Ponta şi-a anunţat colegii din PSD că vrea să reducă TVA la 20%

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, şi-a anunţat colegii de partid că intenţia Guvernului este să diminueze, din luna iunie, cota standard de TVA de la 24% la 20%, o decizie urmând să fie luată marţi de Executiv, au declarat surse din PSD.

623 afișări
Imaginea articolului Ponta şi-a anunţat colegii din PSD că vrea să reducă TVA la 20%

Ponta şi-a anunţat colegii din PSD că vrea să reducă TVA la 20% (Imagine: Shutterstock)

Premierul Victor Ponta se află la Banca Naţională a României (BNR), unde se consultă cu guvernatorul Mugur Isărescu asupra variantelor de reducere a TVA, şeful Guvernului anunţând anterior, la sediul PSD, că vrea să discute cu Isărescu înainte ca, marţi, să fie luată o decizie pe această temă.

El a precizat că marţi va fi decisă, în Guvern, reducerea cotei standard de TVA sau diminuarea TVA la produse alimentare.

"Impactul bugetar este diferit, dar administrarea fiscală este mult mai simplă la cota generală decât la cote diferenţiate, pentru că la cote diferenţiate este vorba de tot lanţul. De asemenea, este aproape imposibil să faci diferenţa între tipuri de produse, adică de la cele mai scumpe la cele mai ieftine nu poţi spune care este carne de lux şi care este carne obişnuită. Deci, din punct de vedere al administării fiscale, reducerea cotei standard de la 24% la 20% este mult mai uşor de administrat decât cote diferenţiate. La cota generală, impactul este mai mare, dar nu e o diferenţă semnificativă", a spus Ponta.

El a adăugat că toţi specialiştii au arătat că, după creşterea TVA de la 19% la 24%, în 2010, încasările au crescut cu doar 1,5 procente.

"Acum, dacă reducem cu patru procente, din calculele şi analizele făcute de noi, nu se va reduce încasarea efectivă, ci se va reduce diferenţa între cât scria în lege şi cât se încasa cu adevărat, pentru că având un ANAF puternic şi stimulentul reducerii TVA, cu siguranţă evaziunea fiscală va scădea

Surse oficiale afirmă că, la acest moment, intenţia Guvernului este de reducere a cotei standard.

Ponta a anunţat recent că Guvernul intenţionează să decidă în aprilie reducerea, din luna iunie, a taxei pe valoarea adăugată, urmând să stabilească dacă va fi diminuată cota standard de TVA, de la 24% la 20%, sau TVA la produse alimentare de bază, de la 24% la 9%.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici