RCS&RDS ar putea fi amendat pentru nerespectarea tarifului de interconectare

Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ANRCTI) ar putea amenda operatorul RCS&RDS cu până la 5% din cifra de afaceri pentru nerespectarea tarifului de interconectare reglementat în domeniul telefoniei.

1 afișare
Imaginea articolului RCS&RDS ar putea fi amendat pentru nerespectarea tarifului de interconectare

RCS&RDS ar putea fi amendat pentru nerespectarea tarifului de interconectare

"ANRCTI a transmis RCS&RDS o notificare prin care anunţă furnizorul că a constatat nerespectarea obligaţiei privind cuantumul tarifului de interconectare, impusă acestuia de autoritate prin decizia nr.2849/2007. În notificare, ANRCTI acordă furnizorului un termen limită până la care acesta trebuie să amendeze toate acordurile de interconectare încheiate înainte de data de 8 august 2007 în ceea ce priveşte cuantumul tarifului perceput pentru serviciul de interconectare în vederea terminării la puncte fixe a apelurilor în reţeaua RCS&RDS", se arată într-un comunicat al autorităţii.

RCS&RDS trebuie să facă dovada îndeplinirii obligaţiilor impuse până la data limită de 25 ianuarie 2008.

Potrivit ANRCTI, nerespectarea condiţiilor impuse de autoritatea de reglementare constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională în cuantum de până la 5% din cifra de afaceri.

În luna august 2007, ANRCTI a comunicat RCS&RDS decizia nr.2849/2007 prin care compania era obligată să practice un tarif de maxim 1,15 eurocenţi/minut pentru serviciul de interconectare în vederea terminării la puncte fixe a apelurilor în reţeaua RCS&RDS, precum şi să publice pe pagina sa de Internet anumite informaţii referitoare la punctele de acces la reţeaua sa.

De asemenea, autoritatea a cerut, la acea dată, operatorului să transmită o copie după fiecare dintre cererile de interconectare şi după cererile de modificare, completare sau retragere a solicitării iniţiale, în termen de două zile de la data primirii acestora.

În plus, ANRCTI a impus furnizorului un termen maxim de negociere pentru încheierea unui acord de interconectare de două luni de la data primirii de către RCS&RDS a unei cereri în acest sens.

ANRCTI precizează, că în ultimele luni, a primit sesizări de la mai mulţi furnizori de servicii de telefonie cu privire la refuzul RCS&RDS de a modifica tariful de interconectare şi la practicarea în continuare a unui tarif mai mare de 1,15 eurocenţi/minut. Totodată, la solicitarea ANRCTI, compania nu a putut face dovada negocierilor pe care le poartă cu alţi operatori privind modificarea acordurilor de interconectare.

ANRCTI a sancţionat RCS&RDS şi în luna septembrie 2007 cu o amendă contravenţională în cuantum de 100.000 de lei, pentru că nu a publicat, în mod complet, inclusiv pe pagina sa de internet, numărul şi adresele tuturor comutatoarelor unde se poate realiza interconectarea cu reţeaua publică de telefonie pe care o operează.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici