Un miliardar chinez este interesat de achiziţia grupului american Yahoo

Miliardarul chinez Jack Ma, preşedinte al companiei Alibaba, la care Yahoo are o participaţie de 40%, a declarat că ar fi foarte interesat de achiziţia grupului american, care se confruntă cu stagnarea veniturilor şi declinul cotei de piaţă, transmite Bloomberg.

676 afișări
Imaginea articolului Un miliardar chinez este interesat de achiziţia grupului american Yahoo

Un miliardar chinez este interesat de achiziţia grupului american Yahoo (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ma a afirmat că a discutat cu Yahoo şi alţi eventuali cumpărători, fără să-i numească pe aceştia.

"Suntem foarte interesaţi de Yahoo pentru că Alibaba este o companie importantă pentru Yahoo, iar Yahoo este foarte importantă pentru noi", a afirmat miliardarul chinez după ce a fost întrebat dacă ar cumpăra compania.

"Există foarte mulţi investitori interesaţi şi discutăm şi cu aceştia", a spus Ma în timpul unui eveniment desfăşurat la Universitatea Stanford din SUA.

Conducerea Yahoo a anunţat anterior că o serie de consultanţi au transmis interesul "mai multor părţi". Relaţia miliardarului chinez cu Yahoo i-ar putea asigura acestuia un avantaj în realizarea unei tranzacţii, afirmă Brett Harris, analist la compania americană Gabelli & Co.

"Ar fi logic să fie implicată Alibaba, având în vedere că Yahoo are o participaţie atât de mare. Acţionarii Yahoo sunt acum atât de dezamăgiţi încât ar considera binevenit orice cumpărător", a spus el.

Un purtător de cuvânt al Yahoo a refuzat să comenteze.

Acţiunile Yahoo au scăzut de la începutul anului cu 21%, iar valoarea de piaţă a grupului a coborât la 16,6 miliarde de dolari. Grupul îşi reanalizează strategia după concedierea directorului general Carol Bartz, care nu a reuşit să oprească încetinirea creşterii sau să respingă concurenţa tot mai puternică a Google şi Facebook.

Compania Alibaba este prezentă pe piaţa serviciilor de comerţ online din China.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici