Pieţele imobiliare europene nu se vor redresa pe termen scurt

Pieţele imobiliare europene vor continua să resimtă efectele crizei, redresarea stiuaţiei fiind puţin probabilă pe termen scurt, însă semnele pozitive vor reveni gradual în următoarele 12 luni, apreciază compania de consultanţă imobiliară DTZ.

52 afișări
Imaginea articolului Pieţele imobiliare europene nu se vor redresa pe termen scurt

Pieţele imobiliare europene nu se vor redresa pe termen scurt (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Excepţie fac pieţele imobiliare din Paris şi Madrid, care vor ieşi cel mai repede din criză, urmând să ajungă la valori corecte de tranzacţionare până la sfârşitul acestui an.

Însă, industria imobiliară din Europa continentală va continua să fie marcată, până anul viitor, de căderea puternică din 2008 şi primul trimestru al lui 2009, reiese dintr-o analiză DTZ.

Volumul investiţiilor şi tranzacţiilor imobiliare din Europa a scăzut, în 2008, cu 52%, la 110 miliarde euro, de la 229 miliarde euro în anul anterior, declin care s-a prelungit şi în primul trimestru al acestui an, când cifra a atins un minim record de 10 miliarde euro, notează DTZ.

Totodată, fluxurile internaţionale de capital au coborât puternic în 2008, cu 59%, de la 119 miliarde euro la 49 miliarde euro, iar volumul de investiţii atrase de Europa din alte părţi ale lumii a coborât cu 76%.

În ceea ce priveşte chiriile, DTZ anticipează că piaţa va continua să scadă în acest an şi în 2010, urmând să revină pe o pantă ascendentă în 2011 şi 2010.

Veniturile din chirii vor coborî cu circa 20% în acest an şi urmează să se redreseze uşor în 2010, cu un avans moderat, de o singură cifră.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici