Transgaz anunță oficial finalizarea a două conducte strategice: Neptun Deep și Mintia. Ion Sterian: „Va duce la creșterea securității energetice a României și a regiunii”

Publicat: 16 10. 2025, 17:47

Dezvoltarea infrastructurii de transport al gazelor naturale și necesitatea realizării unor noi scenarii de transport și determină stabilirea unor noi limitele de funcționare ale sistemul național de transport (SNT), care vor fi în vigoare începând din 20 octombrie, după cum a anunțat Transgaz.

Șeful Transgaz: „Ne-am îndeplinit obligațiile”

Volumul efectiv de gaze naturale aflat la un moment dat în sistemul de conducte de transport gaze naturale operat de Transgaz, denumit în termeni de specialitate Line Pack (LP), este principalul indicator al stării SNT, iar creșterea infrastructurii de transport a dus la creșterea limitelor minime și maxime de funcționare cu aproximativ 7 milioane de metri cubi standard. Aceasta este cea de-a doua creșterea a limitelor minime și maxime de funcționare a SNT din acest an, care se adaugă celor 10 milioane de metri cubi standard cu care au fost majorate la jumătatea lunii aprilie.

„Finalizarea acestor obiective de investiții strategice va duce la creșterea nivelului de securitate energetică a României și a regiunii. Astfel, ne-am îndeplinit obligațiile față de consorțiul OMV – Petrom și Romgaz, în cazul conductei Tuzla – Podișor, pe care am presurizat-o cu gaze și a devenit și operațională, dar și față de investitorii irakieni care construiesc centrala electrică de cogenerare cu ciclu combinat de la Mintia, prin finalizarea conductei Băncia – Mincia, care va deservi și toate unitățile administrativ teritoriale din zonă, ca să se poată racorda la rețeaua de transport al gazelor naturale”, a declarat Ion Sterian, directorul general al Transgaz, pentru Mediafax.

Grupul Transgaz este controlat de statul român, prin Secretariatul General al Guvernului, care deține pachetul majoritar de acțiuni, 58,5%.

Proiectul de exploatare a gazelor naturale din adâncul Mării Negre, Neptun Deep, concesionat în cote egale de OMV – Petrom, care îl și operează, și Romgaz, reprezintă o investiție de 4 miliarde de euro. Producția este estimată să înceapă în 2027.

Centrala electrică de cogenerare cu ciclu combinat de la Mintia, cu o capacitate instalată de 1700 MW și un consum anual de 2,5 miliarde metri cubi de gaz, centrala de la Mintia va fi cel mai mare consumator de gaze, dar și cea mai mare unitate de producție de energie din România și cea mai mare centrală din Uniunea Europeană. Mass Global Energy este compania care investește 1,4 miliarde euro în centrala construită pe locul fostei termocentrale de la Mintia.

Care sunt noile limite de funcționare a SNT

Noile limite de funcționare ale (SNT) în funcție de Line Pack (LP), din 20 octombrie::

  • Starea optimă a SNT: LP = 92,0 ÷ 95,0 mil.Sm3 = 985.412.000 ÷ 1.017.545.000 kWh
  • Starea normală a SNT: LP este cuprins între 85,0 ÷ 92,0 mil.Sm3 = 910.435.000 ÷ 985.412.000 kWh sau LP este cuprins între 95,0 ÷ 98,0 mil.Sm3 = 1.017.545.000 ÷ 1.049.678.000 kWh
  • Starea de prealertă a SNT: LP este cuprins între 80,0 ÷ 85,0 mil.Sm3 = 856.880.000 ÷ 910.435.000 kWh sau LP este cuprins între 98,0 ÷ 100,0 mil.Sm3 = 1.049.678.000 ÷ 1.071.100.000 kWh
  • Starea de alertă a SNT: LP < 80,0 mil.Sm3 = 856.880.000 kWh sau LP > 100,0 mil.Sm3 = 1.071.100.000 kWh

Limitele actuale, în vigoare din 15 aprilie, sunt:

Astfel, începând de marți, limitele de funcționare ale SNT funcție de Line Pack, sunt:

  • Starea optimă a SNT: LP = 85,0 ÷ 88,0 mil.Sm3 = 910.435.000 ÷ 942.568.000 kWh (în creștere de la LP = 75,0 ÷ 78,0 mil.Sm3 = 803.325.000 ÷ 835.458.000 kWh)
  • Starea normală a SNT: LP este cuprins între 78,0 ÷ 85,0 mil.Sm3 = 835.458.000 ÷910.435.000 kWh sau LP este cuprins între 88,0 ÷ 91,0 mil.Sm3 = 942.568.000 ÷974.701.000 kWh
  • Starea de prealertă a SNT: LP este cuprins între 73,0 ÷ 78,0 mil.Sm3 = 781.903.000 ÷ 835.458.000 kWh sau LP este cuprins între 91,0 ÷ 93,0 mil.Sm3 = 974.701.000 ÷996.123.000 kWh
  • Starea de alertă a SNT: LP < 73 mil. Sm3 = 781.903.000 kWh sau LP > 93,0 mil.Sm3 = 996.123.000 kWh