Venezuela a naţionalizat industria cimentului

Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, a anunţat, joi, naţionalizarea imediată a industriei cimentului, măsură care va afecta grupul mexican Cemex, al treilea mare producător din sectorul de profil la nivel mondial.

20 afișări
Imaginea articolului Venezuela a naţionalizat industria cimentului

Venezuela a naţionalizat industria cimentului (Imagine: Mediafax Foto)

Chavez a lansat, anul trecut, o amplă campanie de trecere în proprietatea statului a companiilor din sectorul energiei şi cel al telecomunicaţiilor, avertizând că ulterior vor fi luate măsuri similare în domenii precum cel bancar, al cimentului şi cel metalurgic.

"Din acest moment, vor fi luate toate măsurile juridice pentru naţionalizarea, în scurt timp, a industriei naţionale a cimentului", a declarat Chavez într-un discurs televizat.

Preşedintele a acuzat în mod frecvent companiile private producătoare de ciment că preferă să exporte în loc să vândă producţia pe piaţa locală, pentru a contribui la reducerea deficitului de locuinţe.

Anul trecut, Chavez a avertizat că vor fi luate "măsuri corective" împotriva diviziei locale a grupului Cemex, după ce a fost acuzată de poluare.

Analiştii au declarat, la acea dată, că Cemex este suficient de puternic pentru a nu fi afectat de naţionalizarea diviziei din Venezuela.

Investitorii sunt însă îngrijoraţi că profiturile Cemex ar putea scădea în urma încetinirii creşterii economice din Statele Unite.

În 2007, statul venezuelan a preluat activele Cementos Andinos, deţinută de grupul columbian Argos.

Chavez a avertizat că va naţionaliza grupul siderurgic Ternium Sidor, dar ulterior a negociat un acord pentru evitarea măsurii, şi a ameninţat că va naţionaliza băncile, pe care le acuză de practici necorespunzătoare.

Anunţul privind industria cimentului arată că Chavez a revenit la stilul combativ din 2007, de naţionalizare agresivă a economiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici