Economic

Ionuţ Dumitru, Raiffeisen Bank: Dobânzile la credite vor creşte în 2017, dar nu şi la depozite

Dobânzile la creditele în sold vor creşte mai accentuat în a doua jumătate a lui 2017, odată cu majorarea ROBOR, iar la creditele nou acordate creşterea va fi mai lentă, a declarat, pentru MEDIAFAX, Ionuţ Dumitru, economist sef la Raiffeisen Bank.

Scandalul emisiilor poluante: Registrul Auto Român nu a sancţionat reprezentanţii grupului Volkswagen

Registrul Auto Român (RAR) nu a aplicat sancţiuni reprezentanţilor grupului Volkswagen (VW), pentru că autovehiculele destinate pieţei europene, la care au fost utilizate dispozitive de manipulare a emisiilor poluante, deţin omologare CE de tip, potrivit datelor transmise de RAR agenţiei MEDIAFAX.

Previziuni economice în 2017: De la scumpiri, la mărirea dobânzilor interbancare/ Avertismentul dat de Comisia Europeană

În 2017, principalul motor al creşterii economice – consumul – va decelera şi preţurile vor începe să urce, astfel că Guvernul va trebui să fie mai prudent în alocările bugetare, arată prognozele oficiale consultate de MEDIAFAX.

VIDEO Care e venitul mediu al clientului ce poate accesa un credit imobiliar

Venitul mediu al celor care apelează la un credit imobiliar este 2500 de lei. Modelul de acceptare al clientului de către bancă, ţine cont de predictibilitatea şi continuitatea veniturilor, a declarat, pentru MEDIAFAX, Dana Demetrian,Vicepreşedinte Executiv Retail şi Private Banking al BCR.

Astăzi, 1 ianuarie 2017, euro împlineşte 15 ani de când a intrat prima dată în circulaţie

Euro a intrat în circulaţie la 1 ianuarie 2002, dar a fost creat virtual în anul 1999, valuta înlocuid rapid monedele naţionale şi extinzându-se în statele Uniunii Europene. Astăzi, 1 ianuarie 2017, euro împlineşte 15 ani de când a intrat prima dată în circulaţie.

Pensiile cresc cu 5,25% de la 1 ianuarie 2017. Decizia se aplică şi pensiilor militare de stat

Punctul de pensie a fost majorat cu 5,25% de la 1 ianuarie 2017 prin Ordonanţă de Urgenţă. Anunţul a fost făcut încă din luna decembrie de ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru.

De la 1 ianuarie se ieftinesc biletele de tren, odată cu scăderea cotei TVA

Din data de 1 ianuarie 2017, preţul biletelor pentru transportul pe calea ferată va scădea ca urmare a reducerii TVA de la 20% la 19%, anunţă CFR Călători.

Ce schimbări legislative aduce data de 1 ianuarie, cu impact în viaţa şi afacerile românilor

De la 1 ianuarie 2016 intră în vigoare o serie de normative şi reglementări care vor genera plusuri sau minusuri în bugetele populaţiei şi firmelor. MEDIAFAX consemnează principalele schimbări care vor interveni odată cu intrarea în vigoare a acestor măsuri.

2016, anul în care panourile solare au fost mai ieftine decât combustibilul fosil: „Energia regenerabilă a ajuns într-un punct critic”

Energia solară şi cea eoliană au acelaşi preţ sau sunt chiar mai ieftine decât cea obţinută din combustibilul fosil în peste 30 de ţări, potrivit datelor publicate în decembrie de Forumul Economic Mondial, citate de publicaţia Quartz.

LOTERIA BONURILOR FISCALE, extragere specială: Bonurile de 187 de lei emise în 27 aprilie sunt câştigătoare

La extragerea Loteriei Bonurilor Fiscale din 31 decembrie au ieşit din urne numerele 27 şi 4 reprezentând data de emitere (27 aprilie) şi 187 reprezentând valoarea bonurilor câştigătoare - între 187 şi 187,99 lei.

Ce tip de credit poţi să obţii în funcţie de vârstă

La 25 de ani iei un credit de consum, la care ai ataşat un card, la 35 de ani obţii un credit de câteva mii de euro pentru ca apoi, după 35 de ani să poţi accesa un credit imobiliar. Acesta este profilul clientului bancar, schiţat de Dana Demetrian, Vicepreşedinte BCR.

Munca în foc continuu: Obligaţiile angajatorilor şi drepturile angajaţilor ce lucrează de sărbători

În zilele de sărbători, mai mult de un milion de români sunt la serviciu pentru că specificul domeniilor în care lucrează presupune un regim de foc continuu al activităţii. MEDIAFAX consemnează principalele normative referitoare la fluxul continuu şi opiniile unor reprezentanţi ai acestor sectoare.

Traiul decent al unei familii medii costă 2.273 de lei la oraş şi 1.831 de lei la ţară

Familia medie, formată din doi adulţi şi doi copii, care locuieşte în mediul urban are un cost de 2.273 de lei pentru a-şi acoperi un trai decent, iar cea din mediul rural – de 1.831 de lei, arată un studiu al Institutului pentru Cercetarea Calităţii Vieţii (ICCV) consultat de MEDIAFAX.

Dolarul american, cotat, vineri, la cel mai scăzut nivel de după Crăciun. Euro, în creştere

Dolarul american a atins cea mai scăzută valoare de după Crăciun, ajungând la 4,3033 lei, în timp ce euro a crescut la 4,5411 lei, potrivit datelor anunţate vineri de Banca Naţională a României (BNR).

Recomandările oamenilor de afaceri pentru noul Guvern: Un Minister al Strategiei Naţionale, Codul administrativ şi Fondul de dezvoltare sau TVA zero la vânzarea de locuinţe

Aprobarea Codului administrativ, selectarea administratorului Fondului de dezvoltare şi clarificarea pachetului legislativ privind achiziţiile publice sunt primele trei priorităţi ale noului Guvern, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri.

Comisia Naţională de Prognoză: Rata şomajului va scădea, în 2017, la 4,6%. Tendinţa se va menţine şi în următorii ani

Rata şomajului va coborâ, în 2017, la 4,6% faţă de 4,8% cât se estimează că se va atinge până la sfârşitul acestui an, se arată în raportul publicat joi de Comisia Naţională de Prognoză (CNP).

Guvernul a stabilit o cotă de 8,3% din consumul final de energie electrică a certificatelor verzi

Cota obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi, este de 8,3% din consumul final brut de energie electrică, potrivit unei Hotărâri adoptate joi de Guvern.

Guvernul prelungeşte acordarea de sprijin financiar pentru răniţii din Colectiv

Persoanele grav afectate în urma incendiului din 30 octombrie 2015 în Clubul Colectiv care beneficiază de servicii medicale cu internare sau în ambulatoriu vor fi sprijinite financiar şi după 1 ianuarie 2017, potrivit unei Hotărâri adoptate joi de Guvern.

Banii donaţi pentru „Cuminţenia Pământului” se vor returna până anul viitor pe 31 decembrie 2017

Guvernul a decis joi ca banii pentru "Cuminţenia Pământului" să fie returnaţi integral până la 31 decembrie 2017, a anunţat purtătorul de Guvânt, Liviu Iolu.

Viteza de deplasare a trenurilor, afectată de temperaturile scăzute. CFR a dispus restricţii de viteză pe raza Regionalei Timişoara

Pe raza Regionalei Timişoara din cauza temperaturilor foarte scăzute a fost introdusă o restricţie de 5km/oră pe două intervale de staţii: Jena - Căvăran şi Lugoj - Jabăr. Întârzierile la destinaţie sunt de circa 30 de minute.

Persoanele care plătesc asigurări de sănătate în străinătate nu sunt contribuabili şi în ţară

Persoanele fizice care deţin o asigurare de sănătate în ţările cu care România are încheiat acord bilateral de securitate socială „nu au calitatea de contribuabil la sistemul naţional de asigurări sociale de sănătate”, se arată într-un comunicat transmis miercuri de ANAF.

Primul Revelion în care, la restaurante, nu se fumează la masă. Ce spun patronii de localuri

Restaurantele mai mari, care găzduiesc petreceri de Sărbători, se confruntă acum cu primul Revelion în care fumatul este interzis la masă, astfel că şi rezervarea locurilor a avut un ritm ceva mai lent. MEDIAFAX consemnează opiniile câtorva patroni de localuri pe această temă.

Dilema timbrului de mediu: Să se plătească acum taxa sau să se aştepte decizia finală cu privire la eliminare?

Timbrul de mediu este în continuare valabil, iar cei care înmatriculează acum un automobil nou sau second-hand trebuie să achite taxa înainte de a înregistra maşina

Ce firme s-au vândut în 2016 şi cine le-a cumpărat

Vânzarea reţelei de magazine Profi, a complexului turistic Amfiteatru-Panoramic-Belvedere din staţiunea Olimp şi preluarea de către gigantul francez Lactalis a fabricilor Covalact şi Albalact sunt câteva dintre cele mai importante tranzacţii încheiate în 2016.

Peste 20 de tone de produse alimentare, confiscate de inspectorii sanitari în perioada sărbătorilor

Peste 20 de tone de produse alimentare au fost confiscate în urma controalelor tematice efectuate de inspectorii sanitari la unităţile de producţie şi comercializare a produselor alimentare în perioada sărbătorilor de iarnă, fiind aplicate amenzi în valoare totală de peste 650.000 de lei.

Preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru: Absorbţia fondurilor europene este mult sub ţintă

Creşterea cheltuielilor cu asistenţa socială a afectat cheltuielile pentru investiţii, care sunt mult sub aşteptări. Partea de fonduri europene a avut cel mai mult de suferit faţă de programarea bugetară, a declarat, pentru MEDIAFAX, Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal.

Zeci de mii de români vor avea salarii nete cu 400 de lei mai mari din 2017

Peste 36.000 de angajaţi din România care au salarii mai mari de 15.000 de lei brut pe lună vor câştiga, în medie, la salariu, câte 400 de lei net pe lună, ca urmare a plafonării contribuţiilor de sănătate la 5 salarii medii brute pe economie. Această măsură va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2017, fiind prevăzută în Codul Fiscal.

Gazprom a transmis Comisiei Europene propuneri pentru soluţionarea litigiului privind monopolul

Compania rusă Gazprom a anunţat marţi că a formulat propuneri Comisiei Europene în sensul soluţionării litigiului referitor la presupuse practici de monopol în spaţiul Uniunii Europene, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Expert financiar: Condiţiile din mediul de afaceri din România se vor înrăutăţi în următoarele 12 luni/ Cresc dobânzile

Condiţiile din mediul de afaceri din România se vor înrăutăţi în următoarele 12 luni, iar leul va pierde teren în faţa monedei unice europene, se arată în ultimul sondaj al CFA România. Preşedintele Chartered Financial Analists - CFA, Adrian Codîrlaşu a explicat, pentru MEDIAFAX, care sunt cauzele.

În primele 11 luni din 2016, 272.000 de persoane şi-au găsit de lucru prin intermediul ANOFM

Programul Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, derulat de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a facilitat angajarea a 272.000 de persoane, de la începutul anului şi până la 30 noiembrie 2016, se arată într-un comunicat transmis marţi de ANOFM.

CFR Călători pune în circulaţie un vagon pentru transportul de biciclete şi schiuri

CFR Călători pune în circulaţie începând de marţi, 27 decembrie, un vagon special dedicat transportului de biciclete şi schiuri, ca răspuns la solicitările comunităţii de biciclişti, potrivit unui comunicat transmis marţi de transportatorul feroviar.

Cursurile pieţei valutare din 27 decembrie, anunţate de BNR

Cursurile pieţei valutare din 27 decembrie, anunţate de BNR

Abandonat de părinţi la 13 ani, un tânăr a devenit managerul unui restaurant de lux, 7 ani mai târziu

Un tânăr din Bucureşti are o poveste de viaţă impresionantă, fiind abandonat de părinţi când avea 13 ani într-un centru de plasament, a luptat apoi pentru a-şi depăşi condiţia şi a ajuns acum să fie managerul unuia dintre cele mai luxoase restaurante din Capitală.

China va elimina, în 2017, unele restricţii impuse investiţiilor străine

China va reduce drastic, în anul 2017, restricţiile impuse investiţiilor străine, anunţă Ministerul chinez al Comerţului, prezentând cifrele investiţiilor efectuate în anul 2016, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Banca Centrală Europeană: Banca italiană Monte dei Paschi are nevoie de 8,8 miliarde de euro, nu doar de 5 miliarde

Banca Centrală Europeană a transmis grupului bancar Monte dei Paschi di Siena că va avea nevoie de acumularea unui fond de recapitalizare de 8,8 miliarde de euro, mult mai mare decât estimarea de cinci miliarde de euro făcută de banca italiană, relatează site-ul MilanoFinanza.it şi agenţia Reuters.

FOTO Un român de 23 de ani, comparat cu Mark Zuckerberg, Bill Gates, printre giganţii IT: Sunt doar un tânăr ambiţios, pasionat de tehnologie

La doar 23 de ani, slătineanul Dănuţ Turmacu manageriază propria firmă IT, pe care a înfiinţat-o în timpul liceului, din dorinţa de a păstra drepturile de autor asupra unor produse create chiar de el, relatează corespondentul MEDIAFAX.

INTERVIU Bogdan Puşcaş, preşedintele ANAP: „Frica de procurori şi de Oficiul European de Luptă Antifraudă nu împiedică furtul din banii publici”

Într-un interviu acordat MEDIAFAX, Bogdan Puşcaş - preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice - a explicat care sunt metodele prin care se fură din banii publici şi ce se schimbă în procedurile de achiziţii publice odată cu intrarea în vigoare a noului pachet legislativ.

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice: Lucrările de infrastructură sunt slab proiectate şi executate

Una dintre marile problemele ale lucrărilor de infrastructură este proiectarea superficială sau slaba execuţie a acestora, a declarat, pentru MEDIAFAX, Bogdan Puşcaş, preşedintele ANAP şi membru provizoriu în Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere.

Studiu: Banii aduc fericirea într-o măsură mult mai mică decât relaţiile şi sănătatea

Nefericirea oamenilor nu este generată de factori economici, ci de probleme de sănătate fizică şi mentală şi de dificultăţi la nivelul relaţiilor, potrivit unui studiu realizat, în decembrie, de Şcoala de Studii Economice de la Londra.

GALERIE FOTO Decoraţiuni inedite pentru bradul de Crăciun, realizate din lemn de fag tăiat cu laserul

Un tânăr clujean, absolvent al UTC, specializarea design industrial, a lansat pentru sărbătorile de iarnă din acest an, în premieră, o ofertă inedită pentru împodobirea bradului de Crăciun, de la globuri şi reni până la steluţe şi săniuţe, toate realizate din lemn de fag tăiat cu laserul.