Primele declarații ale lui Ilie Bolojan după finalizarea tranzacției prin care ROMGAZ a preluat AZOMUREȘ. Când va porni producția

Publicat: 31 08. 2026, 16:31

Ilie Bolojan a anunțat că ROMGAZ va prelua angajații AZOMOREȘ și, după câteva luni de pregătire, din primul trimestru al anului viitor, Azomureș va funcționa la capacitate.

Declarațiile au venit după ce conducerea ROMGAZ a anunțat, luni, la Bursa de Valori București, îndeplinirea tuturor condițiilor pentru finalizarea tranzacției de preluare a combinatului AZOMUREȘ.

„Al doilea punct al vizitei mele a fost vizitarea Azomureș. Așa cum știți, acum câteva luni au fost finalizate negocierile pentru preluarea acestui combinat de către compania ROMGAZ. Finalizarea propriu-zisă nu s-a putut face pentru că era nevoie de aprobări care țin de Adunarea Generală a Acționarilor, de avizul Consiliului Concurenței, de avizul Comitetului de investiții și vineri, la sfârșitul săptămânii trecute, s-au finalizat toate procedurile de avizare”, a detaliat Ilie Bolojan.

„În zilele următoare se va semna efectiv preluarea combinatului AZOMUREȘ. Asta înseamnă că din luna septembrie, cei peste 800 de angajați vor fi preluați de către ROMGAZ și una din prioritățile pe care le-am discutat cu conducerea acestei noi sucursale a Romgaz și cu managementul Romgaz este să înceapă operațiunile de punere în funcțiune a combinatului. Va fi o perioadă de câteva luni de zile de pregătire, pentru că este nevoie de reavizare, de expertiză, având în vedere perioada de timp în care nu s-a funcționat, fiind instalații cu un anumit specific de siguranță, dar din primul trimestru al anului viitor, Azomureș va funcționa la capacitate, asigurând pentru agricultura românească o componentă importantă de îngrășăminte, pe care astăzi le importăm în cea mai mare parte”, a declarat premierul interimar.

„Având în vedere fluctuațiile care sunt pe piața internațională la gaz, la prețurile la gaz, având în vedere creșterea prețurilor la gaz, consider că este unul (una – sic) dintre cele mai importante investiții care au fost derulate printr-o strategie de dezvoltare și depunere în valoare a gazului care se va exploata începând de anul viitor din Marea Neagră, asigurând în felul acesta producția internă de îngrășăminte chimice pentru agricultură și, de asemenea, asigurând o predictibilitate în prețuri și o anumită stabilitate care să facă ca prețul produselor care ajung pe rafturile magazinelor, care ajung să fie cumpărate de cetățenii României începând de anul viitor, să nu aibă fluctuațiile care sunt date de volatilitatea piețelor internaționale pe componenta de gaze”, a declarat Ilie Bolojan.

Traseul tranzacției

Cel mai mare producător național de gaze, Romgaz, transmisese, în prima parte a lunii iulie, celor două entități responsabile ale statului – Consiliul Concurenței și Comisia pentru examinarea investițiilor directe (CEID) – notificările oficiale privind decizia de preluare a combinatului Azomureș, pentru obținerea avizelor decisive pentru ca tranzacția să fie considerată finalizată, conform declarației directorului general al companiei, Răzvan Popescu, pentru Mediafax.

Conform legii, tranzacția este  însă finalizată după ce este avizată de Consiliul Concurenței și Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Directe (CEID), aflată sub umbrela Cancelariei premierului. Ultima condiție suspensivă necesară finalizării Tranzacției a fost îndeplinită la data de 28 august 2026.

Astfel, data finalizării tranzacției este 1 septembrie 2026, astfel că de la această dată ROMGAZ preia activele care concură la activitatea de producție a AZOMUREȘ, precum și contractele și salariații necesari activității transferate.

Cât costă Azomureș

Romgaz, cel mai mare producător național de gaze naturale și operatorul celui mai mare depozit de înmagazinare a gazelor, dar și producător și furnizor de energie electrică, este o companie controlată de statul român, care deține, prin Ministerul Energiei, pachetul majoritar de acțiuni (70,0071%). Compania este listată la Burse de Valori București și are o cotă de peste 52% din producția națională de gaze naturale.

Sumele pentru preluarea combinatului din Târgu Mureș vor proveni din sursele proprii ale Romgaz.

Prețul tranzacției, în urma negocierilor, este format din: 46,459 milioane euro, la care se adaugă nu mai mult de 49,80 milioane lei (aprox. 10 milioane de euro), reprezentând valoarea contabilă a consumabilelor și materiilor prime, precum și nu mai mult de 68,78 milioane lei (aprox. 13 milioane de euro), reprezentând echivalentul costurilor necesare menținerii activității în perioada dintre semnarea Contractului și data finalizării tranzacției, conform bugetului prevăzut în Contract”, conform documentului trimis de conducerea executivă a Romgaz la BVB pe 29 mai, la finalul negocierilor pentru preluarea afacerii.

Cumpărarea celui mai mare producător de îngrășăminte chimice și unul dintre cei mai mari consumatori de gaze din țară, parte a grupului elvețian Ameropa din 2012, este una dintre investițiile avute în vedere de Romgaz ca parte a strategiei de diversificare a activității, după ce contractul pentru serviciile de consultanță în acest sens a fost semnat în iulie 2025.

Interesul pentru achiziția activelor ce concură la activitatea de producție de îngrășăminte chimice fusese exprimat de Romgaz în ianuarie 2025, într-o adresă transmisă către TIPA Holding AG, acționarul companiei AZOMUREȘ, parte a grupului AMEROPA.

Potrivit datelor oficiale, platforma industrială, situată în Târgu Mureș, se întinde pe o suprafață de 100 de hectare și cuprinde un complex de instalații de producere a îngrășămintelor pentru agricultură – NPK, azotat de amoniu, nitrocalcar, uree granulată – și a unor produse industriale – melamină, uree tehnică, apă amoniacală, acid azotic și altele.