Statul speră să obţină peste 400 milioane euro din vânzarea Electrica SA. Şeful direcţiei Privatizare: Ruperea USL aduce noi riscuri pentru România

Statul vrea să obţină peste 400 milioane euro din vânzarea a 51% din Electrica, dar preţul depinde şi de condiţiile de pe piaţă, privind inclusiv riscurile, ruperea USL aducând noi riscuri pentru România, potrivit lui Gabriel Dumitraşcu, şeful direcţiei Privatizare din Departamentul pentru Energie.

793 afișări
Imaginea articolului Statul speră să obţină peste 400 milioane euro din vânzarea Electrica SA. Şeful direcţiei Privatizare: Ruperea USL aduce noi riscuri pentru România

Statul speră să obţină peste 400 milioane euro din vânzarea Electrica SA (Imagine: Laszlo Raduly/ Arhiva Mediafax Foto)

"Cel mai important ingredient este încrederea, nu neapărat în acea companie, ci în mediul în care ea operează. Începând de ieri s-au dezvoltat noi riscuri legate de România", a afirmat Dumitraşcu.

Liderul PNL, Crin Antonescu, a anunţat marţi că liberalii se vor retrage din USL şi îşi vor rechema miniştrii şi secretarii de stat din cabinetul condus de premierul Victor Ponta. Premierul a stabilit deja miniştrii PSD care vor ocupa, interimar, posturile de ministru eliberate de PNL.

Conform acordului dintre Guvern şi Fondul Monetar Internaţional, Electrica SA va fi privatizată în luna iunie.

Compania are activităţi de distribuţie a energiei şi este controlată de Departamentul pentru Energie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici