COMENTARIU Istoricul Marius Oprea: Banalizarea morţii

Ieri a fost Paştele Blajinilor, cînd altădată le vesteam celor plecaţi dintre noi Învierea Domnului – şi astfel îi pomeneam pe toţi morţii noştri, într-o zi a comuniunii cu cei vii. Dar a trebuit să-i cinstim de acasă. Cimitirele au fost, în afara preoţilor şi a dascălilor, goale. Fără prezenţa oamenilor, cei care să aprindă o lumînare, fiecare în parte, la crucea morţilor lor, am asistat la televizor doar la un act simbolic şi golit de substanţa lui. De noi. Mai nimeni nu a mai făcut colivă şi colaci, neavînd cum şi cui să le împartă.

714 afişări
Imaginea articolului COMENTARIU Istoricul Marius Oprea: Banalizarea morţii

COMENTARIU Istoricul Marius Oprea: Banalizarea morţii

De dimineaţă, m-am gîndit la rîndul meu la morţii familiei mele, apoi la prieteni. Poetul Andrei Bodiu, colegul meu din liceu, ar fi împlinit ieri 55 de ani şi, pentru o lună, am fi avut aceeaşi vîrstă. M-am gîndit apoi la morţii de alaltăieri, cînd s-au săvîrşit din lumea aceasta la Tulcea un pictor, Eugeniu Barău şi la Bucureşti o poetă, Clara Mărgineanu. Nu i-am cunoscut personal, am vorbit doar de cîteva ori la telefon cu ei, dar am avut o prietenie caldă, de departe.

Cei doi n-au ajuns headline-uri la ştiri, pentru că nu au avut coronavirus. Clara a murit după o lungă şi încrîncenată luptă cu cancerul, iar domnul Barău după un episod cardiac sever. Pictorul a murit în zori, pe lumină, iar poeta a murit în amurg. De la domnul Barău am primit şi avem în casă un tablou mic, înfăţişînd un solomonar – acel căutător al apei sub pămînt, ajutat de un băţ; numai că băţul a înverzit la capătul de sus, în forma unei cruci. M-am gîndit adesea că mi l-a trimis gîndindu-se la căutările pe care le fac pentru descoperirea victimelor comunismului. N-am mai apucat să mă lămuresc. Întîlnirea noastră, plănuită pentru această primăvară va avea poate loc mai tîrziu, pe un alt tărîm. De la Clara Mărgineanu, în bibliotecă, între altele, e o carte cu poeziile ei alese, o antologie intitulată ”Femeia albastră”. ”De astăzi au putere doar amintirile mele” – sînt versurile la final ale unui poem al ei, ca toate cele scrise în ultima vreme pentru a împinge viaţa mai departe cu încă o zi, într-o luptă cu boala pe care a purtat-o trei ani lungi.

Amîndoi au avut destine similare. Domnul Barău a fost înainte de 1989 hărţuit de politruci şi securişti pentru viziunile sale artistice, ”fotografii ale lumii”, pe care spunea că le face ca să le vadă Dumnezeu. Imagini crude, amintind de Hyeronimus Bosch, dar populate cu monşti groteşti ai lumii noastre. Clara Mărgineanu, deşi cîştigătoare a unor premii de prestigiu pentru jurnalismul ei cultural de foarte bună calitate (a fost inclusiv laureată a premiului UCIN, al Uniunii Cineaşilor, dar şi al unuia de excelenţă în televiziune, oferit de Uniunea Ziariştilor din România), n-a mai fost considerată ”bună pentru TVR”, la ”selecţia” din noiembrie 2012, cînd s-a făcut, în timpul preşedintelui Claudiu Săftoiu, o drastică epurare a Televiziunii publice şi a fost pur şi simplu dată afară. S-a descurcat cum a putut, dar nu şi-a pierdut, pînă la capăt, speranţa. A împins, forţînd limitele , viaţa mai departe. Cu încă o poezie, cîştigînd încă o zi. M-am gîndit mult la ei, în zori. Apoi am copt o pîine, cum fac întodeauna pentru pomenirea celor morţi – mai ales cînd mă întorc de pe şantierele arheologice, unde îi găsesc pe cei care, după ce au murit flămînzi în lagăre şi închisori, au fost aruncaţi apoi goi, în pămînt.

Ca din întîmplare (eu cred că e de fapt Pronia), tot în după-amiaza de ieri am fost invitat să particip, prin telefon, la o emisiune realizată de Marius Tucă, la Mediafax. Tema a fost legată de lista celor peste 20.000 de nume ale prizonierilor de război români, morţi în lagărele sovietice. Am ascultat povestea strănepoatei unuia dintre soldaţii de pe această listă, care şi-a găsit sfîrşitul undeva prin pustietăţile Siberiei, în condiţii pe care nu le vom cunoaşte vreodată. Şi a şocului aflării adevărului despre moartea lui în lagăr, după atîta amar de ani. Am ascultat o adevărată cronică de familie, o dramă derulată neştiut (pînă acum) într-un sat din sudul Olteniei, sub pecetea celui dispărut, a soţiei sale, devenită treptat bunică şi apoi străbunică, văduvă cernită pînă la sfîrşitul vieţii şi schimbînd, treptat, fotografia soţului (despre care credea că a murit împuşcat) în icoană. Un singur nume, de pe o listă de alte 20.718, descătuşînd povestea unei mări de suferinţă...

Din nefericire, sînt mulţi morţii uitaţi şi fără cruce ai neamului nostru. Ei sînt lăsaţi deoparte de autorităţi, fiind trecuţi la ”pierderi colaterale”. Dar nu i-au uitat, în schimb, urmaşii. Care aşteaptă şi acum adevărul despre cea mai crudă moarte a bunicilor şi a străbunicilor lor: aceea despre care nu se ştie nimic. Aceşti ”dispăruţi” în lagărele şi închisorile comunismului, în România sau în Gulagul sovietic sînt pomeniţi doar cînd şi cînd, atunci cînd familiile lor împart coliva şi colacii pentru cei morţi. Aşa cum ar fi trebuit să se întîmple şi ieri, în cimitirele României. Dar pandemia COVID-19 şi reglementările de ”distanţare socială” nu ne fură, pe nesimţite, numai zi după zi din viaţa noastră, care a luat un chip neaşteptat, asemănător unui arest la domiciliu deja obositor, deşi asumat. Ne fură şi morţii, care se sting fără a putea fi petrecuţi pe ultimul drum de cei ce i-au îndrăgit, aşa cum aş fi vrut să fac atît în cazul Clarei Mărgineanu, cît şi, poate, al pictorului Eugeniu Barău. Vrea parcă să ne fure şi pomenirea, şi amintirea lor. Transformă moartea în şiruri de cifre, pe o bandă galbenă, pe ecranul televizorului.

Încercarea la care sîntem supuşi e una care împinge puterile omeneşti spre limitele rezistenţei. De aceea, îmi pun toate speranţele că, dacă şcolile vor rămîne închise pînă în septembrie, nu la fel se va întîmpla cu teatrele, cu cinematografele, cu sălile de concerte şi mai ales cu bisericile. Avem nevoie nu numai de hrană a trupului, ci mai ales să ieşim, sufleteşte, din această spirală a morţii. E un impas pe care trebuie să-l depăşim cît mai curînd. Cu toate riscurile, nu putem lăsa ca moartea să devină un act cotidian acceptat.

Cifrele zilnice cu numărul victimelor coronavirsului tind, ca primă reacţie de autoapărare, să exacerbeze acel sentiment general uman, de considerare a sinelui drept etern, în confruntarea cotidiană cu prezenţa virusului care poate fi mortal şi cu cruzimea ştirilor privind evoluţia pandemiei. Cu mai bine de jumătate de veac în urmă, aşa au gîndit şi oamenii vremelnic scăpaţi din ”năvodul” poliţiei secrete comuniste, pînă să ajungă în lagăre şi închisori, că aşa ceva nu li se poate întîmpla lor. Iar cei ajunşi în toiul acelei pandemii a istoriei, care a fost comunismul, între sîrmele ghimpate şi în spatele zăbrelelor închisorilor, au sperat la supravieţuire. Dar pe mulţi i-am găsit aruncaţi de-a valma în morminte neştiute, ori numele lor au fost găsite la Moscova, în ”listele morţii” din arhivele Gulagului, de către domnul ambasador Vasile Soare. Se spune că moartea nu alege. Ameninţarea e reală. ”Mie nu mi se poate întîmpla aşa ceva”, gîndim privind cifrele care se derulează zilnic pe ecranul televizorului. Aşa gîndesc astăzi şi cei ce ajung în spital, sau noi, cei de acasă, din autoizolare. Ba da. Se poate.

Cei doi, poeta şi pictorul ”în dar au luat, în dar au dat” harul lor, precum morţii din lagăre iubirea lor de patrie. Toţi au lăsat ceva în urmă: poezia, pictura, patria. Iar noi ar trebui să cinstim toate acestea pe măsură. Ca şi comunismul, COVID-19 are un efect pervers mai devastator decît boala în sine: distruge valorile vieţii, prin banalizarea morţii. Trebuie să găsim un echilibru. Să nu lăsăm, în lupta noastră pentru viaţă cu virusul ca, înainte de trup, moartea să ne ucidă sufletele.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici