Preţurile de consum au stagnat în iulie, sau chiar au scăzut uşor

Preţurile de consum au stagnat în luna iulie, pe fondul ieftinirii uşoare a produselor alimentare şi a unui curs de schimb stabil, astfel că inflaţia anuală a coborât aproape de 5%, potrivit analiştilor intervievaţi de MEDIAFAX.

20 afișări
Imaginea articolului Preţurile de consum au stagnat în iulie, sau chiar au scăzut uşor

Preţurile de consum au stagnat în iulie, sau chiar au scăzut uşor (Imagine: Petrică Tănase/Mediafax Foto)

Senior economistul ING Bank, Nicolae Chidesciuc, prognozează o inflaţie zero în luna iulie şi o rată anuală de 5,2%, cu posibilitatea ca nivelul din ultimele 12 luni să coboare chiar sub 5%.

"Nu exclud o rată lunară negativă ca urmare a factorilor sezonieri, reducerii preţurilor la gaze şi curs de schimb relativ stabil. Îmi menţin estimarea de inflaţie pentru finalul anului apropiată de 6%, pentru că există în continuare riscuri din partea anului agricol, riscul din preţurile combustibililor, odată cu revenirea economiei mondiale, şi poate chiar un leu mai slab", a explicat Chidesciuc.

Ieftinirea produselor alimentare a dus, în opinia economistului şef al BRD - Groupe Societe Generale, Florian Libocor, la o reducere de 0,1% a preţurilor de consum în luna iulie, în timp ce tarifele la servicii au stagnat, iar preţurile la produsele nealimentare ar putea fi în uşoară scădere.

"În aceste condiţii, rata anuală a inflaţiei a coborât la 5,1%", a adăugat Libocor.

Inflaţia a urcat cu 0,2% în iunie, faţă de mai, în contextul creşterii preţurilor la mărfurile nealimentare şi servicii şi a unei reduceri uşoare la alimente, în timp ce rata anuală a coborât comparativ cu luna anterioară de la 5,95% la 5,86%.

O uşoară scădere a preţurilor nu este exclusă nici de Ionuţ Dumitru, economistul şef al Raiffeisen Bank, al cărui scenariu de bază ia în considerare, însă, o rată zero pentru inflaţia din iulie.

"Vedem şanse ca inflaţia să fie chiar cu minus comparativ cu luna anterioară. Probabil alimentele sunt pe minus. Combustibilii au fost singurii cu plus la preţuri. Probabil şi lunile următoare, cel puţin august, vom avea o inflaţie foarte apropiată de zero. Prognoza pentru final de an se menţine la 4,5%", a spus Dumitru.

Economistului şef al BCR, Lucian Anghel, anticipează o reducere a preţurilor de consum în luna iunie cu 0,1-0,3%, respectiv o inflaţie anuală în scădere la 4,8 -5%.

"Avem în vedere o deflaţie în iulie pe grupa de produse alimentare, precum şi pe mărfuri nealimentare, ca urmare a reducerii tarifelor la gaze, în contextul unui leu stabil. Cred că există şanse mari acum ca BNR să atingă ţinta de inflaţie stabilită pentru acest an, adică rata anuală de la sfârşitul lunii decembrie să coboare sub 4,5%", a spus Anghel.

În iunie, cea mai mare creştere a fost consemnată de tarifele la servicii, respectiv un avans de 0,43%, în condiţiile în care moneda naţională s-a depreciat cu 1% faţă de euro. În aceeaşi perioadă, preţurile mărfurilor nealimentare au crescut cu 0,42%.

Scăderea preţurilor mărfurilor alimentare de 0,18% în iunie s-a datorat, în principal, reducerii la unele alimente de bază precum brânză (-1,41%), ouă (-1,66%) şi lapte (-0,42%).

Banca Naţională a României a fixat pentru 2009 o ţintă de inflaţie de 3,5%, cu un interval de variaţie de un punct procentual, şi prognozează că indicatorul se va plasa la 4,3% în luna decembrie.

(Material realizat de Ovidiu Tempea; tovidiu@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici