Un consorţiu din Coreea de Sud vrea să participe la construcţia reactoarelor nucleare 3 şi 4

Un consorţiu format din companii coreene vrea să participe la construcţia reactoarelor nucleare 3 şi 4 de la centrala de la Cernavodă, a anunţat vineri Ministerul Economiei.

290 afișări
Imaginea articolului Un consorţiu din Coreea de Sud vrea să participe la construcţia reactoarelor nucleare 3 şi 4

Un consorţiu din Coreea de Sud vrea să participe la construcţia reactoarelor nucleare 3 şi 4 (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

O delegaţie a consorţiului KOREA International Nuclear KEPCO, din care au făcut parte reprezentanţi ai KEPCO International Nuclear şi Global Em Power Sistem Nuclear, s-a întâlnit vineri cu ministrul Economiei, Ion Ariton, prezentându-şi printre altele interesul pentru construcţia celor două reactoare, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Nuclearelectrica, operatorul centralei de la Cernavodă, caută noi acţionari pentru această investiţie, după ce grupurile energetice CEZ (Cehia), RWE (Germania), Iberdrola (Spania) şi GDF SUEZ (Franţa-Belgia), care au semnat acordul de investiţii în 2008, s-au retras din proiect.

Valoarea investiţiei în reactoarele 3 şi 4, estimată la 4 miliarde de euro în 2008, va fi reanalizată, iar finalizarea celor două unităţi a fost amânată pentru anul 2019.

Proiectul este derulat de compania EnergoNuclear, controlată în proporţie de 85,6% de Nuclearelectrica. În acţionariat mai figurează ArcelorMittal România şi grupul italian Enel.

Unităţile nucleare 3 şi 4 vor avea o putere instalată de 720 MW fiecare şi vor dubla capacitatea de producţie a centralei de la Cernavodă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici