UniCredit: Băncile trebuie să adopte un cod de conduită ca să recâştige încrederea clienţilor

Băncile trebuie să adopte un cod de conduită privind relaţiile cu clienţii, mai ales după ce populaţia a trecut printr-un proces dur de educaţie atât privind drepturile, cât şi obligaţiile contractuale, în urma adoptării OUG 50/2010, consideră directorul general al UniCredit Ţiriac Bank, Răsvan Radu.

51 afișări
Imaginea articolului UniCredit: Băncile trebuie să adopte un cod de conduită ca să recâştige încrederea clienţilor

Radu, UniCredit: Băncile trebuie să adopte un cod de conduită ca să recâştige încrederea clienţilor (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

Directorul general al UniCredit Ţiriac Bank a recunoscut că încrederea clienţilor băncilor a fost afectată de implementarea Ordonanţei 50 privind creditele populaţiei.

"Consider că pentru recâştigarea încrederii clienţilor trebuie adoptate o serie de măsuri, în special pornind de la ARB. Băncile trebuie să se autoreglementeze într-o măsură mult mai mare în privinţa atitudinii şi modului în care se comportă cu clienţii şi în care concurează, şi să adopte un anumit cod de conduită care să fie puternic implementat în cadrul tuturor jucătorilor de pe piaţă", a spus Radu.

El crede că odată ce a trecut "valul cu OUG 50" şi încep să fie rezolvate cazurile în instanţă, clienţii învaţă într-o măsură mult mai mare decât până acum care sunt "mai exact" drepturile lor, le vor cere mai insistent băncilor, dar vor învăţa şi "până unde merge dreptul lor".

"Într-un fel, OUG 50 a fost o educare a populaţiei, făcută într-un mod foarte dur, deşi putea fi realizată mult mai bine utilizând alte metode", a concluzionat Radu.

OUG 50/2010 a fost adoptată de Guvern în luna iunie 2010, pe baza unui proiect elaborat de ANPC, care transpune în legislaţia românească Directiva Europeană 48/CE/2008, printre cele mai cunoscute prevederi ale actului normativ fiind eliminarea comisionului de rambursare anticipată la creditele cu dobândă variabilă şi calcularea dobânzii în funcţie de un indice de referinţă transparent, la care se adaugă o marjă fixă, care nu poate fi modificată faţă de contractul iniţial.

ANPC a extins în cadrul proiectului prevederile directivei europene, astfel încât reglementările să fie aplicate contractelor de creditare aflate în vigoare, ceea ce a obligat băncile să modifice, până în luna septembrie, contractele încheiate cu clienţii prin acte adiţionale.

Astfel, unele dintre persoanele care au contractat împrumuturi s-au dus la bancă pentru semnarea actelor adiţionale şi au început să se informeze din ce în ce mai mult în privinţa legislaţiei care reglementează contractele de credit. În plus, mai multe persoane au dat în judecată băncile, în mod individual sau colectiv, reclamând introducerea unor clauze abuzive în contracte sau pentru modificarea unilaterală a unor condiţii, precum dobânda, marja fixă sau alte elemente.

Camera Deputaţilor a decis în luna decembrie modificarea mai multor articole astfel încât doar câteva condiţii să fie aplicate împrumuturilor vechi, respectiv limitarea sau eliminarea comisionului de rambursare anticipată.

Cerinţele de transparentizare a creditelor în derulare au fost eliminate, după ce instituţiile de credit au cerut Comisiei Europene şi Fondului Monetar Internaţional să intervină în favoarea comunităţii bancare, invocând eventuale pierderi ale sistemului bancar de sute de milioane de euro pe an.

Legea 288/2010 pentru aprobarea OUG 50/2010 a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 30 decembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici