Van Rompuy: Perspectiva economică a UE este nesigură pe termen lung

Perspectiva economică a Uniunii Europene (UE) este nesigură pe termen lung, întrucât aversiunea crescută faţă de risc ameninţă să reducă investiţiile, a declarat, joi, preşedintele UE, Herman Van Rompuy.

17 afișări
Imaginea articolului Van Rompuy: Perspectiva economică a UE este nesigură pe termen lung

Van Rompuy: Perspectiva economică a UE este nesigură pe termen lung (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Fostul premier belgian, care a preluat rolul de preşedinte al Consiliului European la 1 ianuarie, a spus că o deteriorare a condiţiilor de finanţare şi aversiunea crescută faţă de risc "pot avea un imapct prelungit asupra investiţiilor".

"Perspectiva pe termen lung este nesigură", a afirmat oficialul la o runiune a partidului german Uniunea Social-Creştină, partid din Bavaria apropiat celui al cancelarului Angela Merkel.

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a prognozat o creştere de 1% a PIB pentru Uniunea Europeană în 2010, mai puţin decât pentru China sau America, a adăugat el.

Blocul comunitar trebuie să se concentreze asupra inovaţiilor, cercetării şi educaţiei pentru a evita un alt declin economic, a declarat Van Rompuy.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici