Piaţa de publicitate din România va înregistra o scădere de 3,6% în 2013

Piaţa de publicitate din România va înregistra o scădere de 3,6% în anul 2013, internetul fiind singurul tip de media aflat în creştere, potrivit celui mai recent raport Zenith Optimedia - Advertising Expenditure Forecasts, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

428 afișări
Imaginea articolului Piaţa de publicitate din România va înregistra o scădere de 3,6% în 2013

Piaţa de publicitate din România va înregistra o scădere de 3,6% în 2013

Conform sursei citate, internetul rămâne în continuare singurul tip de media aflat în creştere în România, segmentul de performance media aducând o contribuţie majoră acestei creşteri. În 2013, internetul va atinge o cotă de 12% din totalul consumului de publicitate din România.

Pe de altă parte, investiţiile TV se află într-o uşoară descreştere de 3% comparativ cu anul precedent, în timp ce presa scrisă rămâne principalul tip de media afectat, cu o scădere de 15% pentru ziare şi de 10% pentru reviste.

Zenith Optimedia preconizează schimbarea trendului anual în privinţa pieţei de publicitate în 2014 (după o aşteptare de cinci ani) şi continuarea creşterii în 2015 (însă doar one-digit).

Pe de altă parte, potrivit ultimului raport Zenith Optimedia - Advertising Expenditure Forecasts, piaţa globală de publicitate înregistrează o creştere de 3,5% în 2013, aceeaşi rată înregistrată în anul precedent, fără creşterea produsă de aşa numitul efect cvadrienal, cel ce generează creştere la fiecare patru ani. Evoluţia acestui an atinge în cele din urmă un nivel constant, după o lungă perioadă de eroziune lentă produsă de ştirile economice negative.

Zenith Optimedia prevede pentru următorii doi ani o creştere mai mare - de 5,1% în 2014 şi de 5,9% în 2015 - datorată în primul rând redresării economiei europene.

Zona Euro îşi revine după cele 18 luni de recesiune în trimestrul al doilea din 2013, redresarea sa economică fiind aşteptată să crească gradual în următorii doi ani. Consumul de publicitate din zona Euro a scăzut cu 5,2% în 2012. Pentru 2013, este prevăzută o scădere mai redusă, de 4,3%, urmată de o creştere de 0,7% în 2014 şi de 1,9% în 2015.

În ciuda acestor predicţii de revenire, un declin mai abrupt decât se estimase, apărut în prima jumătate a anului în această zonă, a scăzut predicţiile Zenith legate de creşterea cheltuielilor de publicitate în acest an pentru pieţele dezvoltate (pieţele în curs de dezvoltare nu înregistrează încetiniri), reducându-le de la 1,4% la 1,7% în iunie.

Pe de altă parte, nu a existat niciun semn de încetinire pentru pieţele în curs de dezvoltare, în ciuda predicţiilor economice îngrijorătoare pe termen scurt. Creşterea economică a încetinit în zona BRIC (Brazilia, Rusia, India şi China), ca urmare a faptului că exporturile au scăzut şi investitorii internaţionali au început să îşi îndrepte atenţia spre pieţele dezvoltate.

Pieţele aflate în curs de dezvoltare deţin încă o popoluaţie tânără, cu educaţie, infrastructură şi productivitate, utilizatori de tehnologie. Contribuţia lor pentru economia globală va continua să crească în perioadele următoare. Advertiserii nu au fost ocoliţi de problemele recente şi investesc pe termen lung. Practic, au crescut predicţiile legate de creşterea investiţiilor de publicitate pe pieţele aflate în curs de dezvoltare la 7,6% pentru anul în curs, de la 7% cât estimase în luna iunie.

Pe de altă parte, conform comunicatului, publicitatea din zona internetului fix continuă să crească mai rapid decât orice alt tip de media tradiţională, deşi costurile mobile sunt mult mai scăzute. Zenith prevede o creştere de 8% în publicitatea pe internet fix în anul 2013 şi 2014 şi una de 7% în 2015.

Predicţia pentru zona de internet advertising - atât cel mobil, cât şi cel fix - vizează o rată de 20,4% din consumul total pe 2013, de la 18,3% în 2012, ajungând la o creştere de 24,6% în 2015.

"Stabilitatea creşterii consumului de publicitate la nivel global în acest an - un an fără evenimente majore precum Jocurile Olimpice şi alegerile din Statele Unite - reflectă faptul că redresarea pieţei de publicitate este pe drumul cel bun, cu promisiuni de creştere şi mai mare în anii 2014 şi 2015. Amplificarea segmentului de telefonie mobilă joacă un rol decisiv în creşterea advertising-ului la nivel global", a declarat Steve King, CEO al reţelei internaţionale a ZenithOptimedia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici