Piaţa mondială a telefoanelor mobile a crescut cu 16-18% în trimestrul al patrulea din 2010

Piaţa telefoanelor mobile a crescut în trimestrul al patrulea al anului trecut cu 16-18% faţă de nivelul din aceeaşi perioadă a lui 2009, potrivit firmelor de cercetare IDC şi Strategy Analytics, cei mai mari câştigători fiind Apple, Research In Motion şi ZTE.

65 afișări
Imaginea articolului Piaţa mondială a telefoanelor mobile a crescut cu 16-18% în trimestrul al patrulea din 2010

Piaţa mondială a telefoanelor mobile a crescut cu 16-18% în trimestrul al patrulea din 2010 (Imagine: Claudia Veja/Mediafax Foto)

IDC estimează că piaţa telefoanelor mobile a crescut cu 18%, iar Strategy Analytics a înaintat o cifră uşor mai modestă, de 16%.

"Clienţii vor să înlocuiască telefoanele mai vechi cu unele noi, care au şi funcţii de date pe lângă cele de voce, situaţie care generează creştere şi alimentează ciclurile de înnoire", a declarat analistul IDC Kevin Restivo într-un comunicat transmis vineri.

Piaţa telefoanelor mobile s-a consolidat după căderea din 2009, când criza economică globală a afectat sever vânzările.

Cererea a crescut puternic mai ales pe segmentul smartphoneurilor de ultimă generaţie, precum Apple iPhone 4 sau Samsung Galaxy S, notează Reuters.

Vânzările iPhone au crescut cu 86% în trimestrul al patrulea faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce Research In Motion a vândut cu 35% mai multe BlackBerry.

Totuşi, câştigătorii de anul trecut nu sunt doar companiile care produc telefoane scumpe.

"Ultimul an a fost o perioadă foarte explozivă. Eşalonul înalt al specialiştilor în smartphone-uri, dar şi producătorii de telefoane ieftine cu mai multe sloturi pentru cartele SIM au reuşit să câştige teren în defavoarea unor megacompanii cu tradiţie", comentează analistul Neil Maswton de la Strategy Analytics.

Producători asiatici precum ZTE, Micromax şi Spice au reuşit performanţe foarte bune în India şi pe alte pieţe datorită cererii tot mai mari de telefoane care pot găzdui simultan cartele SIM de la mai mulţi operatori, permiţând utilizatorilor să facă fiecare apel de pe reţeaua cu cel mai redus cost.

Vânzările solide de telefoane ieftine în China, Africa şi America Latină au ajutat ZTE să devină pentru prima dată al patrulea producător la nivel mondial, depăşit ca volum comercial numai de Nokia, Samsung şi LG, potrivit IDC.

Vânzările de telefoane ale ZTE au crescut cu 77% în perioada analizată, la 16,8 milioane de unităţi.

Marii producători de telefoane, respectiv Nokia, LG, Motorola Mobility şi Sony Ericsson, au înregistrat vânzări în scădere în trimestrul al patrulea şi au pierdut teren pe segmentul high-end în faţa vendorilor specializaţi, precum Apple şi RIM.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici