COMENTARIU Lelia Munteanu: „Dragă Teresa..."

„Dragă Teresa, (...) Fiecare... trăieşte, mai presus de orice, pentru iubire. Capacitatea de a iubi cu adevărat şi nu capacitatea intelectuală este cea mai profundă componentă a persoanei umane. Nu-i deloc întâmplător că, dintre toate, cea mai importantă poruncă este să iubeşti. O adevărată iubire ne scoate în afara noastră, pentru a-l putea afirma pe celălalt, dedicându-ne astfel omului, oamenilor şi, mai presus de orice, lui Dumnezeu... Wujek."

O Teresă a lumii, pe care capelanul bisericii „Sfântul Florian" din Cracovia, părintele Karol Wojtyla, a cunoscut-o (şi pe logodnicul ei, de asemenea), în cercul filosofico-religios pe care l-a întemeiat. O femeie frumoasă şi deşteaptă, îndrăgostită de viitorul ei soţ - aievea şi visată, un abur, bucurie şi întristare.

Viitorul Papă Ioan Paul al II-lea fusese transferat la 17 martie 1949 în parohia „Sfântul Florian". După 28 de luni, ca să-şi încheie al doilea doctorat la Universitatea Jagellona, s-a retras vreme îndelungată în inima oraşului vechi, lângă biserica Sfânta Ecaterina. Acolo oficia Messa de la şase dimineaţa, acolo prietenii săi l-au urmat.În 1953, în august, au făcut o excursie în munţi. Într-o noapte, urcau o creastă abruptă, spre un sălaş, rătăciseră drumul, şi Michael, soţul Teresei, i-a spus lui Karol, mai în glumă, mai în serios: „Wujek, într-o zi, când o să ajungi Papă, oamenilor care vor merge pe un drum ca ăsta într-o noapte fără lună ar trebui să le dai indulgenţe"...

Apoi, Wujek a plecat la Warsovia. De la Warsovia, la Lublin. Urma să se întoarcă, episcop de Cracovia.

„Dragă Teresa, înainte de a pleca la Warsovia, trebuie să-ţi spun câteva lucruri (gândesc împreună cu tine)... După multe experienţe prin care am trecut şi după multă gândire, am ajuns la convingerea că punctul de plecare obiectiv al unei iubiri este să realizezi că eşti necesar celuilalt. Persoana care în mod obiectiv are nevoie de mine cel mai mult este, de asemenea, în mod obiectiv, persoana de care am eu nevoie cel mai mult. Aceasta este o parte din logica profundă a vieţii, parte din încrederea în Creator şi în Providenţă. (...) Dar cea mai mare realizare este să scoţi la lumină din om acele valori care, altminteri, în absenţa noastră ar pieri. În acest fel se limpezesc şi valorile noastre. (...) Asta am vrut să-ţi scriu... Wujek".

Viitorul papă s-a reîntors, a coborât în Valea Vistulei, în Oraşul Regilor, în vara lui 1958. O fotografie din 1962 ni-l arată pe episcopul de Cracovia într-o vizită pastorală: cu capul descoperit, cu o reverendă neagră, fără podoabe, cu ochelarii rotunzi cu ramă groasă, vag obosit, cu un început de zâmbet, uşor stângaci. „Mezzo del camin", trecuse pe lângă el, se afla în pădurea întunecată a luptei cu comunismul polonez, sămânţa vrajbei fusese deja aruncată, la Poznan, în 1956.

Străbătea des oraşul scăldat într-o lumină orbitoare, neverosimilă. În turla Catedralei Sfânta Maria, din oră în oră, se auzea goarna, primele acorduri din imnul dedicat Sfintei Fecioare, apoi cântecul se frângea brusc, în amintirea străjerului care a vrut să-şi avertizeze concetăţenii la invazia tătară din 1241, dar o săgeată i-a îngheţat mesajul. Din oră în oră, acelaşi cântec de goarnă, neterminat. Un cântec, un strigăt spre oameni şi spre Maica Domnului.

„Totus tuus ego sum" – aceasta a fost deviza preotului, a episcopului, a cardinalului, a Papei. „Cu totul al tău", pe de-a-ntregul dăruit ţie, Fecioarei Maria. Ioan Paul al II-lea urma să scrie pagini întregi, în enciclice, în epistole apostolice, să vorbească în exortaţii, în predici despre „Biserica marianică", despre Maica lui Christos şi a oamenilor, care luminează lumea, pentru că „Dumnezeu, în momentul sublim al Întrupării, S-a încredinţat ministeriatului liber şi activ al unei femei". „Totus tuus" a rostit în fiecare moment de răscruce al vieţii lui de o curăţenie exemplară.

Văzându-l prea multă vreme cufundat în rugăciune, cardinalul Joaquin Navarro-Valls, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, l-a întrebat într-o zi: Sanctitate, plângeţi? Karol s-a întors cu o jumătate de obraz şi i-a răspuns senin, şoptit: Niciodată ca să se vadă.

„Dragă Teresa, (...) Înţeleg că, pe de o parte, trebuie să plăteşti întotdeauna un preţ atunci când iubeşti, dar că, pe de altă parte, mulţumită lui Dumnezeu, iubirea merită acest preţ. Ceea ce vreau să spun prin aceasta este că provocarea concretă a iubirii nu poate fi separată de El, ea se află întotdeauna în El. (...) Vă sărut pe tine, Michael şi gemenii, în special pe cel care poartă numele meu... Wujek".