COMENTARIU Lelia Munteanu: Funeraliile lui Ebrahim Raisi, între solemnitate cernită şi glume macabre

Foarte interesant de comparat spectacolul funeraliilor fostului preşedinte Ebrahim Raisi cu funeraliile generalului Qasem Suleimani (ucis în ianuarie 2020, pe aeroportul din Bagdad, la ordinul preşedintelui Trump). Suleimani coordona Forţele Quds (divizia responsabilă cu operaţiunile militare externe ale Corpului Gărzilor Revoluţionare Islamice, mai exact ale proxy-urilor iraniene, între care Hamas şi Hizballah) era o legendă, o personalitate uriaşă. Raisi a fost un executant obedient, un personaj şters. Amândoi aveau mâinile pline de sânge - pe mâinile lui Suleimani era însă sângele celor consideraţi de regim duşmanii Iranului, pe când sângele de pe mâinile lui Raisi era al conaţionalilor săi dizidenţi.

Peste un milion de oameni au urmat sicriul generalului, câteva zeci de mii – sicriul fostului preşedinte. La căpătâiul lui Suleimani, Liderul Suprem (traducerea mai potrivită ar fi August) a plâns ca un copil, la căpătâiul lui Raisi n-a vărsat o lacrimă.

La ambele ceremonii s-a scandat „Marg bar Amrika!" (Moartea Americii). 

Marii absenţi par a fi fost (nu sunt de găsit în nici una dintre numeroasele imagini), foştii preşedinţi ai Iranului. Iar, dacă aşa stau lucrurile, motivul nu poate fi acela că Raisi câştigat, în 2021, nişte alegeri care au înregistrat cel mai mic număr de voturi din istorie. Oricum, rămâne un semnal deosebit de interesant, dacă se confirmă.  

N-avea cum să lipsească însă de la funeralii Ismail Haniyeh (şeful Biroului Politic al Hamas), care a rostit chiar şi un necrolog, întrerupt de gazde cu scandarea „Moarte Israelului!" (nu-mi amintesc să o fi auzit la înmormântarea lui Suleimani). Vestea bună pentru Haniyeh este că, şi dacă va primi monadat de arestare din Partea Curţii Penale Internaţionale, se poate deplasa de câte ori doreşte la orice alte ceremonii în Republica Islamică Iran. Ca şi America, Israelul şi alte 67 de state, ţara Ayatollahului Khamenei nu se află sub juridicţia acestei instanţe.

Solemnitatea şi jalea zilelor de doliu naţional (cu o prezenţă numeroasă, alcătuită – după cum am înţeles – mai cu seamă din bugetari şi elevi) s-a aflat în puternic contrast cu anecdotele macabre (unele memorabile) şi caricarurile cu care diaspora iraniană şi-a ilustrat bucuria pe reţelele de socializare.