Transgaz ar putea finanţa între 10 şi 20% din costurile Nabucco, în funcţie de numărul acţionarilor

Compania de stat Transgaz ar putea finanţa până la 20% din proiectul gazoductului Nabucco, înainte ca alţi acţionari să intre în consorţiu, respectiv până la 10% dacă în proiect vor fi prezente şi companii din consorţiul Şah Deniz.

206 afişări
Imaginea articolului Transgaz ar putea finanţa între 10 şi 20% din costurile Nabucco, în funcţie de numărul acţionarilor

Transgaz ar putea finanţa între 10 şi 20% din costurile Nabucco, în funcţie de numărul acţionarilor (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

Adunarea Generală a Acţionarilor Transgaz va discuta, în 29 aprilie, "aprobarea stabilirii unei plaje în cadrul căreia să se regăsească nivelul participaţiei Transgaz în cadrul proiectului Nabucco, coroborată cu posibilitatea de finanţare a societăţii, între 15% şi 20% înainte de accederea potenţialilor investitori din consorţiul Şah Deniz, şi între 7% şi 10% după accederea potenţialilor investitori din consorţiul Şah Deniz, urmând ca procentul să fie aprobat de AGA", potrivit unui comunicat al companiei transmis marţi Bursei de Valori Bucureşti.

Conducerea Transgaz nu a putut fi contatactă pentru declaraţii.

Transgaz are în prezent o participaţie de 16,67% din Nabucco. Ceilalţi acţionari ai proiectului sunt OMV (Austria), Botas (Turcia), Bulgarian Energy Holding, MOL (Ungaria) şi RWE (Germania).

RWE a anunţat, la sfârşitul anului 2012, că va părăsi consorţiul, urmând să negocieze vânzarea acţiunilor către OMV.

Fiecare acţionar al Nabucco Internaţional are, în acest moment, o participaţie de 16,67%. Prin preluarea acţiunilor RWE, OMV va ajunge cel mai mare acţionar al companiei, cu o participaţie de 33,34%.

Zăcământul de gaze Şah Deniz, unul dintre cele mai mari din lume, a fost descoperit în 1999 şi se află în zona de apă adâncă a Mării Caspice, la 70 kilometri de capitala Azerbaijanului, Baku. Prima fază a dezvolării zăcământului, denumită Şah Deniz 1, a început în 2006. Producţia estimată pentru această este de 9 miliarde metri cubi de gaze.

Faza a doua a exploatării acestui zăcământ este denumită Şah Deniz II. Lucrările sunt derulate de un consorţiu format din companiile BP (Marea Britanie, 25,5% din titluri), Statoil (Norvegia, 25,5%), Socar (Azerbaidjan, 10%), Total (Franţa, 10%), LukAgip (societate mixtă formată de Eni-Italia şi Lukoil-Rusia, 10%), Oil Industries Engineering & Construction (Iran, 10%) şi Turkish Petroleum Overseas Company (9%).

Acţionarii Nabucco au semnat în ianuarie un acord de cooperare, precum şi un acord de opţiuni de subscriere şi de finanţare, cu acţionarii câmpului gazeifer Şah Deniz. Acordul prevede că SOCAR, BP, Statoil şi Total ar putea finanţa în comun dezvoltarea Nabucco conductei şi ar putea primi jumătate din acţiuni.

Nabucco ar urma să aducă gaze din zăcământul Şah Deniz şi să le vândă pe piaţa europeană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

ŞTIRILE ZILEI

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici