Preţul petrolului a urcat miercuri cu aproape 3 dolari

Preţul petrolului a revenit miercuri pe un trend ascendent, urcând până aproape de 94 dolari pe baril, după două zile consecutive de scădere, în condiţiile în care intervenţia de 85 miliarde dolari a autorităţilor americane pentru salvarea AIG a temperat tensiunile de pe Wall Street.

14 afișări
Imaginea articolului Preţul petrolului a urcat miercuri cu aproape 3 dolari

Preţul petrolului a urcat miercuri cu aproape 3 dolari (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cotaţia ţiţeiului destinat pieţei americane, cu livrare în octombrie, a urcat la New York cu 2,75 dolari până la ora 6:09 GMT, la 93,9 dolari pe baril, urcând în deschiderea şedinţei până la 94,72 dolari pe baril. Marţi, preţul barilului a scăzut la minimul ultimelor şapte luni, cu peste zece dolari sub cotaţia de la finele săptămânii trecute, transmite Reuters.

Preţul petrolului Brent cu livrare în noiembrie, de referinţă la bursa de la Londra, a crescut la rândul său cu 3,13 doalri, la 92,35 dolari pe baril.

Săptămâna trecută, cotaţiile barilului s-au menţinut ridicate pe fondul atacurilor rebelilor asupra instalaţiilor petroliere din Nigeria, întreruperii activităţii de producţie în regiunea Golfului Mexic şi pe coasta Statelor Unite din cauza unui uragan şi aşteptărilor pieţei privind scăderea stocurilor de produse petroliere ale SUA.

Contractele futures cu petrol se tranzacţionează la preţuri similare celor de la începutul anului, după ce slăbirea economiei a condus la scăderea cererii în ţările mari consumatoare de combustibil, determinând declinul cotaţiilor barilului cu 35% faţă de recordul istoric de peste 147 dolari pe baril atins la mijlocul lui iulie.

Guvernul Statelor Unite a anunţat că va interveni pentru salvarea gigantului AIG de la faliment, urmând să finanţeze compania cu miliarde de dolari, preluând totodată controlul asupra asigurătorului şi o participaţie de 79,9% din acţiuni.

Luni, Wall Street a atins minimul ultimilor trei ani şi cea mai puternică scădere de la atacurile din 11 septembrie 2001, pe fondul falimentului Lehman Brothers, preluării Merrill Lynch de către Bank of America şi semnalelor privind iminenta prăbuşire a unuia dintre cei mai mari asigurători din lume, AIG.

Un analist declarase luni, pentru Reuters, că AIG influenţează cotaţiile barilului de petrol mai mult decât cel mai important exportator din OPEC, Arabia Saudită.

La închiderea şedinţei de marţi, bursa de la New York se afla pe un trend ascendent, recuperând o parte din declinul de luni.

Banca de investiţii Goldman Sachs şi-a revizuit în scădere estimările privind preţul mediu al petrolului în 2009, de la 148 dolari pe baril la 123 dolari pe baril.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici