Prima zi din 2019: Noile măsuri fiscale, inclusiv „taxa pe lăcomie”, intră în vigoare pe 1 ianuarie

În prima zi din 2019 intră în vigoare noile măsuri fiscale din ordonanţa de urgenţă a Guvernului, emisă la final de an, printre aceste măsuri fiind şi "taxa pe lăcomie" pentru bănci. Ordonanţa a fost publicată sâmbătă în Monitorul Oficial.

1476 afișări
Imaginea articolului Prima zi din 2019: Noile măsuri fiscale, inclusiv „taxa pe lăcomie”, intră în vigoare pe 1 ianuarie

Prima zi din 2019: Noile măsuri fiscale, inclusiv „taxa pe lăcomie”, intră în vigoare pe 1 ianuarie

Printre cele mai importante prevederi:

- taxa pe activele financiare ale băncilor, care este de 0,1% pentru un ROBOR între 2% şi 2,5%, de 0,2% pentru 2,51%-3%, de 0,3% pentru 3,01%-3,5%, de 0,4% pentru 3,51%-4%.

-plafonarea preţului la gaze pentru consumatorii casnici la 68 de lei, preţul de cost şi preţul de înmagazinare, pentru o perioadă de trei ani.

-în domeniul comunicaţii, actul normativ introduce un nivel minim privind vânzarea licenţelor 3G, 4G şi 5G şi o taxă de 3% din cifra de afaceri a operatorilor telecom, care va fi plătită de ANCOM.

-taxa pe viciu în domeniul jocurilor de noroc a fost stabilită la 2% pe cifra de afaceri.

-în cazul Pilonului II de pensii, comisionul de administrare a fost scăzut de la 2,5% la 1%, din care fondul de administrare primeşte 0,5% şi Casa Naţională de Sănătate 0,5%.

-cei care contribuie la Pilonul II de pensii se vor putea retrage, dacă au contribuit cel puţin cinci ani la acesta şi vor putea rămâne doar la Pilonul I. Valoarea contribuţiilor nu va fi transferată.

- este prevăzut un program privind construcţia a 1.000 de grădiniţe cu program sportiv, prin parteneriat public-privat, pentru care se vor putea accesa ajutoare de stat de până la 500.000 de euro pentru fiecare unitate.

-înfiinţarea unui fond privind dezvoltarea a 31 de staţiuni balneare, care are un buget de 310 milioane de lei pentru anul viitor.

-înfiinţarea fondului de dezvoltare şi investiţii cu un buget de 10 miliarde de euro, prin care se vor putea finanţa proiecte în domenii precum sănătate educaţie, dezvoltare locală şi infrastructură.

-majorarea, de la 1 septembrie, a punctului de pensie şi a pensiei minime astfel: punctul de pensie va creşte de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, iar pensia minimă de la 640 de lei la 704 lei.

-devansarea aplicării creşterilor salariale pentru cadrele didactice din anul 2022, de la 1 septembrie 2020

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici