COMENTARIU Lelia MUNTEANU: Quo nomine vis vocari?

E o responsabilitate uriaşă să răspunzi "Accepto" la întrebarea decanului cardinalilor  "Acceptasne electionem de te canonice factam in Summum Pontificem?" (Accepţi alegerea canonică drept Suveran Pontif?). E un DA cu mare strângere de inimă, chiar dacă nimeni n-a răspuns NU după numărarea voturilor în conclav. Întrebarea e procedurală, dar răspunsul e o prăpastie de nelinişti.
Când (pe 16 cotombrie 1978, puţin după ora locală 18, cu zece minute înainte ca fumul alb să se ridice de pe hornul Capelei Sixtine), i s-a pus arhiepiscopului de Cracovia a doua întrebare procedurală – "Quo nomine vis vocari?" (Cu ce nume vrei să fii numit?), Karol Wojtyla a răspuns: Ioannem Paulum Secundum. Cel care în tinereţe scrisese "când ne aflăm noi înşine pe băncile toamnei/ Teama şi dragostea explodează în dorinţe contrare" a predicat deseori despre curaj.

Intuia că se apropie un nou Mileniu al Spaimei, încă un Veac al Fricii:

"Cineva ţine în mâini destinul acestei lumi trecătoare. Cineva ţine cheile morţii şi cheile iadului. Cineva este Alfa şi Omega istoriei umane, fie individuale, fie colective. Iar acest Cineva este Iubire. Iubire devenită om. Iubire prezentă neîncetat printre oameni. Numai El poate să dea asigurarea supremă, atunci când spune: <Nu vă fie frică!>".

De ce mi-am adus aminte iarăşi toate astea? De frică.