Proiect de 70-80 milioane de euro pentru amenajarea domeniului schiabil în Poiana Braşov

Primăria Braşov va organiza o licitaţie pentru a desemna compania care se va ocupa de amenajarea domeniului schiabil al oraşului, în special în Poiana Braşov, proiect de 70-80 milioane de euro, care se va derula pe trei ani, a declarat agenţiei MEDIAFAX primarul Braşovului, George Scripcaru.

160 afișări
Imaginea articolului Proiect de 70-80 milioane de euro pentru amenajarea domeniului schiabil în Poiana Braşov

Proiect de 70-80 milioane de euro pentru amenajarea domeniului schiabil în Poiana Braşov (Imagine: Mediafax Foto)

Proiectul presupune amenajarea domeniului schiabil, construirea unui lac de acumulare şi a unei instalaţii de transport pe cablu, iar licitaţia va avea loc pe data de 6 august.

Valoarea estimativă a lucrărilor, fără TVA, este cuprinsă între 70 şi 80 de milioane de euro, iar banii provin, potrivit lui Scripcaru, de la Ministerul Turismului.

"Lucrările vor începe imediat ce se va termina licitaţia şi vor dura circa trei ani. Prima etapă, care se va încheia până la sfârşitul acestui an, prevede construirea unui lac de acumulare pe munte, la Cristianul Mare. Lacul va fi conectat la instalaţiile de apă din zonă şi va fi destinat producerii de zăpadă artificială pentru pârtiile din zonă", a spus George Scripcaru.

Amenajarea lacului va costa 2,5 milioane de euro.

Primarul Braşovului a mai spus că în zonă vor fi amenajate şi trei noi pârtii de schi, care vor face legătura între Poiana Braşov şi Râşnov.

"Ne propunem să facem legătura prin cablu între Braşov şi Poiana Braşov, dar acesta este un proiect separat, care va costa circa 6-7 milioane de euro. Acum lucrăm la studiile de fezabilitate", a mai spus George Scripcaru.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici