- Home
- Economic
- ORĂŞTIE, (24.07.2014, 10:54)
- Liviu Iancu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Parc de aventură în complexul turistic de la Orăştie. Ce dotări va avea centrul de agrement de 6 milioane de euro
Fraţii Cristescu construiesc la Orăştie, în cadrul complexului Arsenal Park, un centru de agrement, în care vor investi şase milioane euro şi care va include, printre altele, un parc de aventură cu traseu de căţărat în copaci, spa, patinoar sintetic şi turn pentru sporturi extreme.
12389 afișări
Parc de aventură în complexul turistic de la Orăştie. Ce dotări va avea centrul de agrement de 6 milioane de euro (Imagine: www.arsenalpark.ro)
"Complexul turistic cu profil militar Arsenal Park din Orăştie va beneficia de o investiţie de peste 6 milioane de euro în construirea unui parc de aventură (traseu de căţărare în copaci) cu şase trasee de diferite dificultăţi, pentru copii şi pentru adulţi, formate din peste 70 de platforme şi dispozitive amplasate la o înălţime de până la 25 de metri, 9 kilometri de piste de biciclete şi plimbare asfaltate şi un turn pentru sporturi extreme, cu o înălţime de 40 de metri, de pe care va porni cea mai lungă tiroliană din ţară (600 de metri) şi pe care va funcţiona un dispozitiv de bungee-jumping", a declarat Marius Cristescu, proprietarul complexului Arsenal Park.
Vor mai fi construite un loc de joacă pentru copii, un patinoar sintetic, un skate parc din beton, cu suprafaţa de 1.500 de metri pătraţi, un centru de agrement de călărie, un centru spa şi o sală multifuncţională.
Lucrările de construcţie au început la sfârşitul lunii iunie şi se vor încheia în august anul viitor.
Proiectul este co-finanţat prin REGIO - Programul Operaţional Regional 2007-2013: Fondul European de Dezvoltare Regională 55,33%, bugetul de stat 4,67%, iar restul, contribuţia beneficiarului (40%), în bază contractului de finanţare încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
"Pe termen lung avem în vedere extinderea capacităţii de cazare până la 400 de locuri şi executarea unui foraj de apă termală pentru alimentarea spa-ului şi pentru încălzirea întregului complex", a mai spus Marius Cristescu preşedintele Bega Grup, care deţine Arsenal Park.
Anul trecut 35.000 de turişti s-au cazat la Arsenal Park şi alţi 40.000 l-au vizitat. În 2014, Arsenal Park are cu 17% mai mulţi clienţi (vizitatori şi turişti cazaţi) faţă de aceeaşi perioadă a anului 2013.
Aproximativ 15% dintre clienţii Arsenal Park au fost turişti străini, în principal din Ungaria, Serbia, Croaţia, Germania, Danemarca şi Statele Unite ale Americii.
Teritoriul Arsenal Park are o puternică încărcătură militară. Între anii 1936 şi 1938, regele Carol al II-lea a dispus darea în folosinţa armatei a unui spaţiu de 88 de hectare pentru desfăsurarea a diverse experimente în domeniul materialului explozibil şi al muniţiei. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, fabrica ajunsese, din punct de vedere al cantităţii, al doilea producător de muniţie din Europa. În perioada comunistă se spunea că este cel mai bine păzit loc din România, raportul fiind de un soldat la fiecare trei muncitori.
După Revoluţie, fabrica a intrat în declin, societatea hunedoreană fiind scoasă la vânzare în anul 2003. A fost achizitonată de societatea timişoreană Timco, membră a Bega Grup, iar buncărele şi depozitele de muniţie abandonate ale fostei fabrici Rompiro au fost transformate în vile şi apartamente pentru turişti.
Complexul de vacanţă include 200 de locuri de cazare, de la paturi amplasate pe afeturi de tun sau în TAB-uri, la camere simple sau apartamente în vile. Arsenal Park se întinde pe o suprafaţă de 88 de hectare, fiind situat în mijlocul unei păduri de foioase de la marginea oraşului Orăştie. Aleile complexului turistic sunt străjuite de 70 de tunuri, TAB-uri, transportoare şenilate, dispozitive antirachetă, mitraliere şi tunuri antiaeriene, lansatoare de rachete, camioane militare, o ambulanţă militară, o locomotivă, un avion IAR 93, un elicopter Kamov Ka 26.
"Acesta este cel mai mare muzeu de tehnică militară din România deschis publicului", spune Cristescu.
În complex se practică diverse activităţi, printre care instrucţie militară, lupte de airsoft şi paintball, tir cu arme foc, cu arme de airsoft şi paintball, tir cu arcul, plimbări cu transportorul şenilat, concursuri de drezină, închiriere maşini de golf, biciclete, go-kart bikes, segway etc. Spa-ul Arsenal Park dispune de o sală de fitness, saune finlandeze şi cu infraroşu, o piscină cu dispozitive de masaj în apă şi cu înot contracurent, o cameră de relaxare şi camere pentru masaj şi tratamente corporale.
Citeşte şi:
S-a deschis cel mai mare ştrand cu apă sărată din România. Care este preţul unui bilet de intrare - GALERIE FOTO
Citește pe alephnews.ro: Votul ONU pentru recunoașterea statului palestinian: SUA votează împotrivă
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu mersul obligatoriu la birou. ”Absolut toţi angajaţii vor să vină la birou când vor ei şi să lucreze de unde vor ei”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu mersul obligatoriu la birou. ”Absolut toţi angajaţii vor să vină la birou când vor ei şi să lucreze de unde vor ei”
Lumea criptomonedelor se apropie de o schimbare majoră. Cea mai puternică monedă digitală din lume trece printr-o transformare importantă după care care preţul său ar putea sparge toate recordurile
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără decât fostul luptător și interlop
PROSPORT.RO
Câți euro a luat Alexandra Duli, de la Pro TV, pentru cele 14 săptămâni la Survivor All Stars
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 09:22
Rata de ocupare a populaţiei între 15 şi 64 de ani a scăzut uşor în 2023 faţă de anul anterior
-
astăzi, 08:08
LIVE TEXT A venit răspunsul Israelului. A atacat pe teritoriul Iranului în cursul nopţii / SUA: Israelul a lovit baza militară din Isfahan / Iranienii susţin că nu sunt pagube şi nu plănuiesc să contraatace / Occidentalii, sfătuiţi să plece din Israel, avioanele ocolesc Iranul