RCA domină clasamentul daunelor achitate de Omniasig, cea mai mare fiind de 2,4 milioane de lei

Primele cinci daune ca mărime plătite de Omniasig Vienna Insurance Group pe segmentul de RCA au însumat, la şase luni, 8,06 milioane de lei, cea mai mare fiind de 2,4 milioane de lei, potrivit datelor asigurătorului.

292 afişări
Imaginea articolului RCA domină clasamentul daunelor achitate de Omniasig, cea mai mare fiind de 2,4 milioane de lei

RCA domină clasamentul daunelor achitate de Omniasig, cea mai mare fiind de 2,4 milioane de lei (Imagine: Shutterstock)

"Pe linia RCA, cea mai mare despăgubire achitată de Omniasig în perioada ianuarie - iunie 2014 a fost în valoare de 2.356.876 lei pentru vătămarea corporală a doi conducători auto, ca urmare a intrării pe contrasens a autovehiculului vinovat. Urmează o despăgubire de 2.042.364 lei, plătită pentru decesul unui conducător auto şi pentru vătămarea corporală a soţiei acestuia. Topul este continuat de o despăgubire în valoare de 1.813.500 de lei, acordată în cazul unui accident rutier generat de viteza excesivă şi soldat cu vătămarea corporală a unui conducător auto şi a pasagerului din dreapta", se arată într-un comunicat al companiei remis MEDIAFAX.

Pe linia CASCO, cea mai mare despăgubire plătită s-a ridicat la 308.557 lei pentru o daună totală, urmată de furt despăgubit de către asigurator cu 294.120 lei şi altă daună totală în Germania de de 260.937 lei.

În total, primele cinci despăgubiri CASCO ca mărime au însumat 1,4 milioane de lei.

Pe linia de asigurări de bunuri şi clădiri (property), cea mai mare despăgubire plătită în primul semestru al anului a fost de 811.282 lei, achitată ca urmare a unui incident petrecut în zona de sud-est a ţării, unde un utilaj industrial s-a răsturnat după ce malul pe care era instalat a cedat.

Pe locurile următoare se clasează o daună survenită în urma unui incendiu, despăgubit cu 611.591 de lei, şi o despăgubire de 498.888 lei plătită în urma unui incendiu provocat de coliziunea dintre o automacara şi o motocicletă.

În total, primele cinci despăgubiri pentru poliţe de bunuri şi clădiri au însumat 2,84 milioane de lei.

Topul daunelor în cazul asigurărilor de locuinţe este condus de o avarie produsă în urma unui incendiu, pentru care compania a achitate 180.784 de lei. Urmează o avarie provocată de prăbuşirea acoperişului din cauza stratului de zapadă, pentru care beneficiarul poliţei a încasat 172.855 lei, precum şi despăgubirea unui furt prin efracţie, cu o sumă în valoare de 167.490 de lei. Următoarelor două daune ca valoare au însumat 134.135 lei.

În luna iunie, Omniasig VIG a anunţat că suma despăgubirilor aferente dosarelor de daună soluţionate şi în curs de soluţionare deschise în urma accidentului rutier al autocarului cu turişti români produs în Muntenegru în iunie 2013 se ridică la peste 4,2 milioane euro.

Valoarea totală a despăgubirilor acordate pentru riscurile de deces şi de vătămare corporală în cele 42 de cazuri soluţionate pe cale amiabilă şi a dosarului deschis pentru vătămarea corporală a minorului muntenegrean se ridică la 4,15 milioane de euro.

Totodată, în baza poliţei CASCO, pentru acoperirile de asigurare a bagajelor, deces şi invaliditate permanentă, au fost plătite despăgubiri în valoare de 88.000 euro, conform limitelor individuale specificate în contractul de asigurare.

În urma accidentului din Muntenegru, în care a fost implicat un autocar cu turişti români, şi-au pierdut viaţa 18 persoane, printre care şi şoferul autocarului, iar alte 29 au fost rănite.

Omnniasig este parte a grupului Vienna Insurance Group (Austria), care deţine peste 99% din acţiunile asigurătorului român.

Societatea este al treilea jucător pe piaţa locală a asigurărilor după nivelul subscrierilor din 2013.

VIG mai deţine pe piaţa românească BCR Asigurări de Viaţă şi Asirom.

Omniasig are un capital social de 439,64 milioane de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici