COMENTARIU Marius Oprea: Cioloş nu-şi vede Barna din ochi

Cine poate uita dispreţul suveran faţă de restul clasei politice şi miştocăreala, pe care aleşii USR-PLUS le arătau şi le practicau, faţă de colegii lor parlamentari? Felul în care erau urmaţi, în masă, în vremea în care erau ”partid anti-sistem”, de toată mulţimea membrilor, într-un sport naţional de ”luat în balon”, în postări pe facebook, a orice nu era ”tînăr, frumos şi liber” şi ”haştag rezist”? De la rivalii politici – mai ales din PSD – şi pînă la ”pupătorii de oase”, de la Casa Poporului şi pînă la Catedrala Neamului, nu le-a scăpat nimic. Totul a fost taxat, luat peste picior. Nici măcar cu o umbră de umor ori simpatie, ci de-a dreptul încărcat de ură.

Dar, încet, şi useriştii au intrat în sistem şi s-au adaptat regulilor jocului. Cui nu-i place ”sistemul”, de unde curge lapte şi miere? Şi, treptat s-au obişnuit să facă ceea ce, în fond era normal de la bun început: să nu scuipe, de unde mănîncă. Dar oamenii nu prea uită. Nu uită, nici prietenii şi nici duşmanii. Nici proprii alegători, din care mulţi tineri voioşi şi teribilişti, atraşi tocmai de acest stil de miştocăreală generalizată, practicat de USR-PLUS, de la cea mai măruntă filială, pînă în Parlamentul României, de toţi liderii userişti la adresa rivalilor şi, în general, a ”clasei politice”, clasificată cu cele mai ornante epitete? Renunţînd la stilul politic mai apropiat de acest electorat, l-a pierdut şi pe el, ca şi pe aceia care şi-au imaginat că, într-adevăr, cu USR-PLUS la guvernare, vor vedea ”restetările” mult-promise. Alegătorii lor au avut parte însă numai de frustrări şi probe de incompetenţă, cu cîteva notabile excepţii, traduse în scandaluri nesfîrşite în coaliţia de guvernare.

Useriştii şi-au tratat partenerii ca pe inamici, tovarăşul de tras la căruţa guvernării ca pe o povară. E clar că atunci cînd caii înhămaţi se muşcă între ei, căruţa ajunge în şanţ. Şi nu sînt puţini, dintre alegătorii lor serioşi, care s-au îndepărtat de USR-PLUS din acest motiv, considerîndu-i şi pe ei vinovaţi pentru eşecul guvernării de dreapta, nu numai pe liberali, ca să nu mai vorbim de continuarea unui război inutil şi păgubos, după ce s-au retras de la guvernare, purtat dintr-o ambiţie prostească, alături de AUR, într-o moţiune de cenzură centrată pe persoană – premierul Cîţu – şi nu pe principii, pe care le proclamaseră anterior, pînă la tocire. În mod concret, pas cu pas, cum spune Iohannis, şi-au săpat singuri groapa, în care acum pică în sondaje.

Nu poate nimeni uita că USR-PLUS a promovat un fel de concurs naţional, un fel de Daciadă a lui Dacian şi Dan, de ură şi dispreţ faţă de rivalii politici. Iar acum, cei doi îl văd, uluiţi, pe George Simion, cum filmează şi postează pe facebook, de pe culoarele Parlamentului şi de peste tot pe unde umblă neobosit prin ţară, cum n-au făcut-o ei. Trebuiau să-şi imagineze că şi rivalii politici au telefoane mobile şi pot să le folosească – ele nu sînt monopolul domnişoarei Cosette Chichicău.

În istorie, nu e singurul exemplu în care propriile arme se întorc împtrivă; de la Revoluţia franceză (cu care Dacian Cioloş trebuie că e familiarizat) încoace, aceasta a devenit, uneori, chiar o politică de stat. Tocmai din acest motiv, atunci cînd vorbeşte de ură, Dacian Cioloş n-ar trebui să privească altundeva, decît în propriul partid. Care şi-a clădit atît discursul, cît şi propria ideologie, pe ură şi excludere – a orice nu e ”rezist” şi nu iese în stradă, să ceară căderea guvernului, a orice nu e ”cool” şi cosmopolit. Cînd au venit în politică, au adus, într-adevăr, speranţe pentru mulţi. Ca veche cunoştinţă a lui Nicuşor Dan, am crezut şi eu, o vreme, în ”resetarea” modului de a face politică, în România. Dar, cînd au început cu discursul anticreştin şi cînd au început să transforme Parlamentul în circ, m-au pierdut – şi nu numai pe mine. Poate că, plecat la Bruxelles, Dacian Cioloş n-a văzut întregul spectacol, în care Barna şi ai lui au transformat dezbaterea politică – mai ales în mediul virtual, pe care useriştii l-au dominat copios, pînă să se apuce să se ia la harţă între ei. Ar trebui să facă o scurtă trecere în revistă, că nu e vorba decît de un click pe Google.

România şi-a dorit să fie salvată, iar tinerii din acest partid s-au angajat să o facă, dar nu şi-au îndeplinit promisiunea. Nu poţi salva, cu ură şi nu poţi salva ceea ce, în fond, dispreţuieşti. În loc de ”salvare a României”, USR-PLUS şi-a fixat în agendă două idei fixe, pe subiecte altfel periferice, precum drepturile LGBTQ şi Catedrala Mîntuiriii Neamului. Prima a avut darul să descumpănească (nu asta era problema fundamentală a românilor), iar a doua să îndepărteze, mai ales că abordarea subiecteloc a fost departe de o diferenţă de opinii. S-a transformat într-un război vulgar, cu restul lumii, cînd un club de fanatici din USR-PLUS au pornit, plini de venin, să lecuiască ţara de bigotism. Din nefericire pentru partid, acest grup a cîştigat meciul intern, într-o formaţiune care s-a autopropus drept o alternativă salvatoare pentru ţară. N-a fost. Acum, folosind exact strategiile lor, urcă pe val exact opusul său, ideologic: o forţă politică conservatoare, care etalează cu aceeaşi virulenţă a ”reziştilor”, valori tradiţionale şi istorice, şi vorbeşte la fel de mult depsre patrie, pe cît vorbeau useriştii de homosexuali.

Iar Cioloş nu prea mai are ce să facă, decît să privească cum partidul său îşi pierde, pe zi ce trece, seducţia pe care useriştii o exercitau odinioară. E dintr-un motiv simplu: ca şi în cazul marxismului, numai ura nu ajunge. Ura oboseşte, spre deosebire de înţelegere şi dialog. Ura nu e salvatoare, a înţeles şi Dacian Cioloş, dar cînd se referă la un ”discurs încărcat de ură”, atribuit celor de la AUR, ar trebui să privească mai întîi peste umăr, la colegul său Barna şi la toată gaşca de Cosette şi Chicirăi care au făcut, de ani de zile încoace, politica şi imaginea partidului Uniunea Salvaţi România. Care, atunci cînd i s-a dat şansa, n-a putut să salveze nimic. Nici măcar pe sine.