COMENTARIU Marius Oprea / De ce trebuie să ne fie frică de ruşi

De fapt, e o alegere dirijată. Pentru că e în logica propagandei (adică, fără o logică a ansamblului, ci una ”din aproape în aproape”, fără să conteze că premizele sînt false) să arunce cu vorbe, susţinînd fie că e nevoie de ”demilitarizarea” întregii alianţe a NATO (fără să intereseze pe nimeni actele fondatoare şi scopul Alianţei), fie că, tocmai din acest motiv ar fi început, de fapt, ”al treilea război mondial” şi că nu e exclus ca acesta să se încheie prin lovituri nucleare. Indiferent de consecinţe. Cum o ”operaţiune specială”, care nu e nicidecum un război împotriva Ucrainei (termen interzis) poate să devină în schimb, în mod lejer ”război mondial”, nu explică nimeni.

Am urmărit fragmente din dezbateri televizate la care participă Olga Skabaeva, vedeta postului naţional de televiziune Rossia-1, alături de propagandistul Vladimir Soloviov. Discursurile, prin conţinut şi patimă, de la un capăt la altul, aduc cu cele ale lui Goebbles. E o încărcătură de ură aproape palpabilă. Şi nu doar din partea jurnaliştilor, plătiţi să aprindă spritul belicos al maselor, ci şi din partea unor politicieni. La o asemenea emisiune-dezbatere pe marginea ”operaţiunii speciale” din Ucraina, un deputat al Dumei, Alexei Juravliov, afirma că două milioane de ucraineni trebuie ucişi, fiindcă ”nu pot fi vindecaţi de nazism”.

Juravliov are publicul său. El este din 2018 liderul partidului ”Rodina”, după ”renaşterea” acestei mişcări, care exprimă ultranaţionalismul rus, conservatorismul naţional şi social nostalgic al populismului de dreapta. În 2020, Juravliov, care a asociat partidul cu susţinerea necondiţionată a lui Vladimir Putin, a înregistrat, între altele, în Duma de Stat un proiect de lege pentru anularea rezoluţiei din august 1989, adoptate de PCUS, condus de Gorbaciov, de condamnare a Pactului Ribbentropp-Molotov, sub motiv că aceasta ”nu corespunde principiilor adevărului istoric şi a fost adoptată în condiţiile unei instabilităţi politice crescînde din acei ani, însoţită de presiunea forţelor externe”. Juravliov e un stalinist-nazist convins. El susţine, pe faţă, înfăptuirea unor acte genocidare împotriva ucrainenilor şi nu doar că nu-l condamnă nimeni - dar are publicul său dur.

Într-o Rusie din ce în ce mai radicalizată de discursul univoc al puterii, acest public se lărgeşte din ce în ce mai mult. Nici măcar soldaţii care se întorc acasă în coşciuge de zinc, din ce în ce mai mulţi şi ei, nu schimbă această perspectivă - aşa cum am crezut  la rîndul meu, că, se va întîmpla. M-am înşelat. Am judecat sufletul rus cu raţiune de european - ceea ce e un ”act ratat”. ”Rodina”, numele partidului lui Juravliov, e unul din cele trei nume pentru ”patrie”, în limba rusă - dar, spre deosebire de celelalte, care au un sens de teritorialitate, acesta se referă la locul naşterii şi la ”sufletul rus”, într-un trio semantic greu de tradus. E cel mai cuprinzător din toate şi tocmai din acest motiv e greu de înţeles pentru un ne-rus. Poate sintagma ”glie strămoşească” să aducă întrucîtva ca sens cu acest termen.

Pe lîngă acest politician pro-genocid, nu e zi fără un întreg cor de jurnalişti şi chiar militari, care să ”cânte” partituri din ce în ce mai ameninţătoare. Olga Skabaeva, care şi-a cîştigat pe depln meritata poreclă de ”păpuşa de oţel a lui Putin”, se întreba retoric: ”Ţările occidentale au declarat un război împotriva noastră. Noi ce mai aşteptăm?”. Vladimir Soloviov o completează, în acelaşi sens: ”Va trebui să desfăşurăm o operaţiune specială de demilitarizare a NATO”. Margarita Simonian, directoarea canalului Rossia-1 e mulţumită  că, la capătul unui conflict atomic, pe care nu-l exclude (vorbind pe postul naţional de televiziune din Federaţia Rusă), ruşii vor merge în rai.

Nu numai propagandiştii au o retorică înspăimîntătoare. Un politician separatist din Donbass, susţinut apoi de un adevărat cor public, pe mai multe voci, cere pentru combatanţii ucraineni din regimentul Azov, pedeapsa cu moartea. Un fost general de aviaţie, cunoscut drept ”Măcelarul din Cecenia”, afirmă că unele ţări vecine încearcă să ”intervină” şi să ”influenţeze” soarta Ucrainei, enumerînd Polonia, România, Moldova. ”Ne vom aminti de toţi”, ameninţă el, pe acelaşi ton şi cu aceleaşi cuvinte ale cecenului Ramzan Kadîrov. Această stranie alăturare nu e singurul paradox al propagandei şi al declaraţiilor ruse. Dar paradoxul continuă şi face ca procentul celor 80% dintre ruşi, care sprijină ”operaţiunea specială” a lui Putin în Ucraina, începută în 24 februarie, să nu scadă.

Şi asta e, într-adevăr, periculos.

Nedumeririle noastre ar trebui să se împrăştie. Pericolele nu mai sînt nici realele sau închipuitele ”discriminări” de peste ocean şi nici în lipsa de ”respect” şi înţelegere faţă de minorităţi (mai ales cele LGBTQ şi altele), ori ”încălzirea globală”. Pînă să ne omoare poluarea, ruşii şi armele lor atomice sînt lîngă noi şi aţintite către noi. Nu isteriile BLM sau ale Gretei Tintin Eleonora Ernman Thunberg trebuie să ne mişte din contemplaţie, ci vecinul de la răsărit. De unde, de obicei, cînd se anunţă vînt, se culege furtună.