Sterling: Motive de natură politică împiedică derularea de operaţiuni în Marea Neagră

Compania canadiană Sterling Resources susţine că din motive "de natură politică", indepedente de voinţa sa, nu poate derula operaţiuni petroliere în perimetrele concesionate în Marea Neagră, şi consideră că autorităţile române nu sunt în măsură sau nu doresc să îi elibereze autorizaţiile necesare.

164 afișări
Imaginea articolului Sterling: Motive de natură politică împiedică derularea de operaţiuni în Marea Neagră

Sterling: Motive de natură politică împiedică derularea de operaţiuni în Marea Neagră (Imagine: Mediafax Foto)

"Sterling a transmis Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) o notificare, precizând că lipsa totală de claritate cu privire la procedura aplicabilă şi competenţa în materie de eliberare a autorizaţiilor de construire reprezintă un eveniment de forţă majoră, conform acordului de concesiune", se arată într-un comunicat al companiei canadiene transmis agenţiei MEDIAFAX.

Compania a obţinut la începutul acestui an acordurile de mediu şi de foraj necesare desfăşurării operaţiunilor în perimetrele Midia şi Pelican, situate pe platoul continental al Mării Negre.

ANRM a aprobat programul de lucrări pentru anul 2011, în baza căruia Sterling Resources are obligaţia să foreze cu două sonde, să achiziţioneze datele seismice şi să efectueze investigaţii în vederea dezvoltării a două zăcăminte descoperite.

Sterling Resources susţine că nu poate derula operaţiunile din cauza unei legi adoptate în 2009 de Parlament care impune obţinerea de autorizaţii de construire pentru anumite activităţi, şi consideră situaţia "ca fiind de natura politică".

"Punctul de vedere al Sterling, după ce a primit răspuns de la unele din autorităţile guvernamentale relevante, este că în momentul de faţă autorităţile guvernamentale nu sunt în măsură sau nu doresc să elibereze autorizaţii de construire pentru activităţile petroliere care se desfăşoară în zone offshore", se arată în comunicat.

Compania canadiană arată că, potrivit prevederilor acordului de concesiune, ANRM trebuie ca în termen de 15 zile de la notificare fie să prelungească durata acordului petrolier, fie să respingă solicitarea prin care a fost invocată forţa majoră.

Potrivit Sterling, dacă ANRM respinge invoncarea situaţiei de forţă majoră, această situaţie "ar plasa cele două părţi într-o procedură de soluţionare a disputei intervenite, care ar putea în cele din urmă să fie rezolvată pe calea arbitrajului internaţional".

"În pofida acestei situaţii nefericite, aşteptăm cu nerăbdare să conlucrăm cu ANRM şi cu celelalte autorităţi române pentru a identifica o soluţie care să permită companiei să-şi îndeplinească obligaţiile, să-şi păstreze drepturile sale şi să desfăşoare cu succes activitatea, atât în beneficiul companiei, cât şi al României", a declarat în comunicat directorul general executiv al Sterling, Mike Azancot.

Sterling Resources deţine active petroliere în Marea Britanie, România şi Franţa.

Contractul încheiat de ANRM cu Sterling Resources a intrat în atenţia opiniei publice după ce Curtea Internaţională de Justiţie a decis în februarie 2009 că României îi revine 79,3% din teritoriul disputat cu Ucraina în procesul legat de delimitarea platoului continental la Marea Neagră.

Ulterior a început o dezbatere politică privind acordul cu Sterling, generată de o hotărâre a Guvernului condus de Călin Popescu Tăriceanu, aprobată la sfârşitul mandatului, care face referire la concesiunea perimetrelor Pelican şi Midia din Marea Neagră către compania canadiană.

Mai mulţi politicieni au afirmat, de mai multe ori, că Tăriceanu a acordat Sterling Resources mai multe drepturi decât erau prevăzute în contractul iniţail, şi au susţinut inclusiv rezilierea acordului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici