Petrom reduce preţul benzinei

Petrom va reduce, miercuri, cu şase bani pe litru preţul benzinei, ca urmare a scăderii accizei şi a introducerii de biocarburanţi în proporţie de 4% în acest tip de combustibil, a anunţat, marţi, compania petrolieră.

148 afișări
Imaginea articolului Petrom reduce preţul benzinei

Petrom reduce preţul benzinei

"Începând din 1 iulie, ora 00,00, preţurile de referinţă la benzine scad cu şase bani/litru. Măsura vine ca urmare a scăderii accizei, datorită introducerii a 4% component bio în benzine, începând cu această dată", se arată într-un comunicat al Petrom.

Benzinele Premium fără plumb şi Top Premium fără plumb 99+ vor costa 3,81 lei/litru, respectiv 4,14 lei/litru.

Sortimentele OMV Carrera 95 şi OMV Carrera 100 vor fi comercializate la 3,91 lei/litru şi 4,54 lei/litru.

Compania a majorat, marţi, preţul benzinei cu şapte bani pe litru.

Legislaţia obligă producătorii şi distribuitorii de produse petroliere ca, de la 1 iulie, să vândă doar benzină cu un conţinut de 4% de biocarburant. Benzina comercializată conţine minimum 2% biocarburanţi începând cu 1 ianuarie 2009.

Guvernul a emis, în anul 2007, o hotărâre prin care producătorii şi distribuitorii de carburanţi sunt obligaţi să amestece carburanţii cu biocombustibil. Astfel, la 1 iulie 2007, motorina a fost amestecată cu biocombustibil în proporţie de 2%, iar la 1 ianuarie 2008 ponderea a urcat la 3%. Din 1 iulie 2008, motorina conţine 4% biocombustibil.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici