Rambursările de TVA, achitate în maximum 45 zile

Toate datoriile restante ale statului faţă de companii, sub forma rambursărilor de TVA, vor fi achitate în maximum 45 de zile, prioritare fiind firmele ale căror restanţe de recuperat sunt cele mai vechi, a decis Guvernul în şedinţa de marţi.

27 afișări
Imaginea articolului Rambursările de TVA, achitate în maximum 45 zile

Rambursările de TVA, achitate în maximum 45 zile (Imagine: Mediafax Foto)

Preşedintele Traian Băsescu a cerut Ministerului Finanţelor, într-o şedinţă a Guvernului din urmă cu aproximativ două săptămâni, să asigure un ritm mai rapid al procedurilor de compensare a taxei pe valoarea adăugată, arătând că nu este posibil ca instituţia să execute o firmă pentru 50 milioane lei, dar faţă de care are la rândul său o datorie de 200 milioane lei.

El a arătat că înţelege că deficienţele Ministerului de Finanţe au fost impuse de îndeplinirea parametrilor pe primele şase luni, dar a atenţionat că acest sistem "nu mai merge" şi că de la 1 iulie trebuie trecut pe alţi parametrii de execuţie a bugetului.

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a asigurat atunci că va face "eforturi" pentru ca rambursările de TVA să fie efectuate rapid către toate firmele, conform solicitării preşedintelui Traian Băsescu, explicând că întârzierile sunt determinate de verificarea amănunţită a tuturor dosarelor.

Valoarea rambursărilor întârziate de TVA către contribuabili a crescut cu 10,2% în mai, la 1,937 miliarde lei, de la 1,757 miliarde lei în luna anterioară, în timp ce restanţele de peste un an şi-au mărit ponderea în totalul sumelor neachitate la 6%, potrivit datelor ANAF.

Astfel, valoarea întârzierilor de peste un an era la finele lunii mai de 116 milioane de lei, în creştere cu 47% faţă de nivelul de 79 de milioane de lei în aprilie.

Deconturile plătite în termenul legal de 45 de zile şi-au diminuat semnificativ ponderea din valoarea totală de rambursat, la 35,5%, de la 45,4% în luna anterioară. Valoarea totală de rambursat în mai se ridică la 4,263 miliarde de lei, în scădere cu 10% faţă de 4,735 miliarde de lei în aprilie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici