time vor plăti asigurări pentru pensii şi sănătate la nivelul salariului minim

Guvernul a stabilit unele măsuri pentru asigurarea plăţii de către angajator a contribuţiei pentru pensii şi sănătate la nivelul salariului minim brut pentru toţi salariaţii, inclusiv pentru persoanele care au încheiate contracte de muncă cu timp parţial şi pentru cei cu plata în acord.

Euro atinge maximul ultimelor 23 de luni faţă de dolar, după decizia BCE de a menţine dobânda-cheie

Euro a crescut cu 0,5%, ajungând la 1,1567 dolari, cel mai mare nivel din ultimele 23 de luni, după ce Banca Centrală Europeană a anunţat că menţine la 0% rata cheie a dobânzii în zona euro, potrivit Bloomberg.

Banca Centrală Europeană a păstrat neschimbată dobânda-cheie pentru zona euro

Rata cheie a dobânzii în zona euro a rămas neschimbată, la 0%, potrivit aşteptărilor, a anunţat, joi, Banca Centrală Europeană (BCE), relatează BBC News.

Surpriza din proiectul Ministerului Transporturilor: AUTOSTRADA Sibiu-Piteşti, preţ dublu faţă de cel din Master Plan: 3,3 în loc de 1,6 miliarde de euro

Valoarea totală a investiţiei în Autostrada Sibiu-Piteşti va fi de 3,34 miliarde de euro (15 miliarde de lei), se arată într-un proiect normativ postat pe site-ul Ministerului Transporturilor. Master Planul General de Transport, adoptat anul trecut, prevedea investiţii de 1,6-1,8 miliarde de euro.

Număr RECORD de pasageri pe Aeroportul din Craiova

Aeroportul Internaţional Craiova a înregistrat, joi, un record în ceea ce priveşte traficul de pasageri, fiind depăşit recordul de anul trecut, când s-au înregistrat peste 222.000 de pasageri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Câţi bani a câştigat Mugur Isărescu în 2016 ca guvernator al BNR

Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale, a încasat anul trecut venituri nete de 1 milion de lei, potrivit datelor din declaraţia sa de avere completată pe 14 iunie 2017.

Nucii, afacerea care-ţi poate aduce profit de peste 600.000 de euro. Câţi bani trebuie să investeşti. România poate deveni lider mondial în domeniu

O investiţie de 6.400 de euro la un hectar de nuci forestiere generează, în 25 de ani, un profit de peste 600.000, susţine o asociaţie din Târgu-Mureş, care încurajează înfiinţarea în România a unor livezi de nuci fructiferi sau forestieri, ca afacere de familie.

Cine este cea mai BOGATĂ femeie din lume. Şi-a deschis propria companie la 22 de ani iar acum are 32 de fabrici în şapte locaţii diferite: „Nimeni din lume nu o ştia pe această vreme anul trecut”

Cea mai bogată femeie din lume a crescut la o fermă şi a a fost nevoită să lucreze în fabrică încă de la 16 ani, fiind singura dintre fraţi care a urmat liceul, scrie Business Magazin.

Cum a fost salvată de la FALIMENT cea mai mare companie auto din LUME

Falimentul companiei gigant a fost declarat în aprilie 2009, la scurt timp după ce criza financiară s-a răspândit şi şi-a făcut tot mai mult simţite efectele în industrie, scrie BM.

Putin: Economia digitală pe lista principalelor obiective de dezvoltare strategică ale Rusiei

În urma reuniunii Consiliului pentru Dezvoltare Strategică şi a Proiectelor Prioritare, preşedintele rus Vladimir Putin a decis că economia digitală ar trebui să fie inclusă pe lista principalelor obiective de dezvoltare strategică ale Rusiei până în 2025, informează agenţia de ştiri TASS.

UE va reacţiona simetric la tarife impuse de Administraţia Donald Trump la importurile de oţel: „Avem modalităţi de a răspunde rapid”

Planul Administraţiei Donald Trump de a impune tarife suplimentare la importurile de oţel din raţiuni de siguranţă naţională probabil va atrage acţiuni de "protecţie" din partea Uniunii Europene, afirmă surse politice şi din industria de profil citate de site-ul agenţiei Reuters.

Comisia Europeană a clasat două proceduri de infringement împotriva României

Procedurile de infrigement privind stabilirea galeriei de avertismente ilustrate care trebuie utilizate pe produsele din tutun şi condiţiile de intrare şi de şedere în România în scopul ocupării unui loc de muncă în calitate de lucrători sezonieri au fost clasate de Comisia Europeană, anunţă MAE.

Pokémon Go, un an de la MANIA generalizată creată de jocul care proiectează obiecte virtuale în lumea reală. Niantic, compania-mamă, sărbătoreşte cu ediţii limitate ale personajului Pikachu

Mii de oameni jucau Pokémon Go în această perioadă a anului trecut, generând un venit de peste un miliard de dolari companiei în doar un an şi având aproape 65 de milioane de utilizatori lunari, aplicaţia firmei Niantic Labs fiind disponibilă din iulie 2016 şi în România, potrivit Business Insider.

Nobuo Kishi, ministrul de Externe al Japoniei: România este atractivă pentru mediul de afaceri japonez/ Surse: Companiile japoneze şi-ar putea reloca afaceri din Marea Britanie în România

Ministrul de Externe al Japoniei, Nobuo Kishi, a arătat, miercuri, în timpul întrevederii pe care a avut-o cu Klaus Iohannis, că, pentru ţara sa, România este un partener important, cu o creştere economică solidă, care o face atractivă pentru mediul de afaceri japonez.

NEWS ALERT: Poliţia ungară verifică toate trenurile internaţionale, după primirea unei ameninţări cu BOMBĂ / Patru trenuri care vin şi pleacă din România întârzie

Poliţia din Ungaria a oprit şi verificat, miercuri, 18 trenuri internaţionale aflate în circulaţie pe teritoriul ţării, ca răspuns la o ameninţare cu bombă primită printr-un apel anonim, relatează agenţia MTI.

Sevil Shhaideh: Primul ministru nu mi-a reproşat personal nimic / Banii din PNDL I nu au fost alocaţi preferenţial. Vorbim despre deconturi, nu despre alocări

Viceprim-ministrul, Sevil Shhaideh, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că primul ministru, Mihai Tudose, nu i-a reproşat nimic personal şi că nu crede că acesta şi-a exprimat public nemulţumirile. Acesta a răspuns astfel la o întrebare referitoare la posibila demitere a sa.

Aplicaţia WhatsApp a fost blocată în China, pentru a-i constrânge pe utilizatori să folosescă WeChat

Aplicaţia de mesagerie WhatsApp, deţinută de Facebook, a fost blocată parţial în China, în contextul procesului de cenzurare desfăşurat de guvern, scrie Bloomberg.

O nouă politică de BAGAJE la una dintre cele mai mari companii aeriene low cost: bagajul mare de mână NU va mai fi tarifat din 29 octombrie – FOTO

Compania aeriană low cost Wizz Air nu va mai percepe un tarif adiţional pentru bagajul mare de mână, cu dimensiunile de 55x40x23cm, adus la bordul aeronavelor sale, pe oricare dintre zborurile companiei, începând cu 29 octombrie 2017, potrivit unui comunicat de miercuri al companiei.

Tehnologia pătrunde şi în AGRICULTURĂ. Aplicaţie care permite un control TOTAL asupra fermei, creată de un agricultor şi un IT-ist: consumul de motorină a scăzut cu 20% | GALERIE FOTO

Fermierul oltean Ştefan Stănescu a reuşit, împreună cu vărul său, IT-ist Mihai Stănescu, să creeze aplicaţia Agriso, care permite controlul total asupra fermei, lucru important în dezvoltarea unui business agricol. Agriso este aplicată de zeci de fermieri din ţară şi din străinătate.

Legea salarizării, aplicată la Primăria Slatina, cel mai mic salariu fiind de 2.000 de lei

Cel mai mic salariu din Primăria Slatina a ajuns la 2.000 lei, net, după ce consilierii locali au aprobat hotărâri care au vizat creşterea veniturilor angajaţilor municipalităţii, conform prevederilor Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Metrorex ia primele MĂSURI în urma aglomeraţiei de la metrou din staţiile Unirii şi Pipera: agenţii de pază şi angajaţii vor dirija fluxul de călători la orele de vârf. Ce probleme pun noile porţi de acces

Metrorex anunţă că personalul de pază şi angajaţii acordă asistenţă şi îndrumă călătorii în staţiile unde se efectuează lucrări la sistemul de control acces, ca urmare a aglomeraţiei semnalate la orele de vârf, miercuri dimineaţa, în staţia Piaţa Unirii şi marţi, în jurul orei 19, în staţia Pipera.

Braşov: Industria IT, în cădere din cauza lipsei resursei umane şi a infrastructurii. Apple şi Amazon au vrut să îşi deschidă birouri în oraş

Companiile Apple şi Amazon au vrut să îşi deschidă birouri în Braşov, dar nu au găsit infrastructură şi resursă de muncă specializată, oraşul începând să piardă teren în domeniul IT, după ce a ajuns la o cifră de afaceri de peste 630 de milioane lei în acest sector, transmite corespondentul MEDIAFAX.

România împrumută un miliard de euro de la Banca Europeană de Investiţii pentru proiectele de transport din cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare

România a semnat, marţi 18 iulie 2017, la Luxemburg Contractul cadru de finanţare cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) în valoare de un miliard de euro. Banii vor fi utilizaţi pentru a acoperi cofinanţarea statului pentru proiectele de transport din cadrul POIM.

Acestea sunt companiile din România unde angajaţii se simt cel mai bine. „Trucurile” folosite de angajatori pentru a atrage şi menţine cei mai talentaţi candidaţi

Companiile îşi menţin angajaţii mulţumiţi şi atrag alţii noi nu doar prin nivelul salarial, ci şi prin „trucuri” precum birouri luminoase şi colorate, team buildinguri, programe de pregătire, abonamente de toate soiurile – la sală, la clinici, gustul cafelei, oferta cafeteriei din colţ şi interacţiunea amicală cu colegii. Lista poate continua.

O nouă sursă de încasări la bugetul de stat: Guvernul vrea să crească impozitarea pentru un milion de angajaţi part-time. Când s-ar putea aplica noua măsură

Guvernul vrea să crească impozitarea pentru un milion de angajaţi cu contracte de muncă în regim part-time, începând cu luna august, aşa cum sunt impozitate contractele de muncă cu normă întreagă şi cu salariul minim pe economie.

Motivul pentru care Ecuador, membră OPEC, va produce mai mult petrol, contrar acordului de reducere a producţiei

Ecuador a anunţat că va începe, de luna aceasta, să crească producţia de petrol, pentru că are nevoie de bani, statul susţinând că are o înţelegere nescrisă cu Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) care îi permite acest lucru, scrie Bloomberg.

Românii cheltuie 2 miliarde de lei pe fast-food. În lupta cu McDonald’s, KFC şi shaormeriile locale se pregăteşte să intre gigantul american Taco Bell. Cine este liderul detaşat al industriei

Pe o piaţă dominată de McDonald’s, KFC şi shaormeriile locale, intră un nou jucător, respectiv un gigant străin, Taco Bell, potrivit surselor din piaţă citate de ZF.

Comisia Europeană: Impozitarea progresivă ar putea contribui la redistribuirea echitabilă a bogăţiei

„Aplicarea unor politici privind impozitarea progresivă, investiţiile în inovare şi implementarea unor politici ferme în domeniul protecţiei sociale ar putea contribui la redistribuirea mai echitabilă a bogăţiei”, se arată într-un „Document de reflecţie” elaborat de Comisia Europeană.

Liviu Dragnea: În turism se construiește haotic, o soluție ar fi Master Planul din turism

Șeful Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat, marți, în Mamaia, că în general, în zonele turistice, se construiește haotic, apreciind că ar fi fost bună o lege precum cea pe care a încercat să o implementeze Elena Udrea, care impunea anumite reguli de autorizare a construcțiilor în stațiuni.