Noul grup va avea o cifră de afaceri de 12 miliarde de euro şi îşi va concentra operaţiunile pe pieţele cu dezvoltare rapidă, care vor asigura 40% din venituri.
„Complementaritatea activităţilor industriale ale Rhodia şi Solvay va asigura noului grup o prezenţă echilibrată pe diferite segmente de piaţă, precum cele ale chimicalelor speciale pentru produse de larg consum, construcţiilor, automobilelor, energiei, apei mediului, electronicelor”, se arată într-un comunicat al Rhodia.
Solvay se aşteaptă la sinergii anuale de 250 de milioane de euro, timp de trei ani, după preluarea companiei franceze şi nu anticipează restructurări majore.