Rompetrol a majorat cu 4 bani/litru preţurile carburanţilor

Rompetrol a majorat, în intervalul 23-25 mai, preţurile tuturor tipurilor de carburanţi pe care îi comercializează, cu 4 bani/litru, noile valori urmând să rămână nemodificate cel puţin până la 1 iunie, a anunţat, marţi, compania.

20 afișări
Imaginea articolului Rompetrol a majorat cu 4 bani/litru preţurile carburanţilor

Rompetrol a majorat cu 4 bani/litru preţurile carburanţilor (Imagine: Mediafax Foto)

Astfel, preţul la benzină a crescut la 4,12 lie/litru - Efix 95, 4,16 lei/litru - Premium Euro 4 şi 4,72 lei/litru - Euro Super 98 fără plumb, motorinele Efix Diesel şi Super Euro 5 s-au scumpit la 4,51 lei/litru, respectiv 4,79 lei/litru.

Rompetrol a operat, de la începutul acestui an, cinci majorări ale preţurilor carburanţilor, respectiv două creşteri în cazul benzinelor şi trei pentru motorine, potrivit datelor disponibile.

Astfel, de la începutul anului, preţurile benzinelor comercializate de Rompetrol a crescut cu 0,1 lei/litru, iar motorinele s-au scumpit cu 0,13 lei/litru.

Preţul carburanţilor auto a fost subiectul mai multor intervenţii publice ale ministrului Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian. El a criticat, în patru rânduri, compania Petrom, singura care produce ţiţei în România, afirmând că aceasta pratică preţuri prea mari.

În intervenţiile sale, Vosganian nu a făcut referiri şi la ceilaţi mari distribuitori de carburanţi din România, respectiv Rompetrol, Lukoil, OMV, MOL.

De la 1 ianuarie 2008, Petrom a scumpit de nouă ori carburanţii, cele mai importante modificări fiind operate în luna mai.

Majorările preţurilor carburanţilor de către companiile petroliere pot fi puse în contextul preţului record la ţiţei, care săptămâna trecută a atins nivelul de 135 de dolari/baril.

Preţul de vânzare al carburanţilor la staţiile de distribuţie din ţară este apropiat de nivelurile practicate în statele membre Uniunii Europene, deşi România beneficiază încă de o derogare a Comisiei Europene şi aplică un nivel redus de accize.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici