Ponta, către investitorii americani: România are potenţial nevalorificat, suntem guvern pro-business

Relaţia politico-militară cu SUA funcţionează perfect şi trebuie ca şi relaţia economică să se situeze în aceeaşi termeni, deoarece România are un potenţial încă nevalorificat, le-a spus premierul Victor Ponta oamenilor de afaceri americani prezenţi la un forum economic organizat la Washington.

484 afișări
Imaginea articolului Ponta, către investitorii americani: România are potenţial nevalorificat, suntem guvern pro-business

Ponta, către investitorii americani: România are potenţial nevalorificat, suntem guvern pro-business (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

El şi-a început discursul printr-o remarcă legată de diferenţa de fus orar dintre România şi SUA.

"Este o dimineaţă dificilă pentru delegaţia română, având în vedere că trebuie să ne obişnuim cu fusul orar, dar suntem mulţumiţi pentru că avem oportunitatea să ne întâlnim în acest format, aşa cum am reuşit şi la Bucureşti", le-a spus Ponta reprezentanţilor mai multor companii americane.

Premierul a precizat că este foarte mulţumit de modul în care funcţionează Parteneriatul strategic româno-american în domeniul politic şi militar, făcând astfel şi o legătură cu relaţia economică bilaterală.

"Parteneriatul nostru politico-militar funcţionează perfect şi mă mândresc cu asta, dar sunt aici în primul rând ca să vă spun că trebuie ca şi relaţia economică să funcţioneze în aceiaşi termeni. Nu ascund că potenţialul nostru, dar şi potenţialul relaţiilor noastre economice poate fi mai mare decât funcţionează astăzi",a spus premierul.

El a arătat că în domenii precum energia, IT, dar şi alte sectoare România poate fi un loc interesant pentru mulţi investitori.

"Suntem un guvern pro-business, angajat în creşterea relaţiilor noastre economice şi în asigurarea stabilităţii şi predictibilităţii pentru toţi investitorii, pentru că aceasta este cheia pentru toate companiile. Sunt aici să-i încurajez să investească mai mult, pentru a crea locuri de muncă şi pentru a vedea că România este un partener valabil, o ţară care are un potenţial încă nedescoperit sau folosit", a afirmat primul-ministru.

Premierul Victor Ponta se află în vizită oficială la Washington.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici