Retailerul de modă Sprider Stores estimează că va încheia anul 2013 cu profit

Retailerul de modă Sprider Stores estimează că va înregistra un rezultat financiar pozitiv la finalul acestui an, EBITDA urmând să ajungă la 658.000 de euro, şi nu exclude posibilitatea de a deschide un nou magazin în Bucureşti.

157 afișări
Imaginea articolului Retailerul de modă Sprider Stores estimează că va încheia anul 2013 cu profit

Retailerul de modă Sprider Stores estimează că va încheia anul 2013 cu profit (Imagine: Daniel Mihailescu/ Arhiva Mediafax Foto)

"Sprider Stores se află de peste cinci ani în România şi intenţionează să rămână. Pentru a ne asigura o creştere sănătoasă pe termen lung, strategia noastră este să evităm toate riscurile potenţiale, pentru a ne dezvolta reţeaua actuală de magazine situate în unele dintre cele mai bune locaţii, după ce am renunţat la unele din locaţiile care presupuneau costuri operaţionale mari şi care aduceau venituri mici", a declarat, într-un comunicat, Constantinos Pipinelis, directorul general al Sprider Stores.

Potrivit companiei, strategia se va derula în reţeaua actuală de magazine din Bucureşti, Brăila, Buzău, Piatra Neamţ, Oradea, Arad, Iaşi. De asemenea, retailerul va introduce o colecţie nouă de încălţăminte, o linie nouă de îmbrăcăminte şi va aduce, pentru prima dată în magazinele sale, o linie de produse cosmetice şi de machiaj.

Retailerul nu exclude posibilitatea de a deschide un nou magazin în acest an în Bucureşti, cu o suprafaţă de aproximativ 800 metri pătraţi.

Grupul Sprider Stores îşi regândeşte modelul de business la nivelul întregii reţele din regiune, pentru a-şi eficientiza operaţiunile şi a-şi continua dezvoltarea, în ciuda climatului economic nefavorabil, se arată în comunicatul companiei.

Astfel, în Grecia, retailerul se află în proces de restructurare, pentru a securiza derularea operaţiunilor sale pe termen lung. În Grecia, Sprider Stores are peste 1.000 de angajaţi care lucrează în peste 85 de magazine.

Înfiinţată în anul 1971, reţeaua Sprider Stores a intrat pe piaţa din România în anul 2007 şi operează circa 12.000 mp de spaţii comerciale în întreaga ţară. Compania a investit peste 20 de milioane de euro în amenajarea unităţilor sale în România.

În 2011, Sprider Stores a înregistrat venituri totale de 6,64 milioane de euro şi o pierdere de 2,54 milioane de euro, după depreciere şi taxe.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici