Prima pagină » Economic » UE testează rezistenţa financiară a 91 de bănci

UE testează rezistenţa financiară a 91 de bănci

Autorităţile de supraveghere a sistemului bancar din Uniunea Europeană (UE) testează în acest an rezistenţa financiară a 91 de instituţii de credit, reprezentând 65% din acest sector, potrivit Comitetului European de Supraveghere Bancară (CESB).
UE testează rezistenţa financiară a 91 de bănci
08 iul. 2010, 12:25, Economic

CESB, organizaţia care va efectua aceste teste, a reiterat că rezultatele vor fi publicate pe 23 iulie. Anul trecut au fost analizate 22 de bănci.

„Spectrul testelor de rezistenţă a fost lărgit pentru a nu include doar grupurile bancare internaţionale mari, ci şi companiile importante pe plan naţional, în Europa”, se arată într-un comunicat al Comitetului.

CESB a ales să analizeze bănci reprezentând cel puţin jumătate din sectorul bancar al fiecărui stat.

Testele privesc capacitatea instituţiilor de credit de a rezista în condiţii economice şi financiare extreme. În Germania, testele privesc 14 bănci, faţă de 27 în Spania şi câte patru în Franţa, Olanda şi Marea Britanie.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da