Pogea: Impozitului forfetar va asigura un control mai bun al plăţii taxelor
Guvernul doreşte introducerea impozitului forfetar şi renunţarea la impozitul pe profit "pentru sutele de mii de firme care înregistrează pierderi", în vederea unui control mai bun al plăţii taxelor şi impozitelor, a declarat, miercuri, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea.
![Imaginea articolului Pogea: Impozitului forfetar va asigura un control mai bun al plăţii taxelor](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1686/4018211/1/gheorghe-pogea4.jpg?width=560)
Pogea: Impozitului forfetar va asigura un control mai bun al plăţii taxelor (Imagine: Mediafax Foto)
"Vrem să introducem impozitul forfetar, renunţând la impozitul pe profit pentru sutele de mii de firme care înregistrează pierderi, cum ar fi hoteluri, restaurante şi alte meşteşugării", a spus Pogea.
El a afirmat că introducerea impozitului forfetar va avea ca efect reducerea birocraţiei.
"Dacă plăteşti o cotă fixă, să zicem cinci lei, nu te întreabă nimeni nimic. Astfel, vom elimina birocraţia şi vom reduce controalele fiscale", a continuat Pogea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1066. Explozii la Kiev în timpul unui raid aerian / Incendiu la o rafinărie de petrol din regiunea Ryazan din Rusia / Coreea de Sud suspectează trimiterea de noi trupe nord-coreene în Rusia
-
Minivacanţă. Coloane de maşini pe Valea Prahovei
-
24 ianuarie | Unirea Principatelor şi povestea mai puţin cunoscută a lui Alexandru Ioan Cuza
Introducerea impozitului forfetar este prevăzută deja în Programul de convergenţă revizuit, pentru perioada 2008-2011, document pe care Guvernul urmează să îl transmită Comisiei Europene.
Pogea a mai spus că ministerul Finanţelor Publice va prezenta la sfârşitul acestei săptămâni sau începutul săptămânii viitoare un memorandum privind reglementarea sistemului de taxe parafiscale din economie.
"Vom simplifica procedurile administrative şi vom introduce un memorandum pentru taxele parafiscale la sfârşitul acestei săptămâni sau începutul săptămânii viitoare", a adăugat ministrul.
El a menţionat că în România există peste 485 de taxe parafiscale.
Pogea a reiterat că este necesară creşterea veniturilor în economie, explicând că baza de impozitare trebuie să fie una capitalizată, "adică puţin de la mai mulţi".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21328/22659691/1/10-autostrada-constructii0.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22661313/3/hunters-race-mybhn8kaaec-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=4018211&pid=1)